joi, 14 februarie 2008
Happy Valentines Gay
--------------//// Prezentul articol se constituie ca un afront la adresa celor care înalţă ziua de 14 februarie la rang de sărbătoare /////----------
Oamenii ăştia caută mereu prilejuri ca să sărbătorească ceva. Indiferent că e Halloween, Valentines day etc. Sărbători importate din alte ţări.
Frapant mi se pare însă altceva. Ai avut oare răbdarea să citeşti în calendarul creştin ortodox, pe data de 14.02, să vezi ce sfinţi sunt săprbătoriţi? Probabil că nu. O ţii una şi bună cu Valentines al tău.
Cuv. Auxenţiu, Cuv. Maron, Cuv Avraam, Cuv. Filimon, Gheorghe Croitoru, Metillineanul
Va să zică nicun Sf. Valentin. Şi vorba aia, indiferent cât de credincios ai fi, ştii bine că sărbătorile corespund celor din calendar. Poate că trebuie să fii lipsit de inteligenţă să serbezi iubirea pe 14 februarie. Sau poate ai tu argumente temeinice. Dar care ar putea fi acelea? Faptul că o serbează toată prostimea din Bucureşti? Faptul că îi poţi demonstra iubitului/iubitei cât de mult o placi/iubeşti? Nu spun o noutate, dar cred că asta îi demonstrezi în fiece zi care trece. Sau aşa ar trebui.
Apoi există peste 10 zile Dragobetele. Da, e sărbătoare românească: 24.02. Şi, ca să nu te plictisesc eu, dă un click aici şi ai să vezi ce înseamnă o tradiţie.
Departe de populismul tipic românesc, mă delimitez de sărbătoarea de 14 februarie, una fără istorie şi fără tradiţie pe meleagurile autohtone. E normal ca, românii să o serbeze din moment ce sunt împroşcaţi din toate părţile cu informaţii gen tipuri de cadouri, concursuri etc.
Aşa că cinsteşte iubirea în fiecare zi şi nu o face într-o zi fără nicio semnificaţie spirituală!;)
Oamenii ăştia caută mereu prilejuri ca să sărbătorească ceva. Indiferent că e Halloween, Valentines day etc. Sărbători importate din alte ţări.
Frapant mi se pare însă altceva. Ai avut oare răbdarea să citeşti în calendarul creştin ortodox, pe data de 14.02, să vezi ce sfinţi sunt săprbătoriţi? Probabil că nu. O ţii una şi bună cu Valentines al tău.
Cuv. Auxenţiu, Cuv. Maron, Cuv Avraam, Cuv. Filimon, Gheorghe Croitoru, Metillineanul
Va să zică nicun Sf. Valentin. Şi vorba aia, indiferent cât de credincios ai fi, ştii bine că sărbătorile corespund celor din calendar. Poate că trebuie să fii lipsit de inteligenţă să serbezi iubirea pe 14 februarie. Sau poate ai tu argumente temeinice. Dar care ar putea fi acelea? Faptul că o serbează toată prostimea din Bucureşti? Faptul că îi poţi demonstra iubitului/iubitei cât de mult o placi/iubeşti? Nu spun o noutate, dar cred că asta îi demonstrezi în fiece zi care trece. Sau aşa ar trebui.
Apoi există peste 10 zile Dragobetele. Da, e sărbătoare românească: 24.02. Şi, ca să nu te plictisesc eu, dă un click aici şi ai să vezi ce înseamnă o tradiţie.
Departe de populismul tipic românesc, mă delimitez de sărbătoarea de 14 februarie, una fără istorie şi fără tradiţie pe meleagurile autohtone. E normal ca, românii să o serbeze din moment ce sunt împroşcaţi din toate părţile cu informaţii gen tipuri de cadouri, concursuri etc.
Aşa că cinsteşte iubirea în fiecare zi şi nu o face într-o zi fără nicio semnificaţie spirituală!;)
miercuri, 13 februarie 2008
25.12.2007
O persoană încăpăţânată care nu lasă niciodată de la ea.
O persoană care vede numai răul şi îl ridică la rang de principiu suprem.
O persoană antisocială cu cei din jur dar şi cu ea însăşi.
O persoană care se încuie în casă şi nu vrea să vadă pe nimeni zile întregi.
Sunt câteva din trăsăturile personalităţii unei persoane la un moment dat. Viaţa însă te schimbă, te defineşte, te redefineşte. Comportamentul se raportează la situaţii dar şi la conduita celorlalţi. Belelele dar şi bucuriile sunt şi ele cauze ale redefinirii personalităţii.
Personal, îmi plac schimbările. Îmi plac oamenii în dinamica lor. Îmi place să stau deoparte şi să îi studiez. Să văd cum reacţionează în situaţii normale dar şi în situaţii limită. Să analizez şi cel mai mic gest în detaliu ca un psihopat legat de pat. Să mă bucur în egoismul meu atunci când acel cineva filat face ceva ieşit din comun, spune o glumă care nu-i pe stilul lui, ori face parte dintr-o împrejurare de situaţii care îl pune în dificultate ori din contră, într-o poziţie superioară. Din nefericire însă, nu am avut parte între prietenii mei de schimbări pozitive. Aşa încât comportamentul meu de apărare spune ”cât mai puţine schimbări cu putinţă în realitatea apropiată!”
Dar viaţa mi-a demonstrat, că mă pot bucura ca un psihopat din nou şi că oamenii se pot schimba foarte mult. Şi ce poate fi mai frumos decât să vezi o înfrumuseţare a comportamentului unei persoane faţă de tine? Poate cadourile de Crăciun de sub brad? :d
O socializare deplină, o bunătate care îşi are izvorul undeva în interiorul fiinţei, o mărinimie caldă. Dincolo de ideea de schimbare, îndrăznesc să-mi creez propria teorie. De fapt schimbarea nu-i deloc o schimbare. Pur şi simplu mecanismul propriu de apărare, unul dezvoltat, înţelege că duşmanul nu mai bate la uşă, înţelege că el nu mai există ori că nici nu a existat.
Răbdarea, Empatia, Altruismul. Suferinţa alături de cei dragi sunt „schimbările” notabile. Nu sunt doar cuvinte. Sunt lucruri care nu se uită. Sunt lucruri resimţite din plin.
Dar totul pleacă din ambiţie. Ambiţia de a mătura în picioare orice fel de candidat, orice fel de situaţie. Ambiţia de a-ţi demonstra că poţi să faci orice îţi propui şi că poţi să o faci bine. Dar cu atenţie, poate fi o sursă de deprimare în ipoteza în care nu îţi iese ceea ce-ţi propui. Dar se poate aşa ceva?!
Persoana de care vorbesc eşti tu! Ideile mele sunt o consecinţă a ceea ce am văzut eu în dinamica împrejurărilor. O mică părticică.
„Dincolo de filantropia” fariseică a Crăciunului şi a „colindelor contrafăcute”, îţi urez să te bucuri din plin de ziua asta. Da, bineînţeles, să găseşti acolo sub brad ceea ce visezi ;) Crăciun fericit!
P.S. Îmi este greu cu putinţă să identific un moment care să dea peste cap întreaga concepţie. Un singur moment de slăbiciune îmi vine în cap – dar unul atenuat de împrejurări pozitive.
Atenţie la băutură!
1. Cheeky Girls salvează planeta! Vrei să salvezi planeta? Dezbracă-te în curu' gol. [Mircea Badea]
2. Aţi pierdut răbdarea? E pe aici pe undeva, pe jos. [X]
3. Ştii ce vreau eu de la el, nu? O găleată de heroină, să îşi facă viaţa fericită! [L.V.]
4. - În pronunţare! [Judecător]
- Bine! Da nu mai îmi daţi niciun termen? Dar eu am cumpărat! [X]
5. Mi se rupe geanta...Şi câţi bani am dat pe ea...[A.D.V.]
2. Aţi pierdut răbdarea? E pe aici pe undeva, pe jos. [X]
3. Ştii ce vreau eu de la el, nu? O găleată de heroină, să îşi facă viaţa fericită! [L.V.]
4. - În pronunţare! [Judecător]
- Bine! Da nu mai îmi daţi niciun termen? Dar eu am cumpărat! [X]
5. Mi se rupe geanta...Şi câţi bani am dat pe ea...[A.D.V.]
6. Dacă asta nu e caterincă, înseamnă că s-a perimat noţiunea de caterincă. [n.r. blogul judecătorului] [L.V.]
7. Să moară Bibi dacă am înţeles ceva! [C.R.]8. Încearca să îţi imaginezi nişte vocale şi nu o să mai moara Bibi! [L.V.]
11. S-a sistat singura mea activitate. [R.S.]
18. Antecedentu’ n.r. ascendentul! [S.T.]
28. Îmi plac limbile străine şi la propriu şi la figurat! [M.P.]
luni, 11 februarie 2008
luni, 28 ianuarie 2008
Extremism, radicalitate, schimbări bruşte de opinii...
Calităţi necesare = încredere + echilibru
Motivare. îmi propun să scriu despre situaţii trăite direct sau indirect, despre situaţii lamentabile, obscure, la limită...Mă întreb care sunt calităţile pe care trebuie să le aibă un om ideal? Sau mai bine zis ce trebuie să aibă un om pentru ca el să tindă spre perfecţiune? Pentru că, la un anumit nivel toţi vrem maximum, eficientizare şi desigur perfecţiune. Îmi vei spune, bineînţeles, că nu există perfecţiune. Ştiu asta, deşi, în mediocritatea mea îmi e greu de admis. Dar, diferenţa dintre oameni o face dorinţa de a fi mai bun, mai perfecţionist. Nu întâmplător am folosit verbul a tinde. Pentru că deosebirile între oameni se fac tocmai prin faptul că unii tind mai mult decât alţii spre suprem.
Preambul. Şi totuşi, care sunt aceste calităţi?
Eu cred că baza lor este dată de 2 elemente esenţiale de la care se dezvoltă restul.
Este vorba de încredere şi echilibru. Poate că sunt 2 cuvinte pe care, acum când le citeşti, nu îţi spun mare lucru - încă 2 cuvinte alăturate de un bou care n-are ce face. Îţi propun o introspecţie. Încearca să îţi imaginezi viaţa fără cele 2 calităţi.
Încrederea. Îmagineazăţi un univers lipsit de încredere în tine. Lipsit total. Ţi-ar fi frică să ieşi pe stradă pentru că ar da maşina peste tine. Ţi-ar fi frică să joci la loto pentru că ai putea câştiga. Ţi-ar fi teamă de tine! Dar atenţie am spus încredere nu îngâmfare. Deci o încredere moderată - modestie. Asta ca să anticipez ceea ce va urma - echilibrul.
Echilibrul. E drept sună foarte abstract. Echilibrul cuprinde multe aspecte ale vieţii cotidiene. Echilibru e atunci când, ai două situaţii contradictorii şi găseşti o situaţie de mijloc. Eşti în echilibru atunci când eşti împăcat cu tine, când ai pe acel cineva lângă tine să te înţeleagă, să îl înţelegi şi să îţi amintească acel bine pe care i l-ai făcut tu, cândva...Echilibru înseamnă până una alta, câte puţin din fiecare. Este stabilitate, este linişte, este armonie, este un raport just între două situaţii contradictorii. Eşti un om cumpănit atunci când, având de ales între 2 situaţii obscure, în contradicţie, ai puterea de a alege o cale de mijloc. Din punct de vedere filozofic, teoria echilibrului presupune că, în mecanismul procesului dezvoltării, esenţială este starea de echilibru între obiectul în dezvoltare şi mediul ambiant. Este abstract, e drept. Dar poate că obiectul este omul iar mediul abiant sunt celelalte persoane cu care el, omul nostru, interacţionează. Ce zici? Pare firesc? Este o concepţie în concordanţă cu ce susţin eu. Apoi, că tot vorbim de echilibru vine o discuţie interesantă.
Un om care îşi schimbă părerea brusc, poate fi unul care tinde spre echilibru? Am trăit recent o astfel de situaţie. Am să o exprim pe scurt. Timp de 2 zile ai conturată o opinie şi peste noapte nu numai că îţi schimbi părerea dar ea este contrară total. Este vorba de o părere referitoare la o altă persoană. Adică iei o decizie inversă. Una finală, definitivă, irevocabilă. Cum vrei să îi spui. În situaţia în care acea persoană nu a greşit ceva. Dar cât de importantă poate fi importanţa anturajului? Evident, este esenţială. Dacă un om vine la tine şi te minte frumos, eşti al lui. Dacă vine altul şi este sincer şi obiectiv...la revedere. Este oare corect să nu ai dreptul la o şansă din partea aceluia care ieri îţi era prieten şi apoi, în urma unei discuţii cu un personaj din anturaj îşi schimbă părerea? Nu ar trebui să ai dreptul să ataci decizia? Nu e corect să ai ambele păreri înainte de a lua o decizie?
Şi dacă tot am ajuns aici, uite încă ceva de meditat. Dacă afli ceva ce crede cineva despre tine, dintr-o altă sursă decât interacţiunea ta proprie cu acel cineva, îl crezi şi începi să îl urăşti? Indiferent cât de sigură e sursa. Nu cauţi să înţelegi ceea ce a gândit când a zis ce a zis, nu încerci să afli punctul lui de vedere? Îi dai direct peste ochi, astfel încât să nu ştie ce l-a lovit? Pentru că, pentru el, e clar, e un lucru rău, nu ştie că tu îl cunoşti.
Procesul ăsta de introspecţie pe care ţi-l propun presupune să priveşti aceste 2 aspecte la tine şi la ceilalţi. Dar la tine nu vei fi suficient de obiectiv, doar e vorba de tine! Gândeşte-te la câteva din persoanele din jurul tău. Cât de mult li se potrivesc cele 2 calităţi? Cât de mult tind ele spre idealism? Cât sunt ei de dezechilibraţi şi de neincrezători?
