Am putea să vorbim mult despre rahat. El e pretutindeni printre noi. E înregimentat uneori şi în oameni.
Rahatul e sublim. Dar e un sublim paradoxal: e uşor de atins. O părticică din fiecare se regăseşte în el. Uneori mai mult, dar să nu descurajăm.
Sigur există mai multe forme de rahat: mai legat mai dezlegat, mai multe culori. În sfârşit. În fond e doar rahat.
Rahatul e şi ăla din cozonac da şi ăla de pe trotuar. Uneori în mintea mea necrologică, analizez o serie de situaţii de-a dreptul bizare.
Dar cum naiba să nu te mânii, când, în fiecare zi, de la mine de la scară până la Big, calci în zeci de rahaţi de câini şi pisici (nu, nu de păsărele, vrăbiuţele tânjesc spre altitudine). Adică şi când nu se vede rahatul tot ştii că e rahat pe trotuar. Că ce naiba ieşi zi de zi să îţi plimbi câinele ca se fecaleze şi el la şosea ruşinat. Păi ce, numai curvele să facă trotaru', şi potaia ta. Câte sute de mii de rahaţi să fie deci pe trotuarul ăsta? De la spitalul 9 la Piaţa Sudului? Nu, numai cei de la suprafaţă ci şi cei întinşi de-alungul timpului, ori descompuşi de la ploaie.
În definitiv e mersul firesc al lucrurilor. Ieşi cu Azorică că el n-are veceu acasă la stăpân'su. În plus cred că a sosit momentul să ne dăm pă baftă. Că noi ăştia de prin cartierele astea, nu prea suntem bulănoşi.
Eu zic să călcăm în rahat!
vineri, 25 iulie 2008
joi, 24 iulie 2008
Banc
Patru "calculatoristi" se intalnesc la o bere. Unul incepe sa povesteasca:
- Am agatat aseara o tipa beton. Am dus-o acasa.
noului meu calculator... Este brusc intrerupt de ceilalti, in cor:
- Aha! Ce calculator ti-ai luat?
O pilda, o metafora
Un profesor de filozofie cand a inceput ora, fara sa spuna un cuvant,
a luat un borcan mare si a inceput sa-l umple cu pietre cu diametrul de
aproximativ 5 cm. Apoi i-a intrebat pe studenti daca borcanul este
plin!
Au fost cu totii de acord ca este plin! Apoi a luat o cutie cu
pietricele si le-a turnat in borcan, scuturandu-l usor. Desigur ca acestea s-aurostogolit printre pietrele mari si au umplut spatiile ramase libere.
Apoi i-a intrebat pe studenti daca borcanul este plin! Au fost din nou de
acord ca este plin! Si au ras. Apoi a luat o cutie cu nisip si l-a turnat
in borcan, scuturandu-l usor. Desigur nisipul a umplut spatiul ramas
liber.
Acum, spuse profesorul, vreau sa recunoasteti ca aceasta este viatza voastra.
Pietrele mari sunt lucrurile importante: familia,
partenerul,sanatatea si copiii vostrii, lucruri care, chiar daca
totul este pierdut, si numai ele au ramas, viatza voastra tot ar fi
completa.
Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteaza: slujba, casa si
masina.
Nisipul reprezinta lucrurile mici care completeaza restul. Daca
puneti in borcan mai intai nisipul, nu mai ramane loc pentru pietrele mari si
pentru pietricele. La fel se desfasoara si viatza voastra, daca va consumati timpul si energia cu lucrurile mici, nu veti avea niciodata spatiu pentru lucrurile importante. Fiti atenti la lucrurile care sunt esentiale pentru fericirea voastra. Jucati-va cu copiii vostrii, faceti-va timp pentru controale medicale, duceti-va partenerul la dans. Va ramane mereu destul timp sa mergeti la servici, sa faceti curat in casa, sa dati o petrecere sau sa duceti gunoiul. Aveti grija de pietrele mari in primul rand, de lucrurile care intr-adevar conteaza. Stabiliti-va prioritatile,
restul este doar nisip.
