Potentarea - Povestea ta de dinainte de culcare [tnuva]

Am putea să vorbim mult despre rahat. El e pretutindeni printre noi. E înregimentat uneori şi în oameni.

Rahatul e sublim. Dar e un sublim paradoxal: e uşor de atins. O părticică din fiecare se regăseşte în el. Uneori mai mult, dar să nu descurajăm.

Sigur există mai multe forme de rahat: mai legat mai dezlegat, mai multe culori. În sfârşit. În fond e doar rahat.

Rahatul e şi ăla din cozonac da şi ăla de pe trotuar. Uneori în mintea mea necrologică, analizez o serie de situaţii de-a dreptul bizare.

Dar cum naiba să nu te mânii, când, în fiecare zi, de la mine de la scară până la Big, calci în zeci de rahaţi de câini şi pisici (nu, nu de păsărele, vrăbiuţele tânjesc spre altitudine). Adică şi când nu se vede rahatul tot ştii că e rahat pe trotuar. Că ce naiba ieşi zi de zi să îţi plimbi câinele ca se fecaleze şi el la şosea ruşinat. Păi ce, numai curvele să facă trotaru', şi potaia ta. Câte sute de mii de rahaţi să fie deci pe trotuarul ăsta? De la spitalul 9 la Piaţa Sudului? Nu, numai cei de la suprafaţă ci şi cei întinşi de-alungul timpului, ori descompuşi de la ploaie.

În definitiv e mersul firesc al lucrurilor. Ieşi cu Azorică că el n-are veceu acasă la stăpân'su. În plus cred că a sosit momentul să ne dăm pă baftă. Că noi ăştia de prin cartierele astea, nu prea suntem bulănoşi.

Eu zic să călcăm în rahat!