Sinceritatea? Acestor două elemente li s-ar putea adăuga şi sinceritatea. Nu sunt convins că mulţi dintre voi credeţi în calitatea asta pentru idealism. Cred că aici depinde mult de la om la om şi de la personalitate la personalitate. Este însă o calitate care, raportat la mine, o spun cu toată tăria că joacă un rol esenţial în personalitatea celui cu care interacţionez.
Opinia mea? Nu e o simbioză între echilibru şi încredere. În mare parte cine e încrezător nu mai e echilibrat pentru că trece în extrema cealaltă. E ceea ce se numeşte extremism. Oamenilor le place să treacă deseori peste limită. Să împartă lucrurile în bune şi rele, în frumoase şi urâte. Şi de aia cred ca echilibrul te face să trăieşti mult, dar mai ales bine.
Ce crezi tu? Ai încredere în tine, eşti echilibrat? Ţi se întâmplă des să îţi schimbi de pe o zi pe alta total părerea? Îţi trebuie şi alte calităţi să devii ideal?
P.S. Fac un apel la înţelepciune, raţiune şi cumpătare!
Motivare. îmi propun să scriu despre situaţii trăite direct sau indirect, despre situaţii lamentabile, obscure, la limită...Mă întreb care sunt calităţile pe care trebuie să le aibă un om ideal? Sau mai bine zis ce trebuie să aibă un om pentru ca el să tindă spre perfecţiune? Pentru că, la un anumit nivel toţi vrem maximum, eficientizare şi desigur perfecţiune. Îmi vei spune, bineînţeles, că nu există perfecţiune. Ştiu asta, deşi, în mediocritatea mea îmi e greu de admis. Dar, diferenţa dintre oameni o face dorinţa de a fi mai bun, mai perfecţionist. Nu întâmplător am folosit verbul a tinde. Pentru că deosebirile între oameni se fac tocmai prin faptul că unii tind mai mult decât alţii spre suprem.
Preambul. Şi totuşi, care sunt aceste calităţi?
Eu cred că baza lor este dată de 2 elemente esenţiale de la care se dezvoltă restul.
Este vorba de încredere şi echilibru. Poate că sunt 2 cuvinte pe care, acum când le citeşti, nu îţi spun mare lucru - încă 2 cuvinte alăturate de un bou care n-are ce face. Îţi propun o introspecţie. Încearca să îţi imaginezi viaţa fără cele 2 calităţi.
Încrederea. Îmagineazăţi un univers lipsit de încredere în tine. Lipsit total. Ţi-ar fi frică să ieşi pe stradă pentru că ar da maşina peste tine. Ţi-ar fi frică să joci la loto pentru că ai putea câştiga. Ţi-ar fi teamă de tine! Dar atenţie am spus încredere nu îngâmfare. Deci o încredere moderată - modestie. Asta ca să anticipez ceea ce va urma - echilibrul.
Echilibrul. E drept sună foarte abstract. Echilibrul cuprinde multe aspecte ale vieţii cotidiene. Echilibru e atunci când, ai două situaţii contradictorii şi găseşti o situaţie de mijloc. Eşti în echilibru atunci când eşti împăcat cu tine, când ai pe acel cineva lângă tine să te înţeleagă, să îl înţelegi şi să îţi amintească acel bine pe care i l-ai făcut tu, cândva...Echilibru înseamnă până una alta, câte puţin din fiecare. Este stabilitate, este linişte, este armonie, este un raport just între două situaţii contradictorii. Eşti un om cumpănit atunci când, având de ales între 2 situaţii obscure, în contradicţie, ai puterea de a alege o cale de mijloc. Din punct de vedere filozofic, teoria echilibrului presupune că, în mecanismul procesului dezvoltării, esenţială este starea de echilibru între obiectul în dezvoltare şi mediul ambiant. Este abstract, e drept. Dar poate că obiectul este omul iar mediul abiant sunt celelalte persoane cu care el, omul nostru, interacţionează. Ce zici? Pare firesc? Este o concepţie în concordanţă cu ce susţin eu. Apoi, că tot vorbim de echilibru vine o discuţie interesantă.
Un om care îşi schimbă părerea brusc, poate fi unul care tinde spre echilibru? Am trăit recent o astfel de situaţie. Am să o exprim pe scurt. Timp de 2 zile ai conturată o opinie şi peste noapte nu numai că îţi schimbi părerea dar ea este contrară total. Este vorba de o părere referitoare la o altă persoană. Adică iei o decizie inversă. Una finală, definitivă, irevocabilă. Cum vrei să îi spui. În situaţia în care acea persoană nu a greşit ceva. Dar cât de importantă poate fi importanţa anturajului? Evident, este esenţială. Dacă un om vine la tine şi te minte frumos, eşti al lui. Dacă vine altul şi este sincer şi obiectiv...la revedere. Este oare corect să nu ai dreptul la o şansă din partea aceluia care ieri îţi era prieten şi apoi, în urma unei discuţii cu un personaj din anturaj îşi schimbă părerea? Nu ar trebui să ai dreptul să ataci decizia? Nu e corect să ai ambele păreri înainte de a lua o decizie?
Şi dacă tot am ajuns aici, uite încă ceva de meditat. Dacă afli ceva ce crede cineva despre tine, dintr-o altă sursă decât interacţiunea ta proprie cu acel cineva, îl crezi şi începi să îl urăşti? Indiferent cât de sigură e sursa. Nu cauţi să înţelegi ceea ce a gândit când a zis ce a zis, nu încerci să afli punctul lui de vedere? Îi dai direct peste ochi, astfel încât să nu ştie ce l-a lovit? Pentru că, pentru el, e clar, e un lucru rău, nu ştie că tu îl cunoşti.
Procesul ăsta de introspecţie pe care ţi-l propun presupune să priveşti aceste 2 aspecte la tine şi la ceilalţi. Dar la tine nu vei fi suficient de obiectiv, doar e vorba de tine! Gândeşte-te la câteva din persoanele din jurul tău. Cât de mult li se potrivesc cele 2 calităţi? Cât de mult tind ele spre idealism? Cât sunt ei de dezechilibraţi şi de neincrezători?
Sinceritatea? Acestor două elemente li s-ar putea adăuga şi sinceritatea. Nu sunt convins că mulţi dintre voi credeţi în calitatea asta pentru idealism. Cred că aici depinde mult de la om la om şi de la personalitate la personalitate. Este însă o calitate care, raportat la mine, o spun cu toată tăria că joacă un rol esenţial în personalitatea celui cu care interacţionez.
Opinia mea? Nu e o simbioză între echilibru şi încredere. În mare parte cine e încrezător nu mai e echilibrat pentru că trece în extrema cealaltă. E ceea ce se numeşte extremism. Oamenilor le place să treacă deseori peste limită. Să împartă lucrurile în bune şi rele, în frumoase şi urâte. Şi de aia cred ca echilibrul te face să trăieşti mult, dar mai ales bine.
Ce crezi tu? Ai încredere în tine, eşti echilibrat? Ţi se întâmplă des să îţi schimbi de pe o zi pe alta total părerea? Îţi trebuie şi alte calităţi să devii ideal?
P.S. Fac un apel la înţelepciune, raţiune şi cumpătare!
duminică, 27 ianuarie 2008
CV Marean Vanghele
Nimic nu poate fi mai frumos şi mai senzual decât... un documentar despre Marean pe un fundal antologic: Simply the best şi We are the champions!
duminică, 20 ianuarie 2008
1. Am impresia că stai cu Liviu pentru că îi place de Adi! [F.P.]
2. Care e ping-pongu'? Ăla cu mingea aia mică? [C.P.]
3. Ce-ţi face mocheta? De ce te-ai inundat? [C.V.(f)]
4. Am scos-o afară că trebuia să iasă! [n.r. C.P.M.] [C.P.]
5. Am cercopitat mai repede ca calu'! [L.V.]
6. Am adunat-o pe noua colegă de cameră şi am făcut şedinţă. Am adunat-o pentru că era împrăştiată. [A.B.]
7. Îmi cer scuze de dumneavoastră cine sunteţi? Sunteţi mama domnului expert? Şi nu ştiţi numărul de telefon al fiului dumneavoastră? [A.I.S.]
8. Nu sunt claustrofobică! [I.P.]
9. Mă găsiţi pe blog! [E.B.]
10. Tu pe unde stai? [E.U.]
Eventual o să o iau pe străduţa asta! [R.Ş.]
11. Se face anual: ţi le unge, ţi le gâdilă! [n.r. service termopane] [C.F.]
12. Decatlon 40 Km în genunchi! [O.D.]
13. La peştele răsturnat! [n.r. taie crapu] [A.S.]
14. Şi eu am râs cu voi. Păcat că m-am udat!
15. Rezumatu ăsta de maşină? [n.r. Smart] [A.B.]
16. Kapiemgi! [n.r. K.P.M.G.] [centralista de la taxi]
17. Cine era? [M.O.]
Număr necunoscut! [A.R.]
Scria număr necunoscut? [M.O.]
Nu. Scria un număr! [A.R.]
18. Aaa baftă frate. Am uitat că ai examen. Vedeam că te uitai lung la mine când ai plecat dar nu stiam ce astepti :) [C.D.]
19. One way to find out! [A.S.]
Da. Bagi mâna în priză şi citeşti pe contor! [L.V.]
20. Auzi dar in referat ai scris chiar la subiect aşa sau ai mai bătut câmpii? [E.U.]
Ooo. Da cât am bătut la ei. A fost o luptă cruntă! [L.V.]
21. E o curcă avortată în cupotorul cu microparticule, faţă de monument ostoit! [L.V.]
22. Iar citeşti mă din din DEX, ca popa din biblie? [A.S.]
Nu mă, curvă sădită în grădină! [L.V.]
23. Sunt rari rata'ii care scriu dă dreptul de autor în dreptul comunitar!
24. Irina Logout! [n.r. Irina Loghin]
2. Care e ping-pongu'? Ăla cu mingea aia mică? [C.P.]
3. Ce-ţi face mocheta? De ce te-ai inundat? [C.V.(f)]
4. Am scos-o afară că trebuia să iasă! [n.r. C.P.M.] [C.P.]
5. Am cercopitat mai repede ca calu'! [L.V.]
6. Am adunat-o pe noua colegă de cameră şi am făcut şedinţă. Am adunat-o pentru că era împrăştiată. [A.B.]
7. Îmi cer scuze de dumneavoastră cine sunteţi? Sunteţi mama domnului expert? Şi nu ştiţi numărul de telefon al fiului dumneavoastră? [A.I.S.]
8. Nu sunt claustrofobică! [I.P.]
9. Mă găsiţi pe blog! [E.B.]
10. Tu pe unde stai? [E.U.]
Eventual o să o iau pe străduţa asta! [R.Ş.]
11. Se face anual: ţi le unge, ţi le gâdilă! [n.r. service termopane] [C.F.]
12. Decatlon 40 Km în genunchi! [O.D.]
13. La peştele răsturnat! [n.r. taie crapu] [A.S.]
14. Şi eu am râs cu voi. Păcat că m-am udat!
15. Rezumatu ăsta de maşină? [n.r. Smart] [A.B.]
16. Kapiemgi! [n.r. K.P.M.G.] [centralista de la taxi]
17. Cine era? [M.O.]
Număr necunoscut! [A.R.]
Scria număr necunoscut? [M.O.]
Nu. Scria un număr! [A.R.]
18. Aaa baftă frate. Am uitat că ai examen. Vedeam că te uitai lung la mine când ai plecat dar nu stiam ce astepti :) [C.D.]
19. One way to find out! [A.S.]
Da. Bagi mâna în priză şi citeşti pe contor! [L.V.]
20. Auzi dar in referat ai scris chiar la subiect aşa sau ai mai bătut câmpii? [E.U.]
Ooo. Da cât am bătut la ei. A fost o luptă cruntă! [L.V.]
21. E o curcă avortată în cupotorul cu microparticule, faţă de monument ostoit! [L.V.]
22. Iar citeşti mă din din DEX, ca popa din biblie? [A.S.]
Nu mă, curvă sădită în grădină! [L.V.]
23. Sunt rari rata'ii care scriu dă dreptul de autor în dreptul comunitar!
24. Irina Logout! [n.r. Irina Loghin]
sâmbătă, 19 ianuarie 2008
Apogeul prostiei
La Poştă. 19.01.2008. Vreau să ridic un colet. În spatele meu o doamnă. Dialog între Poştăriţă şi doamna respectivă:
- Al dumneavoatră e coletul ăla cu mâncare?
- Da!
- S-a stricat şi miroase. Da ce e în el? Carne?
- Da, carne!!!!
- Trimiteţi carne prin Poştă???
- Păi mi-o trimite de 15 ani, dar de fiecare dată ajungea în 2 zile. Niciodată nu a făcut 6 zile!
- Eu sunt şi avocată! Şi e vina dumneavoastră: dacă prestaţi un serviciu vă asumaţi riscurile!
Şi de aici ceartă ca la uşa cortului. Un pasaj extras ca din filmele cu proşti. Să trimiţi carne prin poştă e un exemplu de om cu un ridicat simţ al umorului. Dar sigur că oamenii au o cantitate mare de creativitate şi aici nu cred că, noi românii stăm prost. Până la urmă, în ţara asta se fură capace de canal şi, bineînţeles şine de tren.
Apoi să te cerţi cu poştăriţa că ţi-a ajuns ţie coletu' mai târziu ca în alţi ani e un alt semn de inteligenţă care l-ar surclasa până şi pe Einstein. Că vorba aia, poştăriţa aia a cărat carnea ta cu maşina din Botoşani până în Bucureşti! Iată un aspect pe care îl întâlnesc la fiecare pas. Nu te cerţi cu femeia de serviciu că primaru' nu ţi-a semnat un act ori cu registratorul de la Primărie pentru că lucrarea ta nu a fost terminată. Oamenii uită mereu că trebuie să se adreseze direct celui care l-a neglijat. Acela este personajul asupra căruia ar trebui să se răsfrângă înjurăturile;)
Şi totuşi să TRIMIŢI CARNE PRIN POŞTĂ...................................................Şi vorba aia unii o fac de 15 ani:|
- Al dumneavoatră e coletul ăla cu mâncare?
