Înainte de a fi o dispută politică ori juridica, ea este o dispută a unor argumente delăsătoare. Este vorba de controversa privind emiterea decretului de numire în funcţie a ministrului justiţiei de către Preşedinte.
Există o decizie a Curţii Constituţionale nr. 356/2007 care aparent ar trebui să soluţioneze incertitudinea. Decizia poate fi găsită pe site-ul Curţii constituţionale www.ccr.ro
Sintetic, decizia spune următoarele:
" Preşedintele României nu are drept de veto faţă de propunerea primului-ministru, ci are dreptul de a verifica corespunderea pentru funcţie a candidatului şi poate cere primului-ministru o altă propunere de candidat la funcţie. În toate cazurile respingerea candidaturii trebuie să fie motivată.
În exercitarea atribuţiilor prevăzute de art.85 alin.(2) din Constituţie, Preşedintele României nu are un drept de veto, dar poate cere primului-ministru să renunţe la propunerea făcută, atunci când constată că persoana propusă nu îndeplineşte condiţiile legale pentru exercitarea funcţiei de membru al Guvernului. "
Cu alte cuvinte Preşedintele nu poate să nu semneze decretul de numire dar are dreptul să ceară Preşedintelui altă propunere. Şi ca să ne afunde şi mai mult în mămol, Curtea mai adaugă că respingerea candidaturii trebuie motivată!!!!!
Păi frate, ori e obligat să emită decretul ori nu! Nu există soluţie de compromis.
Asta spune multe despre o instituţie esenţială în România şi despre cum îşi fac unii treaba...
Apoi, o părere personală:
De ce naiba ar trebui să fie obligat să semneze Preşedintele decretul, deşi nu e de acord cu el???? Ce rost are? E un nonsens, o tâmpenie, o cretinătate legislativă. Nu ar trebui să existe obligaţia asta. Iar explicaţia raţiunii pentru care intră în obligaţia preşedintelui e de-a dreptul bizară: "pentru a asigura solemnitatea numirilor, dată fiind importanţa acelei funcţii [...]. [Obligaţia] nu-l face parte la luarea deciziei [n.r. pe Preşedinte]". Şi ăsta e un citat. Să obligi 2 persoane care nu sunt de acord să fie "de acordul uneia din ele" e o tâmpenie. O mare tâmpenie.
Ce părere ai tu?
NEAŢA!
Am incercat mereu să văd savoarea vieţii şi senzualitatea brizei de vară. Am încercat mereu să rămân pragmatic şi modest. Nu ştiu cât am reuşit însă un lucru e clar: am momente când aş vrea ca tu să mă ajuţi să pot face asta!
O ştiţi p'asta nu??
.jpg)
NU CIORDIŢI PUBELE PLINE
.jpg)
Cafeneaua actorilor
.jpg)
Un frigider legat
.jpg)
O chiuvetă pentru o baie modernă
.jpg)
Hua
.jpg)
Hey amigo
.jpg)
Live
.jpg)
Apropo de frig
.jpg)
Protest
.jpg)
Pasiune sau hobby? Prietenii stiu de ce...
.jpg)
Pasiune sau hobby 2
.jpg)
Ochelari trişti
.jpg)
Credeai că numai oamenii pot fi trişti? Ţeapă!!!!
Videanu rocks
.jpg)
Mormânt pentru Oltcit
.jpg)
Super oferta
.jpg)
:)
.jpg)
O, da...
.jpg)
Flacăra iubirii
.jpg)
Arhivă blog
-
▼
2008
(57)
- ► septembrie (2)
-
▼
ianuarie
(12)
- Extremism, radicalitate, schimbări bruşte de opini...
- Conjugarea verbului a fi - Marean
- CV Marean Vanghele
- Vanghelie Almanahe
- Tâmpenii la dansez pentru tine
- 1. Am impresia că stai cu Liviu pentru că îi place...
- Apogeul prostiei
- Megastar în România
- Megastar în USA
- http://www.220.ro/Femeia_la_volan-41950.html
- Şi totuşi...e Valerian Stan
- Trădare să fie, dar să o ştim şi noi
3 comentarii:
In ipoteza in care Presedintele nu are drept de veto in ceea ce priveste semnarea decretului de numire in functie a ministrului justitiei, deducem ca pana la coada cozii, Presedintele tot trebuie sa semneze in favoarea uneia sau celei de-a doua, sau celei de-a treia propuneri facute de catre primul ministru. asa ca poate s-ar fi facut putina lumina daca se preciza ca Presedintele are dreptul la 3 sau 4 sau 9 respingeri, ca sa intelegem cu totii, ca intr-un final, si daca nu ii va conveni, tot va trebui sa semneze "ca primarul" in favoarea unui om care nu ii convine sau poate care ii convine.
Presedintele se pare ca a citit constitutia, cunostea legile tarii, avea timp sa vada cum a facut "aceste legi" Iliescu.Un om nu inteligent, ci abil, pragmatic cu majoritate in parlament in 2004, ar fi dictat si aprobat in parlament legile care ii erau favorabile si abia dupa aceea se certa 3 ani cu Tariceanu. Se pare ca aceasta Monica Macovei nu a fost la inaltimea aspiratilor presedintelui (nu a fost in stare sa impuna modificarile necesare , cand a avut majoritate, si sprijinul guvernului si a prietenilor lui) daca acum ii este frica de noua numire la Ministerul Justitiei. Daca nu este istet, (parerea mea acum in ianuarie 2008)va trebui sa semneze aceasta numire.
Oamenii astia, or fi drogati?
Trimiteți un comentariu