Si adug eu......din sala s-a ridicat un student si luind o sticla de apa ,
a turnat-o in borcan peste pietre,pietricele si nisip......
*************************************************************************************
E clar că plida nu îmi aparţine. Am găsit-o survolând netul. Găsesc interesantă comparaţia şi cred că se aplică la cei mai mulţi dintre noi.
a luat un borcan mare si a inceput sa-l umple cu pietre cu diametrul de
aproximativ 5 cm. Apoi i-a intrebat pe studenti daca borcanul este
plin!
Au fost cu totii de acord ca este plin! Apoi a luat o cutie cu
pietricele si le-a turnat in borcan, scuturandu-l usor. Desigur ca acestea s-aurostogolit printre pietrele mari si au umplut spatiile ramase libere.
Apoi i-a intrebat pe studenti daca borcanul este plin! Au fost din nou de
acord ca este plin! Si au ras. Apoi a luat o cutie cu nisip si l-a turnat
in borcan, scuturandu-l usor. Desigur nisipul a umplut spatiul ramas
liber.
Acum, spuse profesorul, vreau sa recunoasteti ca aceasta este viatza voastra.
Pietrele mari sunt lucrurile importante: familia,
partenerul,sanatatea si copiii vostrii, lucruri care, chiar daca
totul este pierdut, si numai ele au ramas, viatza voastra tot ar fi
completa.
Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteaza: slujba, casa si
masina.
Nisipul reprezinta lucrurile mici care completeaza restul. Daca
puneti in borcan mai intai nisipul, nu mai ramane loc pentru pietrele mari si
pentru pietricele. La fel se desfasoara si viatza voastra, daca va consumati timpul si energia cu lucrurile mici, nu veti avea niciodata spatiu pentru lucrurile importante. Fiti atenti la lucrurile care sunt esentiale pentru fericirea voastra. Jucati-va cu copiii vostrii, faceti-va timp pentru controale medicale, duceti-va partenerul la dans. Va ramane mereu destul timp sa mergeti la servici, sa faceti curat in casa, sa dati o petrecere sau sa duceti gunoiul. Aveti grija de pietrele mari in primul rand, de lucrurile care intr-adevar conteaza. Stabiliti-va prioritatile,
restul este doar nisip.
Si adug eu......din sala s-a ridicat un student si luind o sticla de apa ,
a turnat-o in borcan peste pietre,pietricele si nisip......
*************************************************************************************
E clar că plida nu îmi aparţine. Am găsit-o survolând netul. Găsesc interesantă comparaţia şi cred că se aplică la cei mai mulţi dintre noi.
duminică, 13 iulie 2008
duminică, 6 iulie 2008
MS's Update 6.07.08
Ne-ai umplut imaginaţia de sloboz! [A.S.C]
Ce papuci din piele de pulă de ţânţar! [A.S.C]
Ieşi la un plimbăroi? [L.V.]
E singura care deroagă! [E.B.]
Nu mă clictisesc, mă viţel! Vroiam să te ţin la curent! [I.P.]
Dragostea trece prin portfofel! [I.P.]
Ai devenit insensibil la stimulii vibratori? [A.B.]
Suna telefonu' şi eu eram cu aia în gură! [n.r. freza] [C.A.]
Eşti prima mână la vorbit! [C.A.]
Vânzare plăcută! [M.V.]
Cravate cu draci! [M.V.]
Să mă îmbăt cu lubrifiant! [C.V.]
Cameliu Babinciuc. Cum să te cheme aşa? Am mai auzit de unu' pe care îl chema Elvir! [M.B.]
Am făcut porumb la cauciuc! [R.Ş.]
E intrare şi pentru oameni aici, nu numai ieşire! [La tribunal despre intrarea avocaţilor]
E destul de rezervată în nesimţire! [A.R.]
Ce papuci din piele de pulă de ţânţar! [A.S.C]
Ieşi la un plimbăroi? [L.V.]
E singura care deroagă! [E.B.]
Nu mă clictisesc, mă viţel! Vroiam să te ţin la curent! [I.P.]
Dragostea trece prin portfofel! [I.P.]