- Da!
- S-a stricat şi miroase. Da ce e în el? Carne?
- Da, carne!!!!
- Trimiteţi carne prin Poştă???
- Păi mi-o trimite de 15 ani, dar de fiecare dată ajungea în 2 zile. Niciodată nu a făcut 6 zile!
- Eu sunt şi avocată! Şi e vina dumneavoastră: dacă prestaţi un serviciu vă asumaţi riscurile!
Şi de aici ceartă ca la uşa cortului. Un pasaj extras ca din filmele cu proşti. Să trimiţi carne prin poştă e un exemplu de om cu un ridicat simţ al umorului. Dar sigur că oamenii au o cantitate mare de creativitate şi aici nu cred că, noi românii stăm prost. Până la urmă, în ţara asta se fură capace de canal şi, bineînţeles şine de tren.
Apoi să te cerţi cu poştăriţa că ţi-a ajuns ţie coletu' mai târziu ca în alţi ani e un alt semn de inteligenţă care l-ar surclasa până şi pe Einstein. Că vorba aia, poştăriţa aia a cărat carnea ta cu maşina din Botoşani până în Bucureşti! Iată un aspect pe care îl întâlnesc la fiecare pas. Nu te cerţi cu femeia de serviciu că primaru' nu ţi-a semnat un act ori cu registratorul de la Primărie pentru că lucrarea ta nu a fost terminată. Oamenii uită mereu că trebuie să se adreseze direct celui care l-a neglijat. Acela este personajul asupra căruia ar trebui să se răsfrângă înjurăturile;)
Şi totuşi să TRIMIŢI CARNE PRIN POŞTĂ...................................................Şi vorba aia unii o fac de 15 ani:|
miercuri, 16 ianuarie 2008
http://www.220.ro/Femeia_la_volan-41950.html
Linkul prezintă realitatea astfel cum este ea în anul 2008. O secvenţă reală şi tristă de viaţă: p femeie la volan care...
marți, 15 ianuarie 2008
Şi totuşi...e Valerian Stan
Nu ştiu dacă domnul Valerian Stan a dat search pe google şi a citit opinia mea Trădare să fie, dar să o ştim şi noi cu privire la Decizia Curţii Constituţionale, însă, aseară, la Sinteza zilei el a atras atenţia asupra contradicţiilor din decizia sus-menţionată.
Aşadar, în lumea în care trăim doar o persoană cu notorietate a fost în stare să citească o decizie. Pentru că nu presupune să ai cunoştinţe juridice. Trebuie doar să ştii să citeşti şi să înţelegi ceva din asta. Cu alte cuvinte, nu avem jurnalişti ci numai specimene care ştiu să ia, per se, ştirile de pe agenţiile de presă şi apoi să le comenteze. Tocilari să le zicem. Nu vor să îşi pună mintea la contribuţie. Nici vorbă de documentare!!!!
Apoi, între parlamentari în special există o serie de persoane cu studii juridice. Chiar nici unul nu a sesizat contradicţia? Cu atât mai mult cu cât nu cred că trebuie să te afli de o parte a baricadei sau de alta din punct de vedere politic ca să ai interesul să evidenţiezi asta...
Oricum, felicitări domnule Valerian Stan. Vă declar al doilea om de valoare, în ordine cronologică după Cătălin Tolontan.
În rest, aplicăm motto-ul lui Mircea Badea.
Aşadar, în lumea în care trăim doar o persoană cu notorietate a fost în stare să citească o decizie. Pentru că nu presupune să ai cunoştinţe juridice. Trebuie doar să ştii să citeşti şi să înţelegi ceva din asta. Cu alte cuvinte, nu avem jurnalişti ci numai specimene care ştiu să ia, per se, ştirile de pe agenţiile de presă şi apoi să le comenteze. Tocilari să le zicem. Nu vor să îşi pună mintea la contribuţie. Nici vorbă de documentare!!!!
Apoi, între parlamentari în special există o serie de persoane cu studii juridice. Chiar nici unul nu a sesizat contradicţia? Cu atât mai mult cu cât nu cred că trebuie să te afli de o parte a baricadei sau de alta din punct de vedere politic ca să ai interesul să evidenţiezi asta...
Oricum, felicitări domnule Valerian Stan. Vă declar al doilea om de valoare, în ordine cronologică după Cătălin Tolontan.
În rest, aplicăm motto-ul lui Mircea Badea.
duminică, 13 ianuarie 2008
Trădare să fie, dar să o ştim şi noi
Înainte de a fi o dispută politică ori juridica, ea este o dispută a unor argumente delăsătoare. Este vorba de controversa privind emiterea decretului de numire în funcţie a ministrului justiţiei de către Preşedinte.
Există o decizie a Curţii Constituţionale nr. 356/2007 care aparent ar trebui să soluţioneze incertitudinea. Decizia poate fi găsită pe site-ul Curţii constituţionale www.ccr.ro
Sintetic, decizia spune următoarele:
" Preşedintele României nu are drept de veto faţă de propunerea primului-ministru, ci are dreptul de a verifica corespunderea pentru funcţie a candidatului şi poate cere primului-ministru o altă propunere de candidat la funcţie. În toate cazurile respingerea candidaturii trebuie să fie motivată.
În exercitarea atribuţiilor prevăzute de art.85 alin.(2) din Constituţie, Preşedintele României nu are un drept de veto, dar poate cere primului-ministru să renunţe la propunerea făcută, atunci când constată că persoana propusă nu îndeplineşte condiţiile legale pentru exercitarea funcţiei de membru al Guvernului. "
Cu alte cuvinte Preşedintele nu poate să nu semneze decretul de numire dar are dreptul să ceară Preşedintelui altă propunere. Şi ca să ne afunde şi mai mult în mămol, Curtea mai adaugă că respingerea candidaturii trebuie motivată!!!!!
Păi frate, ori e obligat să emită decretul ori nu! Nu există soluţie de compromis.
Asta spune multe despre o instituţie esenţială în România şi despre cum îşi fac unii treaba...
Apoi, o părere personală:
De ce naiba ar trebui să fie obligat să semneze Preşedintele decretul, deşi nu e de acord cu el???? Ce rost are? E un nonsens, o tâmpenie, o cretinătate legislativă. Nu ar trebui să existe obligaţia asta. Iar explicaţia raţiunii pentru care intră în obligaţia preşedintelui e de-a dreptul bizară: "pentru a asigura solemnitatea numirilor, dată fiind importanţa acelei funcţii [...]. [Obligaţia] nu-l face parte la luarea deciziei [n.r. pe Preşedinte]". Şi ăsta e un citat. Să obligi 2 persoane care nu sunt de acord să fie "de acordul uneia din ele" e o tâmpenie. O mare tâmpenie.
Ce părere ai tu?
Există o decizie a Curţii Constituţionale nr. 356/2007 care aparent ar trebui să soluţioneze incertitudinea. Decizia poate fi găsită pe site-ul Curţii constituţionale www.ccr.ro
Sintetic, decizia spune următoarele:
" Preşedintele României nu are drept de veto faţă de propunerea primului-ministru, ci are dreptul de a verifica corespunderea pentru funcţie a candidatului şi poate cere primului-ministru o altă propunere de candidat la funcţie. În toate cazurile respingerea candidaturii trebuie să fie motivată.
În exercitarea atribuţiilor prevăzute de art.85 alin.(2) din Constituţie, Preşedintele României nu are un drept de veto, dar poate cere primului-ministru să renunţe la propunerea făcută, atunci când constată că persoana propusă nu îndeplineşte condiţiile legale pentru exercitarea funcţiei de membru al Guvernului. "
Cu alte cuvinte Preşedintele nu poate să nu semneze decretul de numire dar are dreptul să ceară Preşedintelui altă propunere. Şi ca să ne afunde şi mai mult în mămol, Curtea mai adaugă că respingerea candidaturii trebuie motivată!!!!!
Păi frate, ori e obligat să emită decretul ori nu! Nu există soluţie de compromis.
Asta spune multe despre o instituţie esenţială în România şi despre cum îşi fac unii treaba...
Apoi, o părere personală:
De ce naiba ar trebui să fie obligat să semneze Preşedintele decretul, deşi nu e de acord cu el???? Ce rost are? E un nonsens, o tâmpenie, o cretinătate legislativă. Nu ar trebui să existe obligaţia asta. Iar explicaţia raţiunii pentru care intră în obligaţia preşedintelui e de-a dreptul bizară: "pentru a asigura solemnitatea numirilor, dată fiind importanţa acelei funcţii [...]. [Obligaţia] nu-l face parte la luarea deciziei [n.r. pe Preşedinte]". Şi ăsta e un citat. Să obligi 2 persoane care nu sunt de acord să fie "de acordul uneia din ele" e o tâmpenie. O mare tâmpenie.
Ce părere ai tu?
marți, 25 decembrie 2007
OAMENI DE VALOARE
A sosit momentul să începem să apreciem oamenii de valoare. Pe cât posibil voi încerca să aduc în prim plan o parte dintre ei.
În ziua de Crăciun unul din aceştia a reuşit să facă un gest aplaudabil: să facă un cadou de Crăciun o carte celor care îi trimit un mail. Nu contează ce carte e, cât costă ea sau ce valoare are ea. Este vorba de un suflet mare, o personalitate nepromovată, un om de valoare.
Frumos, felicitări! Am crezut că “10 pentru România” prezintă încredere şi valoare. M-am înşelat când am văzzut că actorul Dinică este pe locul 8 sau 9 iar actorul Arşinel este pe locul 1. Şi cred că aplauzele nu pot fi comandate. De asemenea m-a deranjat faptul că în top nu şi-a făcut apariţia jurnalistul Cătălin Tolontan. Sunt mulţi consumatori de sport în România - asta e o informaţie nu o opinie - dar din păcate astea’s vremurile tulburi pe care le trăim. Să fi fost eşantionul de persoane ales într-un mod greşit? Nu mai contează asta. În inima mea împărţiţi primul loc alături de Cristian Tudor Popescu. Numai bine şi sper să trageţi în continuare Gazeta după dvs. Crăciun fericit, pentru că împlinit cred că este! Numai bine!
P.S. Este vorba de Cătălin Tolontan, jurnalist al Gazetei Sporturilor. Felicitări!
În ziua de Crăciun unul din aceştia a reuşit să facă un gest aplaudabil: să facă un cadou de Crăciun o carte celor care îi trimit un mail. Nu contează ce carte e, cât costă ea sau ce valoare are ea. Este vorba de un suflet mare, o personalitate nepromovată, un om de valoare.
Frumos, felicitări! Am crezut că “10 pentru România” prezintă încredere şi valoare. M-am înşelat când am văzzut că actorul Dinică este pe locul 8 sau 9 iar actorul Arşinel este pe locul 1. Şi cred că aplauzele nu pot fi comandate. De asemenea m-a deranjat faptul că în top nu şi-a făcut apariţia jurnalistul Cătălin Tolontan. Sunt mulţi consumatori de sport în România - asta e o informaţie nu o opinie - dar din păcate astea’s vremurile tulburi pe care le trăim. Să fi fost eşantionul de persoane ales într-un mod greşit? Nu mai contează asta. În inima mea împărţiţi primul loc alături de Cristian Tudor Popescu. Numai bine şi sper să trageţi în continuare Gazeta după dvs. Crăciun fericit, pentru că împlinit cred că este! Numai bine!
P.S. Este vorba de Cătălin Tolontan, jurnalist al Gazetei Sporturilor. Felicitări!
luni, 24 decembrie 2007
IDEI DE MOŞ AJUN
Crăciunul este, înainte de toate o sărbătoare demitizată, o sărbătoare care supravieţuieşte numai pentru că există în calendar şi pentru că prin chiar acest fapt există concedii, vacanţe, etc. adică există o perioadă de relaş. Va să zică sărbătoarea Crăciunului este de fapt o simplă perioadă de respiro. Nu este o perioadă în care să te gândeşti la cei în necaz, la greşelile trecutului ori la frumos. Este însă, cel mai probabil, momenul în care te gândeşti la cozonaci, la friptură, la ciocolată şi bineînţeles, supremul Crăciunului - cadourile pe care le vei primi - pentru că, nu-i aşa, e de la sine-înţeles că ai fost cuminte şi că meriţi ce-i mai bun.
Spiritul Crăciunului nu mai e prezent de mult timp. A pierit uşor, uşor, pe măsură ce viaţa a adăugat anii. Apoi dacă nu ninge, poate exista acel spirit străvechi al Crăciunului? Cum mai ajung renii lui Moş Crăciun? Acum avem brazi artificali ori construiţi din fier. Avem colinde contrafăcute. Avem Moşi Crăciuni contrafăcuţi.
Cât mi-aş dori să retrăiesc momentele trecute în care îl aşteptam pe moşu', în care dimineaţa primul lucru pe care îl doream era să ajung să văd ce-i sub brad pentru mine...Să colind...Să mă dau cu sania...
Timpuri demult apuse. Trăim în prezent şi încercăm să remitificăm Crăciunul.
Este însă momentul adevărului. Momentul în care vezi cu adevărat câtă bucurie ai dăruit. Vei fi răspătit de moş pe măsura ta. Nu uita că sub brad trebuie să se găsească, după chipul şi asemănarea ta. Trebuie să fie proporţional cu binele făcut de tine. Ceea ce e depăşeşte, e prisosul. Nu îl meriţi, nu e al tău, nu trebuie să profiţi de el!
E Crăciunul, e vremea în care vei vedea cu adevărat dacă ai făcut şi puţin bine. E vremea lui, e vremea moşului!
E vremea să cuantifici ceea ce ai făcut bun!
E vremea să fii mai recunoscător, mai liniştit ca oricând.
E vremea să doreşti binele celor ce nu ţi-au dorit binele.
E vremea să fii mai frumos în interior decât este frumeţea ta în exterior.
