O poveste cu iaurt

Supun atenţiei un detaliu aparent nesemnificativ. Ca el însă, sunt multe. Cu ajutorul lor ne creăm universul în care trăim.
Citesc o reclamă în metrou - "Iaurtul Tnuva - păstrează gustul dragostei". Oricât încercăm să metaforizăm viaţa asta, s-o epitetăm ori s-o personificăm, să compari dragostea cu iaurtu este o chestiune de bun simţ. Păi? Dragostea are gust de iaurt? Dragostea are gust? Miroase? Cică: azi iubirea noastră are gust de borş. Dar mâine va avea gust de iaurt, va fi mai bine! Este că eşti mai vesel acum? Cât de bine miroase iaurtul. Unii mai tari în gură, se ştiu ei, ar spune: bine, bine, da reclama zice exact invers că iaurtul are gust de dragoste nu dragostea de iaurt. Dacă mă întrebi pe mine e tot una. Iubirea nu-mi pare a lactat. Însă, nu-i aşa? Iaurtul Tnuva păstrează gustul dragostei, îl conservă, îl înfrumuseţează, îi dă viaţă şi însemnătate. Creşte atracţia dintre parteneri...
Dar comparaţiile ratate de genul ăsta, reprezintă ceva natural. Ne-am obişnuit cu porcăria şi o primim cu braţele larg deschise. Da. Ai dreptate. Nu o primim cu braţele deschise, doar o acceptăm fără să ne dăm seama, o tratăm cu indiferenţă.
Să asociezi dragostea cu iaurtul este un jeg dus la extrem. E ca şi cum am asocia modestia cu mălaiu' sau generozitatea cu spanacul. Eşti sigur că merită?