Ai devenit insensibil la stimulii vibratori? [A.B.]
Suna telefonu' şi eu eram cu aia în gură! [n.r. freza] [C.A.]
Eşti prima mână la vorbit! [C.A.]
Vânzare plăcută! [M.V.]
Cravate cu draci! [M.V.]
Să mă îmbăt cu lubrifiant! [C.V.]
Cameliu Babinciuc. Cum să te cheme aşa? Am mai auzit de unu' pe care îl chema Elvir! [M.B.]
Am făcut porumb la cauciuc! [R.Ş.]
E intrare şi pentru oameni aici, nu numai ieşire! [La tribunal despre intrarea avocaţilor]
E destul de rezervată în nesimţire! [A.R.]
luni, 9 iunie 2008
Lupta
Iubeşti pe cineva cu adevărat. I-ai spus asta. I-ai demonstrat. Până când insişti pentru ca iubirea să fie oficilizată? Iată o întrebare controversată cu o mie de răspunsuri.
Când eşti sigur că iubeşti pe cineva poate să vină şi Tata Omida să îţi spună că nu e aşa sau că nu ai nici şansă. Ăla care zice asta e un pulifrici. Nu ştie ce vorbeşte, nu ştie decât să aplice nişte principii unainm acceptate în lumea asta. E un mare tocilar.
Iubirea nu ţine cont de bariere, nu ţine cont de bun simţ, nu se poate calcula asemeni unui algoritm. Pur şi simplu ea există. Fără să se bazeze pe ceva anume. Se bazează pe un ansamblu de aspecte abstracte. Nu mă apuc să enumăr aceste aspecte pentru că ar fi imposibil.
Cred că se aplică perfect ideea "It doesn't matter what you are or what you want but if inthe end you are loved that YOU WIN!" E simplu.
Şi da cred că merită să iroseşti orice strop de energie pe care îl ai. Poţi face asta. nu există nu pot.
Când eşti sigur că iubeşti pe cineva poate să vină şi Tata Omida să îţi spună că nu e aşa sau că nu ai nici şansă. Ăla care zice asta e un pulifrici. Nu ştie ce vorbeşte, nu ştie decât să aplice nişte principii unainm acceptate în lumea asta. E un mare tocilar.
Iubirea nu ţine cont de bariere, nu ţine cont de bun simţ, nu se poate calcula asemeni unui algoritm. Pur şi simplu ea există. Fără să se bazeze pe ceva anume. Se bazează pe un ansamblu de aspecte abstracte. Nu mă apuc să enumăr aceste aspecte pentru că ar fi imposibil.
Cred că se aplică perfect ideea "It doesn't matter what you are or what you want but if inthe end you are loved that YOU WIN!" E simplu.
Şi da cred că merită să iroseşti orice strop de energie pe care îl ai. Poţi face asta. nu există nu pot.
duminică, 8 iunie 2008
Dragostea - produsul finit
Cât poţi lupta pentru ea? Cât merită să încerci să o obţii? Care e momentul la care trebuie să ştii că trebuie să te opreşti?
Din păcate însă aşa cum a fost creată iubirea pentru a fi supremul, ea necesită două manifestări de voinţă. Adică trebuie să fie împărtăşită de ambele persoane. Cât este de corect? De ce nu poţi fi vesel pentru că acel cineva nu te iubeşte ori nu te iubeşte îndeajuns? Una din marile greşeli ale celui care a conceput viaţa. Însă uneori trebuie să ne mai uităm şi în ograda noastră, la greşelile noastre. Practic, în iubirea-împărtăşită un rol esenţial îl joacă soarta, norocul. Dacă nu e să fie împărtăşită, nu e. Pur şi simplu. Degeaba îţi faci procese de conştiinţă. Nu eşti tu vinovat şi gata. Deznădejdea există însă.