E vremea să te bucuri cu ceea ce ai.
E vremea împlinirilor.
E vremea să îi răsplăteşti, măcar la nivel simbolic pe cei care sunt pentru tine - familie -.
E vremea să renunţi să mai arunci cu noroi, măcar o perioadă...[ştiu că e greu]
E vremea să mergi în Casa Bărbosului să îi mulţumeşti pentru mâna de ajutor pe care ţi-a acordat-o atunci când aveai mai mare nevoie de ea.
E vremea să le mulţumeşti tuturor celor care au făcut ceva pentru tine.
E vremea să fii mai bun!
Numai bine împreună cu cei dragi. Să găseşti sub brad ceea ce meriţi şi dacă e în plus să nu uiţi că nu-i al tău. Crăciun fericit!
P.S. Este ceva din ceea ce e bolduit la care să te gândeşti?
Spiritul Crăciunului nu mai e prezent de mult timp. A pierit uşor, uşor, pe măsură ce viaţa a adăugat anii. Apoi dacă nu ninge, poate exista acel spirit străvechi al Crăciunului? Cum mai ajung renii lui Moş Crăciun? Acum avem brazi artificali ori construiţi din fier. Avem colinde contrafăcute. Avem Moşi Crăciuni contrafăcuţi.
Cât mi-aş dori să retrăiesc momentele trecute în care îl aşteptam pe moşu', în care dimineaţa primul lucru pe care îl doream era să ajung să văd ce-i sub brad pentru mine...Să colind...Să mă dau cu sania...
Timpuri demult apuse. Trăim în prezent şi încercăm să remitificăm Crăciunul.
Este însă momentul adevărului. Momentul în care vezi cu adevărat câtă bucurie ai dăruit. Vei fi răspătit de moş pe măsura ta. Nu uita că sub brad trebuie să se găsească, după chipul şi asemănarea ta. Trebuie să fie proporţional cu binele făcut de tine. Ceea ce e depăşeşte, e prisosul. Nu îl meriţi, nu e al tău, nu trebuie să profiţi de el!
E Crăciunul, e vremea în care vei vedea cu adevărat dacă ai făcut şi puţin bine. E vremea lui, e vremea moşului!
E vremea să cuantifici ceea ce ai făcut bun!
E vremea să fii mai recunoscător, mai liniştit ca oricând.
E vremea să doreşti binele celor ce nu ţi-au dorit binele.
E vremea să fii mai frumos în interior decât este frumeţea ta în exterior.
E vremea să te bucuri cu ceea ce ai.
E vremea împlinirilor.
E vremea să îi răsplăteşti, măcar la nivel simbolic pe cei care sunt pentru tine - familie -.
E vremea să renunţi să mai arunci cu noroi, măcar o perioadă...[ştiu că e greu]
E vremea să mergi în Casa Bărbosului să îi mulţumeşti pentru mâna de ajutor pe care ţi-a acordat-o atunci când aveai mai mare nevoie de ea.
E vremea să le mulţumeşti tuturor celor care au făcut ceva pentru tine.
E vremea să fii mai bun!
Numai bine împreună cu cei dragi. Să găseşti sub brad ceea ce meriţi şi dacă e în plus să nu uiţi că nu-i al tău. Crăciun fericit!
P.S. Este ceva din ceea ce e bolduit la care să te gândeşti?
sâmbătă, 22 decembrie 2007
604800 DE SECUNDE. NEDREPTATEA ÎNDREPTATĂ?
A venit şi clipa cea mare. Tristeţea a fost alungată. Situaţia a luat turnura mult aşteptată. S-a făcut dreptate. Stresul a trecut. Viaţa îşi urmează cursul firesc în sfârşit.
Asta ar fi normal să scriu acum nu?
Ei nu am să scriu asta pentru că nu e aşa. Este doar o tristă consolare. Nedreptatea nu ar fi trebuit să existe iar nenorocitu' nu trebuia să fie incompetent. Asta trebuia să fie premisa!!! Este inacceptabil să ajungi să te bucuri pentru ceva ce ar fi trebuit să se întâmple într-un anumit moment, dar se produce la o distanţă gigantică, după producerea unei leziuni psihologice. O distanţă de o săptămână, 7 zile, 168 de ore, 10800 de minute, 604800 de secunde imense, lungi, interminabile...Cine îmi poate şterge nopţile nedormite, neliniştea, neuronii stinşi, sentimentul de nedreptate, privirile celor din jur, gândurile negre ... Cine îi sancţionează pe ăia care au creat situaţia în sine? Sunt exact aceleaşi întrebări care nu au un răspuns care să îmi dea satisfacţie. Răspunsul este acelaşi: nimeni. Descalificarea nenorocitului care a punctat prima dată reprezintă un mare zero. El nu va păţi nimic, va trăi mereu cu sufletu' împăcat şi cu banii în cont.
Repunerea în situaţia anterioară este numai un principiu de drept şi rămâne la stadiul ăsta. În psihologie niciodată nu se aplică. Rămâi cu sechele de la fiecare nereuşită. Ele nu dispar în mod robotic. Sănătatea se şubrezeşte din cauza fiecărei nedreptăţi, dezamăgiri, tulburări, boli, mai mult, sau mai puţin în funcţie de intensitatea ei asupra organismului tău.
Confirmarea că nu ştim să reacţionăm în situaţii limite s-a concretizat din nou. Au fost persoane care nu au reacţionat în niciun fel la vestea nereuşitei, dar care au reacţionat imediat după aflarea soluţionării favorabile. Altele nici măcar nu au reacţionat. Pentru că nu ştiau cum să o facă. Personal cred că ar trebui introduse astfel de cursuri în şcoli în care să se prezinte alternativele unor situaţii limită. Ar trebui să existe cursuri care să te înveţe să dai primul ajutor, căci, nu-i suficient ca ele să fie cunoscute numai de cei care urmează cursurile şcolilor de şoferi. Ei nu sunt singurii care trebuie să cunoască aceste aspecte.
Trebuie însă să mulţumesc tututor celor care au fost alături, indiferent de modul lor de manifestare. Asta mi-a dat puterea necesară subzistenţei pe parcursul unei săptămâni de calvar. Este întradevăr o lecţie, astfel cum spunea cineva pe blog, însă nu numai pentru mine ci pentru noi toţi. Sunt convins că o să ne întâlnim mereu cu nedreptăţi pe parcursul vieţii, însă eu pot considera că am câştigat experienţă dar mai mult decât orice, mi-am dovedit că răbdarea poate face totul. Rămân însă la părerea că nu doresc nimănui să treacă vreodată printr-o astfel de situaţie în care viitorul să arate atât de sumbru!
Apoi este neputinţa de a te bucura. Nu mai ştim să ne bucurăm! Sau poate că nu este vorba de a "şti" ci de "forţa de a te bucura". Trăind un calvar, o nelinişte, o suferinţă nu-i uşor să devii brusc vesel. Necesită timp să se vindece durerea. În cazul de faţă era însă o simplă confirmare a unei situaţii obiectiv favorabile. O confirmare care ar fi putut să nu vină şi să distrugă un destin. Nimic nu era exclus. Se pare însă că incompetenţa a fost înlăturată măcar la un nivel minimal.
Acum urmează redobândirea încrederii dar mai ales a liniştii sufleteşti. Şi bineînţeles refacerea psihologică.
Aşa cum spuneam de sănătate că îi simţi valoarea în momentul în care eşti bolnav, tot astfel pot spune că prietenia îşi consumă preţuirea ei adevărată în momentele limită. În momentul în care te-ai vindecat de boală, uiţi ceea ce presupune ea. Nu acelaşi lucru pot spuune însă de prietenie. Cei care sunt alături de tine la greu sunt cei în care poţi pune bază. Şi ei sunt în cazul meu mulţi şi asta nu poate decât să mă facă să mă simt mândru!
MULŢUMESC!
Numai bine...
Asta ar fi normal să scriu acum nu?
Ei nu am să scriu asta pentru că nu e aşa. Este doar o tristă consolare. Nedreptatea nu ar fi trebuit să existe iar nenorocitu' nu trebuia să fie incompetent. Asta trebuia să fie premisa!!! Este inacceptabil să ajungi să te bucuri pentru ceva ce ar fi trebuit să se întâmple într-un anumit moment, dar se produce la o distanţă gigantică, după producerea unei leziuni psihologice. O distanţă de o săptămână, 7 zile, 168 de ore, 10800 de minute, 604800 de secunde imense, lungi, interminabile...Cine îmi poate şterge nopţile nedormite, neliniştea, neuronii stinşi, sentimentul de nedreptate, privirile celor din jur, gândurile negre ... Cine îi sancţionează pe ăia care au creat situaţia în sine? Sunt exact aceleaşi întrebări care nu au un răspuns care să îmi dea satisfacţie. Răspunsul este acelaşi: nimeni. Descalificarea nenorocitului care a punctat prima dată reprezintă un mare zero. El nu va păţi nimic, va trăi mereu cu sufletu' împăcat şi cu banii în cont.
Repunerea în situaţia anterioară este numai un principiu de drept şi rămâne la stadiul ăsta. În psihologie niciodată nu se aplică. Rămâi cu sechele de la fiecare nereuşită. Ele nu dispar în mod robotic. Sănătatea se şubrezeşte din cauza fiecărei nedreptăţi, dezamăgiri, tulburări, boli, mai mult, sau mai puţin în funcţie de intensitatea ei asupra organismului tău.
Confirmarea că nu ştim să reacţionăm în situaţii limite s-a concretizat din nou. Au fost persoane care nu au reacţionat în niciun fel la vestea nereuşitei, dar care au reacţionat imediat după aflarea soluţionării favorabile. Altele nici măcar nu au reacţionat. Pentru că nu ştiau cum să o facă. Personal cred că ar trebui introduse astfel de cursuri în şcoli în care să se prezinte alternativele unor situaţii limită. Ar trebui să existe cursuri care să te înveţe să dai primul ajutor, căci, nu-i suficient ca ele să fie cunoscute numai de cei care urmează cursurile şcolilor de şoferi. Ei nu sunt singurii care trebuie să cunoască aceste aspecte.
Trebuie însă să mulţumesc tututor celor care au fost alături, indiferent de modul lor de manifestare. Asta mi-a dat puterea necesară subzistenţei pe parcursul unei săptămâni de calvar. Este întradevăr o lecţie, astfel cum spunea cineva pe blog, însă nu numai pentru mine ci pentru noi toţi. Sunt convins că o să ne întâlnim mereu cu nedreptăţi pe parcursul vieţii, însă eu pot considera că am câştigat experienţă dar mai mult decât orice, mi-am dovedit că răbdarea poate face totul. Rămân însă la părerea că nu doresc nimănui să treacă vreodată printr-o astfel de situaţie în care viitorul să arate atât de sumbru!
Apoi este neputinţa de a te bucura. Nu mai ştim să ne bucurăm! Sau poate că nu este vorba de a "şti" ci de "forţa de a te bucura". Trăind un calvar, o nelinişte, o suferinţă nu-i uşor să devii brusc vesel. Necesită timp să se vindece durerea. În cazul de faţă era însă o simplă confirmare a unei situaţii obiectiv favorabile. O confirmare care ar fi putut să nu vină şi să distrugă un destin. Nimic nu era exclus. Se pare însă că incompetenţa a fost înlăturată măcar la un nivel minimal.
Acum urmează redobândirea încrederii dar mai ales a liniştii sufleteşti. Şi bineînţeles refacerea psihologică.
Aşa cum spuneam de sănătate că îi simţi valoarea în momentul în care eşti bolnav, tot astfel pot spune că prietenia îşi consumă preţuirea ei adevărată în momentele limită. În momentul în care te-ai vindecat de boală, uiţi ceea ce presupune ea. Nu acelaşi lucru pot spuune însă de prietenie. Cei care sunt alături de tine la greu sunt cei în care poţi pune bază. Şi ei sunt în cazul meu mulţi şi asta nu poate decât să mă facă să mă simt mândru!
MULŢUMESC!
Numai bine...
OBIECTUL DISCUŢIEI
Blogurile sunt concepute pentru a reda o imagine asupra unor informaţii, care, pentru conştiinţa celui care are calitatea de autor, prezintă o oarecare însemnătate. Asta nu presupune că informaţia este neapărat obiectivă ori subiectivă, deşi tendinţa este ca titularul blogului să îşi pună amprenta asupra lor şi să le modeleze după propria convingere.
Apoi, specific blogului, este posibilitatea de a comenta articolul respectiv. În esenţă înseamnă că cititorul are facultatea de a-şi prezenta opinia sa cu privire la informaţia prezentată în articol: să spună că e de acord sau nu şi, eventual să îşi motiveze opinia vizavi de articol.
Există însă o serie de persoane care folosesc posibilitatea de a comenta articolele în alte scopuri iar principalul este acela de a contracara părerile altor persoane care au comentat articolul respectiv. Practic, persoana în cauză, comentează părerea unei alte persoane şi nu articolul respectiv.
Am avut deunăzi ocazia să observ o astfel de inadvertenţă pe blogul meu. O persoană dezamăgită de un articol, a comentat articolul respectiv în această manieră, contracarând o altă părere a unui "comentator" şi nicidecum informaţia mea exprimată în articol, respectiv întrebarea adresată.
Din discuţia purtată cu persoana respectivă, reieşea în mod indubitabil greşeala mea în a prezenta o situaţie primejdioasă pentru acel cineva care era subiectul acelui articol.
Apoi eu i-am sugerat să îşi spună opinia pe blog, pentru a putea fi cunoscută şi deci opozablilă oricărei persoane care o citeşte.
Consecinţa? Critica este adresată unei alte persoane decât mie => dezacord cu acea persoană => concordanţă cu articolul meu!!! Aceasta este interpretarea logică. Este o simplă remarcă obiectivă.
Pe de altă parte însă constat că, zi de zi trăim într-o lume care se distanţează frecvent de conceptul de pragmatism în limbaj. Şi aici mă refer strict la obiectul discuţiei.
Mi se întâmplă frecvent să constat că plec de la o anumită discuţie cu o persoană şi se ajunge în cu totul altă parte.
În cazul de faţă cred că este vorba de asta. E vorba de frustrarea în sine că am publicat acel articol şi o lipsă de apărare în a mi se opune. Motiv pentru care, discuţia s-a extins cu privire la alte aspecte.
Este o modalitate extrem de interesantă de comunicare, pentru că nu-i aşa, nu se cade să recunoşti că cineva are dreptate! Şi atunci, recurgi la alte aspecte care tind să te favorizeze măcar pe moment.
Însă depărtarea de obiectul discuţiei este un aspect extrem de complex. El pleacă în mod cert de la neputinţa de a te apăra vizavi de o anumită situaţie defavorabilă ţie, motiv pentru care explorezi noi teritorii în care TU eşti stăpânul. Este acea dorinţă de a-ţi demonstra că eşti puternic în acel alt domeniu şi încerci să extinzi asta. Interlocutorul tău va incerca şi el, la rândul său să te contracareze în acest alt domeniu. Iar în momentul ăsta, ai câştigat. L-ai adus pe teren minat. E terenul tău, tu îi eşti superior, iar discuţia în sine devine mai mult decât egală: îţi devine ţie favorabilă!
Este poate un scenariu paranoic, al unui om care trăieşte pe alte meleaguri şi care doarme într-o cămăruţă în care cămaşa se închide la spate.
Este însă un fragment de viaţă trăită. Un episod care se repetă des.
Trebuie să învăţăm să recunoaştem când alţii au dreptate. Trebuie să învăţăm să nu ne mai ascundem în spatele cuvintelor. Trebuie să învăţăm să renunţăm la propriul orgoliu. Trebuie să învăţăm să nu luăm totul personal! Da, se poate să nu ai mereu dreptate.
Poate că nu am surprins adevărata argumentaţie pentru care are loc depărtarea de obiectul discuţiei însă esenţial este că ea se produce. Ce putem face noi pentru ca ea să nu mai aibă loc?
Apoi, specific blogului, este posibilitatea de a comenta articolul respectiv. În esenţă înseamnă că cititorul are facultatea de a-şi prezenta opinia sa cu privire la informaţia prezentată în articol: să spună că e de acord sau nu şi, eventual să îşi motiveze opinia vizavi de articol.
Există însă o serie de persoane care folosesc posibilitatea de a comenta articolele în alte scopuri iar principalul este acela de a contracara părerile altor persoane care au comentat articolul respectiv. Practic, persoana în cauză, comentează părerea unei alte persoane şi nu articolul respectiv.
Am avut deunăzi ocazia să observ o astfel de inadvertenţă pe blogul meu. O persoană dezamăgită de un articol, a comentat articolul respectiv în această manieră, contracarând o altă părere a unui "comentator" şi nicidecum informaţia mea exprimată în articol, respectiv întrebarea adresată.
Din discuţia purtată cu persoana respectivă, reieşea în mod indubitabil greşeala mea în a prezenta o situaţie primejdioasă pentru acel cineva care era subiectul acelui articol.
Apoi eu i-am sugerat să îşi spună opinia pe blog, pentru a putea fi cunoscută şi deci opozablilă oricărei persoane care o citeşte.
Consecinţa? Critica este adresată unei alte persoane decât mie => dezacord cu acea persoană => concordanţă cu articolul meu!!! Aceasta este interpretarea logică. Este o simplă remarcă obiectivă.
Pe de altă parte însă constat că, zi de zi trăim într-o lume care se distanţează frecvent de conceptul de pragmatism în limbaj. Şi aici mă refer strict la obiectul discuţiei.
Mi se întâmplă frecvent să constat că plec de la o anumită discuţie cu o persoană şi se ajunge în cu totul altă parte.
În cazul de faţă cred că este vorba de asta. E vorba de frustrarea în sine că am publicat acel articol şi o lipsă de apărare în a mi se opune. Motiv pentru care, discuţia s-a extins cu privire la alte aspecte.
Este o modalitate extrem de interesantă de comunicare, pentru că nu-i aşa, nu se cade să recunoşti că cineva are dreptate! Şi atunci, recurgi la alte aspecte care tind să te favorizeze măcar pe moment.
Însă depărtarea de obiectul discuţiei este un aspect extrem de complex. El pleacă în mod cert de la neputinţa de a te apăra vizavi de o anumită situaţie defavorabilă ţie, motiv pentru care explorezi noi teritorii în care TU eşti stăpânul. Este acea dorinţă de a-ţi demonstra că eşti puternic în acel alt domeniu şi încerci să extinzi asta. Interlocutorul tău va incerca şi el, la rândul său să te contracareze în acest alt domeniu. Iar în momentul ăsta, ai câştigat. L-ai adus pe teren minat. E terenul tău, tu îi eşti superior, iar discuţia în sine devine mai mult decât egală: îţi devine ţie favorabilă!
Este poate un scenariu paranoic, al unui om care trăieşte pe alte meleaguri şi care doarme într-o cămăruţă în care cămaşa se închide la spate.
Este însă un fragment de viaţă trăită. Un episod care se repetă des.
Trebuie să învăţăm să recunoaştem când alţii au dreptate. Trebuie să învăţăm să nu ne mai ascundem în spatele cuvintelor. Trebuie să învăţăm să renunţăm la propriul orgoliu. Trebuie să învăţăm să nu luăm totul personal! Da, se poate să nu ai mereu dreptate.
Poate că nu am surprins adevărata argumentaţie pentru care are loc depărtarea de obiectul discuţiei însă esenţial este că ea se produce. Ce putem face noi pentru ca ea să nu mai aibă loc?
sâmbătă, 15 decembrie 2007
CRUNTA ŞI DUREROASA AŞTEPTARE
Ţi s-a întâmplat vreodată să simţi cât de greu trec zilele, orele, minutele, secundele? Să le numeri, să vrei să te gândeşti la altceva decât ce se va întâmpla după acel moment şi să nu poţi? Cu siguranţă! Ai strângerea de inimă. Şti că acela este momentul în care lucrurile vor lua o turnură pozitivă ori negativă. Încerci să îţi imaginezi viitorul în ambele ipoteze dar şi reacţiile tale. Mergi până acolo încât epuizezi toate variantele posibile!
Nu ştii dacă ai voie să te bucurii sau nu, nu ştii dacă te manifeşti prea mult... Practic, nu ştii nimic! Şi asta bineînţeles că te omoară.
Apoi este frica pentru ceea ce va urma. Contradicţia dintre a dori să vezi rezultatul şi frica de a-l vedea, frica de a întâmpina dezamăgirea. Conflictul din mintea ta este unul actual, unul care nu cunoaşte o rezolvare. Vrei ca aşteptarea să fie curmată, însă numai dacă finalul este fericit: nu ştii însă dacă acesta va fi sau nu aşa.
Când aştepţi ceva, nu poţi să te concentrezi la un alt lucru. Nu ai cum. Mintea ta fuge mereu către aceleaşi scenarii, către ceea ce va să vie.
Aşteptare....Dar de unde atâta răbdare?
Nu ştii dacă ai voie să te bucurii sau nu, nu ştii dacă te manifeşti prea mult... Practic, nu ştii nimic! Şi asta bineînţeles că te omoară.
Apoi este frica pentru ceea ce va urma. Contradicţia dintre a dori să vezi rezultatul şi frica de a-l vedea, frica de a întâmpina dezamăgirea. Conflictul din mintea ta este unul actual, unul care nu cunoaşte o rezolvare. Vrei ca aşteptarea să fie curmată, însă numai dacă finalul este fericit: nu ştii însă dacă acesta va fi sau nu aşa.
Când aştepţi ceva, nu poţi să te concentrezi la un alt lucru. Nu ai cum. Mintea ta fuge mereu către aceleaşi scenarii, către ceea ce va să vie.
Aşteptare....Dar de unde atâta răbdare?
vineri, 14 decembrie 2007
S.M.
- Fratele meu nu e genul meu
- Vai, liviu, ce mi-e dor de voi, pentru că ne distram, râdeam ca proştii!
- Trebuie să scrii şi perla profesorului de internaţional comercial! [n.r. internaţional privat]
C.C.
- Deci subiectele de la ex se pot afla, ăstia nu le trag la sorti? Nu le ştiu, şi oricum dacă le-aş şti probabil că ar fi alea incorecte care nu se dau!
- Unde afisezi perlele? În piaţa publică! La peretele ruşinii publice!
- Dai la pedale ca să intre netu în încapere? [L.V.] Mai rău îl aduc cu mâna mea!
C.Ţ.
- Str Opcina Mare! Cristina [nr. Obcina]
- Aoleu, deja mi s-a ridicat părul pe mine ..pe careîl mai am!
- A venit de la sine [n.r. flegma]
- De ce nu te schimbi aici? De ce te formalizez? Ce ai de ascuns? Ne cunoaştem de atâta timp…
- La mine pe birou tot zarva e!
- Astăzi n-am poală că’s în pantaloni!
- De toţi banii mi-am luat ciorapi!
miercuri, 12 decembrie 2007
A.S.I.
- Tu în ce stadiu esti mă cu învăţatul, dormitul... Neschimbat frate!
- De ce nu vrei să faci poză? Din considerente estetice.
- În 10 ani o să avem toţi păsărica mare.
- Băi nu mai am ce să mănânc la noapte.
- O suspsăşi!
- Are trusă de Moş Crăciun!
TÂRÂTURILE CARE SCHIMBĂ IERARHIILE LA EXAMENUL DE LA BAROU!
Ipoteza. Există în lumea asta oameni care pot decide soarta altora, care pot nenoroci, pot descuraja iar partea cu descurajatu' e lucrul cel mai grav. O parte din aceştia e reprezentată de cei care primesc bani pentru că desfăşoară o activitate de notare a unei lucrări la un examen pe baza unui barem prestabilit. Să corectezi o lucrare în calitate de profesor e legal, logic şi firesc. Jegul intervine în momentul în care suntem în prezenţa unor persoane incapabile de a aprecia în mod obiectiv şi departe de şantajismele tipice profesiei pentru care se susţine testarea.
Toată lumea ştie că examenul de la barou este un test între abilitatea de a copia cât mai mult şi capacitatea de a descoperi o metodă mai simplă şi mai eficientă. Unii folosesc coduri, alţii fiţuici, alţii hands-free. Unii chiar scot materialele pe masă cu o lene exagerată şi stau cu mâinile în cap de plictiseală.
În acest peisaj dezolant, un rol esenţial îl are nenorocitu' care corectează. Concret, nesimţirea apare în momentul în care, un om care primeşte bani că dă note, notează 4 lucrări a 4 persoane care au lucrat în comun cu note diferite. Şi mai grav este când diferenţa este de aproape 2 puncte. Carevasăzică, nenorocitul are 4 bareme diferite!!!!!!!!Inacceptabil pentru un asemenea nivel. Diferenţa poate fi de 0.25, 0.5, 0.75. Corect, se poate...dar 1-2 puncte este incredibil. Uite un exemplu de a corecta 4 lucrări identice, evident fără a da nume.
Va să zică 4 oameni care au scris acelaşi lucru, la aceleaşi materii, la acelaşi examen, la aceeaşi oră şi aceeaşi zi şi pot lua note diferite :| O, da.... se poate. A se vedea diferenţa de la 5 la 6.5 respectiv de la 7.5 la 9.5. Da, pentru acelaşi lucru. Un singur profesor şi-a păstrat echidistanţa. Unul din 4 a corectat la fel - a se vedea disciplina 4 - nota 9 toate 4 persoanele!!!!!!!! Unul din 4 îşi face meseria corect şi ia bani în deplină legalitate - o proporţie înfiorătoare.[25%!!!!!]
Posibile explicaţii.
1. Prostia ca lipsă de obiectivitate. No comment.
2. Indiferenţa. Banii vin, de ce să îmi mai dau silinţa?
3. Birocraţia. Corectezi la cine trebuie lejer încât să iasă notă babană iar la restul strict pe barem.
4. Beţia/boala. Greu de crezut.
5. Incompetenţa. E din punctul meu de vedere adevăratul motiv. E greu de conceput că un profesor universitar nu e în stare să corecteze echidistant 4 lucrări identice. E practic meseria pentru care a luptat o viaţă întreagă şi pentru care ia bani!!!!
Finalitatea.
Întotdeauna există varianta contestării notării lucrării. Care va fi decizia finală? Lucrurile sunt simple. Dacă în primă fază e un pic mai greu de favorizat o anumită persoană, având în vedere că avem de-a face cu un colţ unde se află numele sigilat (greu, dar nu de neconceput), în faza a doua lucrurile se schimbă. Bineînţeles că favorizările nu vor bate la ochi, asta e clar. Adică un 5 va fi 6 sau 6.25, niciodată 10. Şi asta e grav pentru unu care a făcut de 10 şi a luat 8 din incompetenţa nenorocitului, căci bineînţeles nu îi va da 10, pentru că, nu-i aşa, ei se apără între ei şi, mai presus de orice apără interesul conceptului de Barou.
Ce se întâmplă însă în ipoteza în care cel care corectează contestaţia este şi mai incalificat profesional? Răspunsul e simplu: Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul.
Cum plătesc cei care greşesc? Vasăzică un profesor care face o gafă de 2 puncte îşi ia salariul în continuare întreg, nu riscă sancţiuni disciplinare, nu e tras la răspundere de nimeni? Da, e justiţia chiar şi în materie de admitere la Barou, aşadar justiţia care îi aşteaptă pe cei care au promovat examenul în profesia lor. Un bun exemplu despre cum stă treaba în instanţă.
Nu cred că aceste lucruri se vor schimba vreodată. Sunt dezgustat total de aceşti complexaţi în lanţ pentru că nu este numai vina lor ci şi a celor care le-au acordat dreptul să îndeplinească această misiune.