Dar ce faci când ea îţi întoarce spatele? Începi să îţi pui întrebări: Cu ce am greşit eu? Ce trebuia să fac? De ce nu a mers? Robbie ar zice că nu trebuie să ai regrete. Dar poţi să nu ai atunci când ştii că ai pierdut cel mai de preţ lucru pe care ţi-l poate oferi viaţa? Cred că trebuie să te lupţi cu toată fiinţa ta şi cu toate rezervele de energie pentru ceea ce contează în viaţă. E uşor să zici că treci mai departe, că uiţi tot. Nu merge aşa. Omul nu e conceput aşa. El trece prin toate stările posibile. E firesc. Unii rezistă alţii cad. Mai cazi, te mai ridici…Eu nu pot să reuşesc să trec peste asta. Mai bine zis nu vreau. Mă încăpăţânez să cred că există mereu o şansă.
După aceste multe nereuşite în dragoste începi să te întrebi dacă merită în continuare să cauţi dragostea, dacă ea chiar există cu adevărat. Pentru că până una alta te ocoleşte sistematic. Şi te uiţi mereu cu invidie la un cuplu de îndrăgostiţi care nu se sfiesc să îşi arate ataşamentul unul faţă de altul în public. Pentru toţi cei care credeţi că iubirea nu există vă spun că eu am experimentat-o şi merită a fi trăită. Există însă ce-i drept e ascunsă. Trebuie să o cauţi sau trebuie să te lupţi pentru ea. Să ajungi la 60 de ani alături de iubirea ta şi să o mai iubeşti încă, e un lucru greu de realizat. Să împărtăşeşti iubirea cu cineva drag, să ai un copil cu persoana iubită, să îţi vezi copilul ca pe un rod al iubirii tale.
sâmbătă, 31 mai 2008
duminică, 20 aprilie 2008
Proverbiada
Limba română oferă substanţă prin omonimia cuvintelor ei. Nu ştiu dacă aţi observat dar de cele mai multe ori cele mai reuşite glume se ivesc tocmai din joaca omonimică. De altfel sunt multe persoane care îşi bazează voia bună pe zâmbetele pe care le sădeşte în sufletele celorlaţi omonimia.
Există însă în acelaşi timp o serie de proverbe amuzante în limba română, proverbe pe care, sunt convins, nu aţi avut nebunia să le citiţi mot-a-mot.
Un exemplu în acest sens este "Râde ciob de oală spartă." Reciteşte proverbul. Carevasăzică râde un ciob din oala din care tocmai s-a desprins. Cât de puternică este comparaţia din proverb cu faţă de ceea ce vrea să exprime. Parcă îl şi vezi pe ciob cum face caterincă de oală! Şi nu de orice oală ci din oala din care tocmai a făcut parte...
Apoi este "aşchia, care nu sare departe de trunchi". Păi? Nu se ştie niciodată. Poate că sare şi mai departe şi mai aproape. Dar, din nou, puterea proverbului este dincolo de utilizarea oricărei sintagme echivalente.
Ai şi tu unul tare?
Există însă în acelaşi timp o serie de proverbe amuzante în limba română, proverbe pe care, sunt convins, nu aţi avut nebunia să le citiţi mot-a-mot.
Un exemplu în acest sens este "Râde ciob de oală spartă." Reciteşte proverbul. Carevasăzică râde un ciob din oala din care tocmai s-a desprins. Cât de puternică este comparaţia din proverb cu faţă de ceea ce vrea să exprime. Parcă îl şi vezi pe ciob cum face caterincă de oală! Şi nu de orice oală ci din oala din care tocmai a făcut parte...
Apoi este "aşchia, care nu sare departe de trunchi". Păi? Nu se ştie niciodată. Poate că sare şi mai departe şi mai aproape. Dar, din nou, puterea proverbului este dincolo de utilizarea oricărei sintagme echivalente.
Ai şi tu unul tare?
MS's Update 20.04.2008
- Eu aveam de mult o bănuială că extratereştrii au venit pe furiş şi ne-au f....t maimutzele. [Anonim]
- O să vină vremea, nu te speria când nu o să mai poţi lăsa deoparte expresivitatea cuvântului "pulă"![L.V.]
- Da dacă ai avea ocazia…[O.D.]
- Uite-l mă! [R.Ş.]