Aceste persoane sunt TÂRÂTURI şi trebuie tratate ca atare. Restul e poveste. Este însă una jenantă despre viitorul justiţiei în România.
Felicitări tuturor celor care au reuşit cu brio şi baftă în tot ceea ce v-aţi propus!
Aştept soluţionarea contestaţiilor şi voi reveni cu opinii...
Toată lumea ştie că examenul de la barou este un test între abilitatea de a copia cât mai mult şi capacitatea de a descoperi o metodă mai simplă şi mai eficientă. Unii folosesc coduri, alţii fiţuici, alţii hands-free. Unii chiar scot materialele pe masă cu o lene exagerată şi stau cu mâinile în cap de plictiseală.
În acest peisaj dezolant, un rol esenţial îl are nenorocitu' care corectează. Concret, nesimţirea apare în momentul în care, un om care primeşte bani că dă note, notează 4 lucrări a 4 persoane care au lucrat în comun cu note diferite. Şi mai grav este când diferenţa este de aproape 2 puncte. Carevasăzică, nenorocitul are 4 bareme diferite!!!!!!!!Inacceptabil pentru un asemenea nivel. Diferenţa poate fi de 0.25, 0.5, 0.75. Corect, se poate...dar 1-2 puncte este incredibil. Uite un exemplu de a corecta 4 lucrări identice, evident fără a da nume.
| Nume | Disciplina1 | Disciplina2 | Disciplina 3 | Disciplina 4 | Media | Calificativul | |||
| X | 7.75 | 5 | 9 | 7.5 | 7.31 | RESPINS | |||
| Y | 7.25 | 6.5 | 9 | 9.5 | 8.06 | ADMIS | |||
| Z | 7 | 6 | 9 | 8 | 7.5 | ADMIS | |||
| W | 7 | 6 | 9 | 9.5 | 7.87 | ADMIS |
Va să zică 4 oameni care au scris acelaşi lucru, la aceleaşi materii, la acelaşi examen, la aceeaşi oră şi aceeaşi zi şi pot lua note diferite :| O, da.... se poate. A se vedea diferenţa de la 5 la 6.5 respectiv de la 7.5 la 9.5. Da, pentru acelaşi lucru. Un singur profesor şi-a păstrat echidistanţa. Unul din 4 a corectat la fel - a se vedea disciplina 4 - nota 9 toate 4 persoanele!!!!!!!! Unul din 4 îşi face meseria corect şi ia bani în deplină legalitate - o proporţie înfiorătoare.[25%!!!!!]
Posibile explicaţii.
1. Prostia ca lipsă de obiectivitate. No comment.
2. Indiferenţa. Banii vin, de ce să îmi mai dau silinţa?
3. Birocraţia. Corectezi la cine trebuie lejer încât să iasă notă babană iar la restul strict pe barem.
4. Beţia/boala. Greu de crezut.
5. Incompetenţa. E din punctul meu de vedere adevăratul motiv. E greu de conceput că un profesor universitar nu e în stare să corecteze echidistant 4 lucrări identice. E practic meseria pentru care a luptat o viaţă întreagă şi pentru care ia bani!!!!
Finalitatea.
Întotdeauna există varianta contestării notării lucrării. Care va fi decizia finală? Lucrurile sunt simple. Dacă în primă fază e un pic mai greu de favorizat o anumită persoană, având în vedere că avem de-a face cu un colţ unde se află numele sigilat (greu, dar nu de neconceput), în faza a doua lucrurile se schimbă. Bineînţeles că favorizările nu vor bate la ochi, asta e clar. Adică un 5 va fi 6 sau 6.25, niciodată 10. Şi asta e grav pentru unu care a făcut de 10 şi a luat 8 din incompetenţa nenorocitului, căci bineînţeles nu îi va da 10, pentru că, nu-i aşa, ei se apără între ei şi, mai presus de orice apără interesul conceptului de Barou.
Ce se întâmplă însă în ipoteza în care cel care corectează contestaţia este şi mai incalificat profesional? Răspunsul e simplu: Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul.
Cum plătesc cei care greşesc? Vasăzică un profesor care face o gafă de 2 puncte îşi ia salariul în continuare întreg, nu riscă sancţiuni disciplinare, nu e tras la răspundere de nimeni? Da, e justiţia chiar şi în materie de admitere la Barou, aşadar justiţia care îi aşteaptă pe cei care au promovat examenul în profesia lor. Un bun exemplu despre cum stă treaba în instanţă.
Nu cred că aceste lucruri se vor schimba vreodată. Sunt dezgustat total de aceşti complexaţi în lanţ pentru că nu este numai vina lor ci şi a celor care le-au acordat dreptul să îndeplinească această misiune.
Aceste persoane sunt TÂRÂTURI şi trebuie tratate ca atare. Restul e poveste. Este însă una jenantă despre viitorul justiţiei în România.
Felicitări tuturor celor care au reuşit cu brio şi baftă în tot ceea ce v-aţi propus!
Aştept soluţionarea contestaţiilor şi voi reveni cu opinii...
luni, 10 decembrie 2007
GÂNDURI
Nimeni nu ştie povestea din spatele dezdădejdii. Oamenii stau şi-i judecă pe alţii. Îi bârfesc prin prisma necazurilor lor. Şi nu am să mă feresc vreodată să recunosc faptul că am facut-o şi eu, însă nu cu intenţia vădită de a lovi un om aflat la pământ. Este decenţa pe care mi-am permis-o mereu. Disconfortul pe care ţi-l produce o nereuşită lasă urme adânci. Nimeni nu va înţelege cu adevărat ce este în sufletul tău, răceala cu care te privesc cei din jur dar şi neîncrederea lor în a-ţi spune îmi pare rău, hai la o cafea. Lipsa asta de reacţie la unii oameni face parte din zestrea săracă pe care o avem noi, în materie de apropiere în raport cu semenii: nu ştim să ne purtăm în situaţii limită.
E ca momentul în care te îmbolnăveşti: atunci e momentul suprem în care preţuieşti cu adevărat sănătatea, e momentul în care ai da orice să te reîntorci la viaţa ta dinainte, una care capătă, subit, o dimensiune gigantică în contradicţie cu prăfuiala cu care o vedeai înainte. La fel este şi în cazul unei nereuşite, poate, paradoxal chiar mai rău. Sentimentul de culpabilizare, de nelinişte pentru modul în care ai tratat situaţia, de nedreptate, atinge cote paroxiste. Şi stările sufleteşti nu se opresc aici. Urmează, depărtarea de oameni, deprimarea, exilarea de realitate şi eterna întrebare: "de ce mi se întâmplă tocmai mie?" De ce? Păi pentru că ai fost mai slab, pentru că nu ai ştiut cum să te ţii în frâu, pentru că nu ai ştiut să te antrenezi mai bine, pentru că eşti coruptibil şi pentru că trebuia să fii tu ăla! Ştiu că vrei să loveşti, să urli, să te răzvrăteşti dar.... gândeşte-te: e o situaţie ireversibilă? Mai e o şansă? Este vina ta cu adevărat ori este numai starea ta de spirit deprimată şi pulsează către absurd? S-a încheiat cu adevărat viaţa ori numai un capitol al ei. Obişnuiesc să spun mereu că viaţa e un şir neîntrerupt de suferinţe. Şi aşa e. Însă ele te călesc, uşor, uşor până când te maturizezi şi vezi totul cu un calm generat de neputinţă în faţa valului triumfător.
Apoi este neputinţa de a face ceva. Faptul producător de consecinţe nefaste a avut loc iar tu vrei să schimbi ceva. Constaţi că nu ai ce şi asta face ca pulsul să urce. Apoi este deznădăjduirea care îi încearcă pe ceilalţi raportată la nereuşita ta. Faptul că le-ai înşelat aşteptările te dărâmă, căci, nu-i aşa, construcţia este finalizată, şi începe încetul cu încetul să fie şi demolată cu lovituri aprige. Vrei să schimbi ce a fost greşit într-o tentativă de a-ţi demonstra că poţi să fii altfel şi că numai ei te-au perceput în mod greşit. Sunt însă sentimente mult amplificate de o stare de fundal critică, firească. Să nu uităm posibila reacţie pozitivă a celorlalţi care au reuşit, care impietează. Şi nu pentru reuşita lor ci pentră că nu ai fost şi tu la fel de bun ca ei.
Oameni dezamăgiţi de tine, au fost şi vor fi mereu. Ooamenii adevăraţi vor fi mereu mai puţini. Oamenii adevăraţi sunt cei care nu sunt dezamagiţi de tine ci de situaţie. Oamenii adevăraţi sunt cei care nu îţi reproşează ci îţi aduc aminte că eşti inima lor. Oamenii adevăraţi sunt cei care dau, nu cei care cer. Oamenii adevăraţi sunt alături de tine. Ei te sună, ei vin la tine, ei sunt la necaz cu tine. Dar tu nu îi vrei. În primă fază îi goneşti, vrei să suferi în linişte, să îţi lingi rănile fiindcă eşti trufaş şi nu vrei să fii văzut rănit!
Sunt pe o corabie în derivă, în bătaia valurilor. Tot ce am dobândit este pe cale să se prefacă în scrum în câteva momente. Dar cei care mă fac să trăiesc, să zâmbesc, să îmi aduc aminte că i-am făcut să se simtă bine sunt alături şi, fireşte în inima mea. Iar ăsta este privilegiul meu. Nu ştiu dacă numai prietenii, dar şi cei din jurul meu mi-au demostrat odată în plus că temporalitatea poate fi învinsă. Mai mult ireversibilitatea e şi ea de ţinut în frâu atunci când are cine să îţi arate şi jumătatea cealaltă. Pentru că ea există, trebuie însă numai răspicat exprimată; şi prin cuvinte simple şi măiestre.
Uneori îţi faci scenarii, te gândeşti cât de mult a contat o secundă, că puteai să mai pui o virgulă sau pur şi simplu că ai fost neputincios. Alteori reuşeşti să te deconectezi. Şi atunci primeşti un telefon. E un prieten drag care vrea să îţi amintească că ai făcut schimb de geci cu un necunoscut la ultima ta mahmureală...şi că îi pare rău de suferinţa ta. Iar tu îţi reaminteşti de furtună şi de răcoarea din suflet! Dar bucuria că el chiar crede în tine, îţi dă aripi, te face mai puternic, mai încrezător. Stimulul uman este cu adevărat de nedesluşit...Forţa mobilizatoare e în puterea cuvântului şi a încrederii pe care ţi-o conferă modalitatea de exteriorizare. Cum poate un om să îţi schimbe o întreagă stare de fapt? Uite un mister.
Dar viaţa îşi reia treptat cursul firesc, făgaşul normal, pentru că bunele şi relele sunt faţete ale aceleiaşi abstracţiuni: viaţa. Rămâne însă groaza, disperarea, răceala cu care te-ai simţit privit de unii în imaginaţia ta paranoică, neîncrederea în forţele proprii, toate acestea însă sunt răni adânci care lasă urme mai mult ori mai puţin vizibile. Să ai puterea să îi mulţumeşti cuiva că a fost alături de tine într-o situaţie grea este încă unul din lucrurile pe care şcoala vieţii le trece pe planul doi. Pentru că am în mână arma asta, a mulţumirii, am să o utilizez în cadrul convenţional, pentru că nu-i aşa, e mult mai uşor decât dacă ai recunoaşte, într-un cadru formal, uitându-te în ochii acelei persoane, cât bine ţi-a făcut: sunt mândru că eşti alături de mine în momentele pe care mi le-am făcut singur grele şi vreau să îţi mulţumesc că ţi-a ieşit!
P.S. Mi-am propus să scriu exact ce simt, exact ce trăiesc, fără a exagera. Sunt simple sentimente care mă încearcă şi nu explicaţiile lor psihologice.
Şi totuşi "de ce mi se întâmplă tocmai mie?"
E ca momentul în care te îmbolnăveşti: atunci e momentul suprem în care preţuieşti cu adevărat sănătatea, e momentul în care ai da orice să te reîntorci la viaţa ta dinainte, una care capătă, subit, o dimensiune gigantică în contradicţie cu prăfuiala cu care o vedeai înainte. La fel este şi în cazul unei nereuşite, poate, paradoxal chiar mai rău. Sentimentul de culpabilizare, de nelinişte pentru modul în care ai tratat situaţia, de nedreptate, atinge cote paroxiste. Şi stările sufleteşti nu se opresc aici. Urmează, depărtarea de oameni, deprimarea, exilarea de realitate şi eterna întrebare: "de ce mi se întâmplă tocmai mie?" De ce? Păi pentru că ai fost mai slab, pentru că nu ai ştiut cum să te ţii în frâu, pentru că nu ai ştiut să te antrenezi mai bine, pentru că eşti coruptibil şi pentru că trebuia să fii tu ăla! Ştiu că vrei să loveşti, să urli, să te răzvrăteşti dar.... gândeşte-te: e o situaţie ireversibilă? Mai e o şansă? Este vina ta cu adevărat ori este numai starea ta de spirit deprimată şi pulsează către absurd? S-a încheiat cu adevărat viaţa ori numai un capitol al ei. Obişnuiesc să spun mereu că viaţa e un şir neîntrerupt de suferinţe. Şi aşa e. Însă ele te călesc, uşor, uşor până când te maturizezi şi vezi totul cu un calm generat de neputinţă în faţa valului triumfător.
Apoi este neputinţa de a face ceva. Faptul producător de consecinţe nefaste a avut loc iar tu vrei să schimbi ceva. Constaţi că nu ai ce şi asta face ca pulsul să urce. Apoi este deznădăjduirea care îi încearcă pe ceilalţi raportată la nereuşita ta. Faptul că le-ai înşelat aşteptările te dărâmă, căci, nu-i aşa, construcţia este finalizată, şi începe încetul cu încetul să fie şi demolată cu lovituri aprige. Vrei să schimbi ce a fost greşit într-o tentativă de a-ţi demonstra că poţi să fii altfel şi că numai ei te-au perceput în mod greşit. Sunt însă sentimente mult amplificate de o stare de fundal critică, firească. Să nu uităm posibila reacţie pozitivă a celorlalţi care au reuşit, care impietează. Şi nu pentru reuşita lor ci pentră că nu ai fost şi tu la fel de bun ca ei.
Oameni dezamăgiţi de tine, au fost şi vor fi mereu. Ooamenii adevăraţi vor fi mereu mai puţini. Oamenii adevăraţi sunt cei care nu sunt dezamagiţi de tine ci de situaţie. Oamenii adevăraţi sunt cei care nu îţi reproşează ci îţi aduc aminte că eşti inima lor. Oamenii adevăraţi sunt cei care dau, nu cei care cer. Oamenii adevăraţi sunt alături de tine. Ei te sună, ei vin la tine, ei sunt la necaz cu tine. Dar tu nu îi vrei. În primă fază îi goneşti, vrei să suferi în linişte, să îţi lingi rănile fiindcă eşti trufaş şi nu vrei să fii văzut rănit!
Sunt pe o corabie în derivă, în bătaia valurilor. Tot ce am dobândit este pe cale să se prefacă în scrum în câteva momente. Dar cei care mă fac să trăiesc, să zâmbesc, să îmi aduc aminte că i-am făcut să se simtă bine sunt alături şi, fireşte în inima mea. Iar ăsta este privilegiul meu. Nu ştiu dacă numai prietenii, dar şi cei din jurul meu mi-au demostrat odată în plus că temporalitatea poate fi învinsă. Mai mult ireversibilitatea e şi ea de ţinut în frâu atunci când are cine să îţi arate şi jumătatea cealaltă. Pentru că ea există, trebuie însă numai răspicat exprimată; şi prin cuvinte simple şi măiestre.
Uneori îţi faci scenarii, te gândeşti cât de mult a contat o secundă, că puteai să mai pui o virgulă sau pur şi simplu că ai fost neputincios. Alteori reuşeşti să te deconectezi. Şi atunci primeşti un telefon. E un prieten drag care vrea să îţi amintească că ai făcut schimb de geci cu un necunoscut la ultima ta mahmureală...şi că îi pare rău de suferinţa ta. Iar tu îţi reaminteşti de furtună şi de răcoarea din suflet! Dar bucuria că el chiar crede în tine, îţi dă aripi, te face mai puternic, mai încrezător. Stimulul uman este cu adevărat de nedesluşit...Forţa mobilizatoare e în puterea cuvântului şi a încrederii pe care ţi-o conferă modalitatea de exteriorizare. Cum poate un om să îţi schimbe o întreagă stare de fapt? Uite un mister.
Dar viaţa îşi reia treptat cursul firesc, făgaşul normal, pentru că bunele şi relele sunt faţete ale aceleiaşi abstracţiuni: viaţa. Rămâne însă groaza, disperarea, răceala cu care te-ai simţit privit de unii în imaginaţia ta paranoică, neîncrederea în forţele proprii, toate acestea însă sunt răni adânci care lasă urme mai mult ori mai puţin vizibile. Să ai puterea să îi mulţumeşti cuiva că a fost alături de tine într-o situaţie grea este încă unul din lucrurile pe care şcoala vieţii le trece pe planul doi. Pentru că am în mână arma asta, a mulţumirii, am să o utilizez în cadrul convenţional, pentru că nu-i aşa, e mult mai uşor decât dacă ai recunoaşte, într-un cadru formal, uitându-te în ochii acelei persoane, cât bine ţi-a făcut: sunt mândru că eşti alături de mine în momentele pe care mi le-am făcut singur grele şi vreau să îţi mulţumesc că ţi-a ieşit!
P.S. Mi-am propus să scriu exact ce simt, exact ce trăiesc, fără a exagera. Sunt simple sentimente care mă încearcă şi nu explicaţiile lor psihologice.
Şi totuşi "de ce mi se întâmplă tocmai mie?"
duminică, 9 decembrie 2007
I.G.
- E destul de nasol pentru celelate state care au rupt relaţiile!
- Avem nişte pelicani şi nişte zone umede!
A.Ci.
- Pierd un concediu întreg pentru o examinare orală!
- Acolo veţi vedea catastrofele juridice româneşti!
- Dacă ocupaţi clădirea Guvernului nu o puteţi uzucapa!
- Săcăleanu s-a evaporat şi el!
- Pot fi internaţi numai dacă muşcă pe stradă!
- Cea nouă e pe ţeavă! [legea nouă a contenciosului administrativ]
- Legea asta e sora legii nr.....
- Dacă donez statului colecţia mea de pantofi...
A.B.(m)
- Se vor organiza orgii între persoane de acelaşi sex şi tombole cu premii substanţiale în tricouri cu Guţă şi brichete cu Gigi Becali!
- Vând poze cu mine înconjurat de oameni cul. 5 euro poza!
L.M.
- Când textele intră în coliziune...
- Nimeni nu se poate obliga să fie genial!
- Intestinele maşinii!
- Trăznăi juridice!
- Legiuitorul nostru se resemnează, se repliază...
- Radio de compact disk!
- Purceluşu' Dosia era în conflict cu purceluşu' Rex!
- Haide Steaua!
- Drepturile sunt ca şi motocicleta!
C.G.P
- Muzeu' Şuţu!
- Io mă plictisesc după juma' de oră!
- Ai mâncat...ai băut ciorbă de varză?
- Îmi plac băieţii care miros a alcool!
L.L.
- Vă reparaţi telefonul mobil în timpul orei mele?
- Aici nu e lumină...sau preferaţi o stare de penumbră?
- Vă uitaţi cu duşmănie la ce am scris pe tablă, aţi înţeles?
G.Ş.
- S-ar putea să reziste la intemperii! [n.r. prezervativele]
- Aţi accesat căsuţa poştală! [n.r. căsuţa vocală]
- Nu contează cât de lungă şi mică e dacă nu se loveşte de nimic în părţi.
- Dacă tu te lauzi că în loc de obiectu' muncii ai ţâţe şi altceva...
E.C.
- Mă frec de tine ca să mă încălzesc!
- Să moară vecinu' să-i iau capra!
- Care e diferenţa dintre spovedanie şi împărtăşani?
M.I.
- BAritologie! [Politologie]
- Nu am mai ameţit, încep să mă obişnuiesc cu băutura.
- Mai închideţi voi din parantezele mele.
- Cine a perezentat balul nostru? E unul cu N...Ramon Cotizo!
- Tu îţi rumegi ideile?
- Are cercei în adidaşi!
- Dă-i un cap în gură! [n.r. către C.D.]
- Da' poţi să improvizezi chiloţi!
PERLE LA TESTE
- Modul de reacţionare a statului.
- Norma juridică dă o mână de ajutor statului.
- Normele juridice sunt infrangibile! [n.r. irefragabile]
- Normele juridice care discriminează în funcţie de culoare...
- Normele penale au menirea de a-l favoriza pe infractor.
- Dacă sistemul romano-germanic e mai puţin prăfuit, cel anglo-saxon e oarecum mai ancorat în trecut!
Gh. I.
- În India populaţia e alcătuită mai mult din cămile decât din oameni!
- Păi ce mama măsii?
- Dumnezeu le-a zis lui Adam şi Evei: veniţi aici că ştiu ce aţi făcut...ăştia 2 săreau gardu'!
- Există opinii foarte contradictorii!
- Găozităţile astea care apar!
- O s-o studiem ora anterioară!
- Ştiţi carte până la genunchiul broaştei...ştiţi, broasca nu are genunchi!
- N-aveţi Constituţii, sunteţi fii ploii!
- De frică aveţi Constituţia la voi că dacă din conştienţă nu...
- Te-ai căsătorit, te-ai nenorocit pe viaţă. În Irlanda nu poţi divorţa!
- Pă scaunu' ăsta să stai tu!
- Ăsta nu ştie ce e alineatu'! E un număr în paranteze!
- Cred că o fac pe undeva da nu ştiu pe unde! [discuţia]
- Sunt la curs nea Costică! Vorbim după ora 5!
- Ăştia vorbesc de common law, parcă vorbesc de sarmale!
- Se recuperează cu Monica! [cursul]
S.C.
- Domnu decan e expirat!
- Lucrarea asta arată cu urechi!
- Se lasă margine la foaie!
- Nu se poate pentru promovare să vii cu bombe d'astea!
- Ori n-aţi învăţat bine ori aveţi gâtu' prea scurt că n-aţi copiat bine!
D.V.
- Prietenul nostru de un semestru, pretorul!
- Păi ce? Vine profesorul la curs şi spune: Dragi studenţi, eu nu m-am pregătit?
- Cum au putut face monstruozitatea de a veni la seminar dacă nu au învăţat?
D.O.
- Mi-a plăcut excesul de mişcare de la Seara seriei!
- Mă scuzaţi da tre' să-mi butonez telefonul să scap de sunete.
- Şi când începea să tacă nu se mai oprea.
- Mâna era sigilată! [n.r. mâna era bandajată iar bandajul sigilat]
N.P.
- Defrişarea cunoştinţelor!
- Ţărm al preocupărilor mele...
- Specificitatea obiectului...
- Vine să atesteze...
- Fascicol de relaţii...
- Cei mai apţi.
- Dulcea repetabilă plăcere! [n.r. despre prezenţa an de an la deschiderea anului universitar]
A.B.(f)
- Se deschide şiretul. Îl verificam bălăngănindu-l!
- Pantofii de stofă să-i îmbraci!
- Each Eva must fuck his Adam!
- Trage aer în piep că ţi se usucă neuronii! [n.r. Adriana Bahmuţeanu]
- Ce faţă de autostradă are ăsta! [n.r. Bodo]
- Se cracănă!
- Vreau un chibrit să torn pe mine să ard ca o torţă, căldură sufletească, alea alea!
ASPIRINA SĂRACULUI
- Închiriez bol alimentar de sărbători pentru fotografii de familie!
- Îmbuteliez suc gastric cu sticlă la schimb!
- Vând motoretă Mobra, an de fabricaţie 1968, ideală atât pentru făcut cârnaţi, cât şi pentru aspirat prin casă. Stare de funcţionare foarte bună.
- Vând calculator personal Singer cu pedală şi procesor cu cărbuni. Sunaţi până duminică şi primiţi un sac de cărbuni pentru imprimantă!
D'ALE COMENTATORILOR
- Cristocea într-un sandwisch!
- Cristea a dovedit respect faţă de un fotbalist care i-ar putea fi tată [n.r. Vasile Popa]
- Codrea s-a aruncat la sacrificiu! Acum face o inspecţie tehnică, să vadă dacă sunt toate la locul lor!
- E un foarte bun săritor lşa cap!
- Bacăul încearcă să iasă din ofensivă!
- Mingea muşcă din bară şi apoi intră-n poartă!
- Mutu se pipăie încercând să evalueze pagubele produse de Ilic![E.G.]
- Ce mi-e mititelu, ce mi-e becali...
PERSONALITĂŢI
- Dumnezeu are cetăţenie germană! [Marcel Răducanu despre Otto Rehagel]
- Mă dor banii mei [Gigi Becali]
- Fii atent la păr când bate vântu', ţi-l fâlfâie! [Numai iubirea]
- Persoane fizice, persoane chimice! [Planeta Moldova]
- Ai comportament de nou născut câteodată! [Cornel Dinu către Cosmin Cernat]
- Romantic incurabil caut curvă versată! [Vlad Craioveanu]
- A fost o zi specială pentru mine! Au trecut 179 de zile de când fac acelaşi lucru! [Dan - Rosseane]
- Domnule Dragomir, după ce o să plecaţi de la ligă, o să strigaţi muie liga? [Horia Ivanovici]
- Adică eu mă duc la curve domnu' Contra? [Horia Ivanovici]
- Zilele mă dureau! [Hi-Q]
- Zilele mă întreabă dacă vii/Nopţile mă dor şi tu nu ştii! [Holograf]
- Cum se salută electroniştii? Fir încins! [Cârcotaşii]
- Cam miorlăită Kylie Minogue în melodia asta! [Vali Bărbulescu]
- Ce credeţi că făcea Pavlov după ce i-a murit câinele? Continua să îi dea de mâncare! [Cr.A]
- Păi bă! Tu ştii câte kile de aur am acasă? [Cr. A.]
- Eşti în bulan? [F. Călinescu lui Adrian Ilie]
- Diplomatul american care a murit săptămâna trecută, într-un accident rutier, era sub băutura influenţelor alcoolice! [Andrei Zaharescu]
- Dă-mi o frunte în buric să văd unde îţi ajunge gura! [Andrei Gheorghe]
- Şirul converge aproape peste tot.
- Îi dăm noi ciorapi din pânză freatică! [Mihai Dobrovolschi]
- Post de stewardese kamikandze! [Mihai Dobrovolschi]
- Mona trage la Stolojan ca musca la platforma [Mihai Dobrovolschi]
-
Dacă musca merge pe perete, calcă pe bec! (Dobrovolschi)
Unde îşi parchează Mircea Badea maşina?
- Foaie verde/Solzi de peşte...[Nelu Ploieşteanu]
- A fost cutremur azi! Prea a plouat! [B.C.]
- Ceauşescu a fost cizmar iar Iliescu şiret! [C.V. Tudor]
- Placerile parsive ale vietii! [G. Fatu]
- Iti urez tot binele din lume chiar daca noua ne-ar ramane mai putin! [G. Fatu]
- Cum se adresează un poponar altuia când sunt la munte şi vor să sse oprească din urcat? Po-posim? Dar când unul îl întreabă pe celălalt adcă vrea să mănânce? Imbuci ceva? (G. Fătu)
- Good girls goes to heaven, bad girls goes to Bucureşti!
- Omul e o persoană umană! [G. Hagi]
- Giji Fecali! [n.r. Gigi Becali]
- Gigi Becali a explicat astăzi ce l-a deranjat la partida de ieri, încheiată cu scorul de 1-1, gazdele egalând în ultimul minut de joc, afirmând, printre altele, că "eu am fost caracter si nu i-am spus lui Fane Stoica sa se dea la o parte. Aici e vorba de bun simţ".
- Mă înşeală cu târâtura aia penală, Argentina!(Adriana Bahmuţeanu)
- Silviu Prigoană vine la “miezul problemei” ca menstruaţia, o dată pe lună! [Mihnea Ionescu]
- Reclama nu se referă la cei care cumpără făina din snobism! Se duc iîn Mall să cumpere făina! [R.E.]
- Drojdie Armani! [R.E.]
- Dan Bozgan e unul dintre cei care vorbeşte cu instrumentu'! [T. Gheorghe]
- Nu există perioadă istorică fără mitocani! [T. Gheorghe]
A.D.V.
- Are şi pomana limitele ei.
- Arbail.
- Septambrie.
- Sunt la Suprem lângă Romeo Popescu, maestrul succesoral.
- Si acuma iar o sa imi cada pantalonii prin tramvai.
- Adriana să nu uiţi să uzi floarea de la mama doina, apă cu oţet în părţi egale! Fiert ca pentru muraturi!
- Ce fac ei la editură? Sunt redactori! Şi E. mai fute autoare!
- O muie condensată!
- Cum spuneam, între timp a devenit vacă
- Te avertizez că dau din picioare şi am deschiderea mare!
- Noi când ne întânim vorbim numai prostii!
- De la o vreme mi-am dat drumu'!
T.S.
- Sunt cam boschetară de felul meu.
- Ştii că Marilyn Manson şi-a scos o coastă ca să şi-o suga? [L.V.] Coasta?
- E zguduită poza.
- Pe cine l-ai văzut?
- Era cu aia care are faţă de porc!
- Mamă, eu numai când aud mirosu' de pţet...
B.A.U.
- Peregrinii dediticii sau cum dracu' se chemau aştia.
- Semnatura ţi-ai pus-o, nu o mai poţi scoate de acolo.
- Dreptul interanţional public e o căciulă destul de mare.
- Tot acest stat era focus-at.
- Protocolul 11...dar nu vreau să vorbesc de acest protocol.
- Declaraţia era poreclită [...].
- Principiul luminează cerul înstelat.
- Acord...înţelegeţi voi...acord.
- Nivelul normativ citeşte manualul pe care l-am scris eu.
- Statele nu sunt băgate la închisoare.
- Uneori o să sune telefonul excesiv că se întâmplă tot felul de crize diplomatice.
- Avizele consultative sunt ... efectiv consultative.
- Aceste state nu sunt sub pălăria ONU.
- Nu trage de urechi publicul.
- Partid mai de stânga decât stânga.
- Tragi de urecehe un stat.
C.V.(m)
- Bucurie la gingie!
- Deodorantu' ăsta miroase a trifoi şi a iarbă!
- Ce mândru e! Parcă a făcut un ou! [n.r. A.Ci.]
C.M.
- Uite cum îi tremură degetul în mână!
- E timid. [n.r. câinele]
- Dlumeam!
- Ce e cu atâtea blitzuri? [nr. fulgere]?
- Ce faci tu sub masă? [L.V.]
L.V.
- Take my breath away e instigare la omor iar formaţia e capitala Germaniei!
- Hai pă la mine! Turnăm asfalt pe pat şi poate mă ajuţi să nu mă pătez, avem odaia la dispoziţie.
- Marele pictor naţional Anghel Saligny.
- Cretinism urban.
- Pariu pa 20 de mandarine?
- Negii sunt mai cârlionţaţi.S-a mişcat prea un pic trenu.
- Inima ţie-n gură.
- A răguşi imprimanta asta.
- Ne băgăm pula-n el de asfinţit.
- Tu ai orgasm când prinzi un biban, nu?
- Eşti chitită pe plagiat astăzi! [n.r. D.C.]
- Spre trăinicia relaţiei noastre, sper să vină astăzi.
- Când e ea ofticată, se aude în Bucureşti.
- Am reuşit să vorbesc juma' de oră ... cu un tacâm.
- Pantera roz, candidat independent la preşedinţiei. [& O.D.]
- Ce faci? Îmi dai ture?
- Bucă sedentară [nr. muncă] [& C.V.(f)]
- O vrei în plen? [& D.C.]
- Tu eşti intim cu tata?
- Ziua acelor de ceasornic.
- Nu tre' să mi te imaginez pe mine.
- Zi mă! Ce să văd? [O.D.]
- Curge sânge dintr-un pulover [n.r. iese culoarea]! Voi aveţi pulovere pă ciclu? [O.D.]
- Şuşotind pe sub cămaşa de forţă, beregata mi se fâfâie. [& O.D.]
- Ce faci? Lumânarea.
- Am scris pe colivă cu litere de-o şchioapă.
- Dăm balul bobocilor în camera de gardă.
- N-am fitil să mă aprind.
- Dacă îmi aduc profit venele?
- Capră ambulantă.
- Caca cola.
- Să-ţi fie somnul limpede ca melcul [M.V.]. Ca un muşuroi de furnici!
- Dă-mi un sfert de oră beep înainte să vii.
- Dă mai tare şi hai să dansăm [n.r. Pepe - Numai Iubirea].
- Flegmă lato-sensu.
- Plagiem vise.
- Inima lu' Oti are adresă mail.
- Iar te-ai dat cu funingine pe la ochi?
- Tu nu auzi cum miroase?
- Ţi-ai însuşit vaca mea?
- Vreau şi eu parizer! De care? Crocant!
- Pampers second hand!
- Nu pot sa fac pipi! O fi de la emoţii, stress…
- Pariu? Pe tuxonu’ lu Victor?
- Vreau şi eu un strugure! şi dacă nu-ţi dau? Îţi pun sare peste ei!
- Ce găleată mare de lapte! Cât au mai muls la vaca asta!
- Da..io am zis sa ma apuc de scris din filipescu tot....si apoi adaug ce materiale am mai strans. putem sa il intreb pe profu. [C.D.] Si el o sa zica da domnishoara baga mare din filipescu ca e pretenu meu si o sa vb cu el sa nu fie probleme. Ii spun disear la un shpritz cand e cu nevasta-sa sa nu ma refuze! [L.V.]
- Adik o entitate fără personalitate juridică, neînsufleţită ţi-a făcut o invitaţie. Bun venit în lumea screlozaţilor...acolo unde şi elefanţii fac sex în poziţia 69!
- Ce faci mai, te-ai reintors la PwC? Da, cu braţele deschise si cu păsărica pregatită pt C.F. ca să mă fută!
- Vreau sa incerc sa ma port decent, deşi nu e stilul meu!
- Hai că te văd absorbită în muncă şi legată fedeleş de tranzacţia aia incât nu îmi vine decât să te înveselesc spunându-ţi la revedere! [n.r. A.D.V.]
- A fost în Tunisia! Ai vrea şi tu nu? Stai acasa, nu o sa aj acolo in veci, pentru tine mai sunt nişte locuri în charterul de KOSOVO!
- Deci vbim de tipa de miercuri seara nu? Nu, vb de gherghina, o puştoaică de 83 de ani si 6 luni din judeţul Covasna, Comuna Moşnenii de deal, bineinteles!
- Puteţi să faceşi ceva cu ciocolata asta că e prea groasă! (Cris)
- Da..mi s-a parut cam acru D.D. Era cam ofticat ca ce pula lui el e partener la firma si te prezint eu, un neica pulea!
- Văd că crema aia maro iese din tine cam des, esti deranjată, că căcarea nu e bine sa fie deasă si împraştiată!? [n.r. C.D.]
- Ce ma distreaza e ca o ia personal si parca si judecatorul i-ar fi adversar! O ţin plămânii, are sânge în veioză [n.r. C.V. (f)]
- Şi-a exersat buzele! Pe ce?
- Vezi că, suntem filaţi din spate, pagină nouă!
- Şi aia e tare eu cu botu'n sticlă şi tu cu linguriţa în aer [n.r. poza cu A.D.V.]
- But remember: trebuie să progresezi mereu caâte puţin. Azi degetu' mic, mâine degetul următor, până ajungi la ăla mare şi apoi potul cel mare: nu pot să mă fut cu tine, sunt homosexuală, homofobă şi anaerobă!
- Eu cred că e interesată. Nu . Hai să zic altfel. I se pare că eşti interesant. Asta e f clar. Că vrea să te ţină la distanţă, ca îţi dă picioru' stâng la supt sau că zice că ea nu se mai fute niciodată, astea sunt moduri de a vedea cât eşti de bun, cât eşti de interesant ori cât eşti de fidea!
- I-ai cerut prietenia şi ţi-a zis ca e gravidă cu o lesbiană?
- Frate, am scris o grăma' de perle azi, deja! Unde? În carneţelu' cu ustensile!,
- Şi ce dileme are? Mhm...chiar poate tu ştii,
- Adică, măi porcule, ai fost subiectul activ al infracţiunii de viol şi nu te-a denunţat nimeni?
- Merge prost sau nu merge deloc, depinde de zi... e reţeta succesului! Moralul e bun, că merge prost, asta ţine de antitalent!
- E prietenata in sensu sexual??.... Da o fut prin pelerinaje.
- Mă simt ca în noaptea nunţii!
- Liviu: esti doar o gorila afumata neandertaliana.
- Vroiai sa iti faca si tie cinste, nu? Si tu sa ii dai cadou tampoane sa si le lipeasca pe piept si sa rodeasca! [n.r. către C.D.]
- I-a reunit pasiunea pt femei.
- Cum faci tu să-ţi dai cu parfum că eu mi-am dat mai devr pe tibie şi s-a lasat la pectorali!
- Nu toti cei cu care ai fost si nu mai esti sunt poponari, stii ca ai antecedente!
- Te pup dulce pe obrajorul drept fara sa iti las urme de ruj!
- Cred ca o sa fac supradoza de vitamina C pt copii.
- A crescut cererea de muie!
- Uite-te şi tu la tine, îţi umflii muşchii în sala de judecată!
- Avocat Alpha Bank!
- Cu ce se ocupă? Importă eucalipt?
- Şi eu te iubesc, privighetoarea mea. [n.r. C.]
- Oricum daca te razgandesti freci lampa lu alladin si vorbim!
- Loc sa ma depozitezi ai?
- Ce râs constipat ai!
- Nu-mi pune vorbe în gură! [L.V.] Nu-ţi pun nimic în gură!
- Rămâi singuru' meu cititor fidel, căci nici eu nu-mi sunt fidel mie!
- Şi dacă n-ai treabă diseară, poate mergem să prizăm azbest!
- Nu-ţi băga unghiile...în rest poţi să-ţi bagi orice!
- Sunt un crâmpei de tâmpenie în profunzime!
M.T.
- Pentru că cazul...
- Dă-mi o cambie şi facem un gir!
- Cânt o tăcută!
- Băgami-aş picioarele-n gură!
- Microfonul e căptuşit cu Sfântul Nicolae!
- Mie-mi place să vorbesc cu ceva în gură!
- Mă mănâncă ficatu'.
- Dincă e un avort nereuşit!
- În cât timp a murit un cadavru?
- Du-te şi mozoleşte-o!
C.V.(f)
- Sunt afectate doar 400 de persoane din 45 de milioane de locuitori!
- Ăştia n-au semafoare? E la mica înţelegere?
- S-a deschis sesiunea la teatru! [n.r. sezonul]
- Da îl ştiu pe trenul ăsta, l-am învîţat la geografie! [n.r. trenul Timişoara-Bucureşti]
- O are cineva pe disc să i-o punem? [n.r. melodia]
- Cd-urile sunt primite moştenire de la L.V.
- Le dai bani apostolilor!
- Haideţi în iarbă.
- Ţine-mă de aparat! [n.r. aparatul foto]
- Naşpa fără munţi.
- Iar fac curăţenie Adela şi Cătălin?
- Bretonelul!
- Ascult muzică la aragaz!
- Şi pă mine mă ia uşor pe sub fustă! [n.r. frigul]
- Nu sunt în porcii mei.
- E o fustă d'aia care zboară, e creaţă!
- Ia şi pipăie! [n.r. rochia]
- Îmi plac femeile până la un anumit punct, pe orizontală.
- Dă un beep când ajungi în bârlog! [n.r. la cantină]
- Am căscat din tot sufletul meu!
- Parcă ar avea copite [n.r. cizme]
- Vreau să dorm... fără număr!
- Mereu cineva piuie la Metro!
- M-am fript de calorifer!
- Mie-mi place să mă contorsionez!
- I'm so fuckable!
- Ce bine rea dacă aveam şi eu în cap poza asta!
- Să lăsăm mâncarea să se aburească!
- Primele 4 cursuri sunt cu porcării.
- Uite, 3 porumbei fac sex în grup!
- Nu ţie se pare că profu' are faţă de mafiot? [L.M.]
- Legile astea sunt proaspete!
- Îmi sfârâie un cot!
- Ţi-ai făcut poze la tonomat d'ala de poze?
- Tu ai lentile de contact sau sunt ochii tăi?
- E practic Moromeţii cu copii!
- Eu vreau să mă fac instanţă!
- Ţi-ai pus mail?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
O ştiţi p'asta nu??
.jpg)
NU CIORDIŢI PUBELE PLINE
.jpg)
Cafeneaua actorilor
.jpg)
Un frigider legat
.jpg)
O chiuvetă pentru o baie modernă
.jpg)
Hua
.jpg)
Hey amigo
.jpg)
Live
.jpg)
Apropo de frig
.jpg)
Protest
.jpg)
Pasiune sau hobby? Prietenii stiu de ce...
.jpg)
Pasiune sau hobby 2
.jpg)
Ochelari trişti
.jpg)
Credeai că numai oamenii pot fi trişti? Ţeapă!!!!
Videanu rocks
.jpg)
Mormânt pentru Oltcit
.jpg)
Super oferta
.jpg)
:)
.jpg)
O, da...
.jpg)
Flacăra iubirii
.jpg)