- Căţelu’ acesta are o faţă comună! [R.Ş.]
- Poate îi făcea plăcere! [R.Ş.]
- Păi ăia fac ciocolată cu simţ de răspundere [A.B]
- Simţ de răspundere ca ingredient! [L.V.]
- Calu' ăla face plajă sau a murit? [A.B]
După amiaza duminicii de Florii
Duminica Floriilor sau intrarea Domnului în Ierusalim este sărbătoarea ca vesteşte venirea Paştelui. Este ziua în care Iisus a a fost întâmpinat cu frunze de palmier de către discipoli şi de către lucitorii Ierusalimului. Se pare că, în trecut, sărbătoare ar fi fost dedicată zeiţei romane a florilor, Flora, creştinii suprapunând această sărbătoare – intrarea Domnului în Iersualim. Asemenea crenguţelor de măslin cu care Iisus a fost primit în Ierusalim, tot astfel, în duminica de Florii, creştinii duc ramuri de salcie la biserică spre a fi sfinţite şi apoi aduse acasă şi puse deasupra icoanelor. Semnificaţia creştinã a acestei zile este una foarte puternicã, reprezentãri ale lui Hristos intrând în oraş cãlare pe un mãgar întâlnindu-se frecvent în picturã.
Lucruri pe care le ştiţi. Nimic nou sub soare. Putem însă fii aşa cum trebuie săptămâna asta ? Putem fii mai buni, mai înţelegători, mai altruişti ? Putem fii sufleteşte mai frumoşi ? Sau mai bine zis, vrem asta ? Putem să nu-i mai vorbim pe la spate măcar pentru 6 zile pe ceilalţi ? Putem să îi iertăm pe cei care ne-au greşit ? Putem să trecem măcar cinci minute pe la biserică ?
Am putea noi, măcar să încercăm ?
vineri, 11 aprilie 2008
Ideile din desagă
Premisa. Vrei să ai ceea ce nu poţi avea sau ceea ce e improbabil să ai! Vrei cu siguranţă asta. Ştii că ăla e lucrul cel mai interesant pentru că simţi că nu îl poţi avea. Este ţelul tău. Ai vrea să ajungi la el, să îl atingi să îl ai.
Pentru asta faci totul. Devii egoist, paranoic, concentrat la maximum. Paşii îţi sunt calculaţi în detaliu. Îţi faci planuri, scenarii. Dar eşti sigur că vrei cu adevărat sau eşti doar într-o competiţie...cu tine, cu ceilalţi...Nimic nu pare însă mai sigur, pentru tine, decât ardoarea cu care lupţi pentru obsesia ta.
Luptă, demonstrează că poţi înfrunta orice, oricum şi oricând. Că eşti pregătit să fii acolo sus, unde ţi-ai propus. Că ai toate armele la îndemână. Iar dacă nu eşti convins, lasa-te convins de tine. Ordonă-ţi să fii puternic. Să zbori peste mări şi ţări către obiectivul tău.
Deznodământul. Ai atins culmea cea înaltă: visul s-a îndeplinit. Bucură-te. E foarte important. Este poate momentul să fii în sfârşit vesel. Lumea e la picioarele tale. Bucura-te modest, fără să le arăţi celorlalţi că ai reuşit tu. Păstrează însă un aer de superioritate pozitivă şi lipsită de aroganţă. Priveşte cuceritor şi şarmant în jur. Învaţă să te bucuri să îţi cinsteşti reuşitele şi să ai puterea să fii fericit pentru ele. Gândeşte-te prin ce ai trecut şi ce ai îndurat. La ziua de ieri.
Concluzia. .........................................................
Pentru asta faci totul. Devii egoist, paranoic, concentrat la maximum. Paşii îţi sunt calculaţi în detaliu. Îţi faci planuri, scenarii. Dar eşti sigur că vrei cu adevărat sau eşti doar într-o competiţie...cu tine, cu ceilalţi...Nimic nu pare însă mai sigur, pentru tine, decât ardoarea cu care lupţi pentru obsesia ta.
Luptă, demonstrează că poţi înfrunta orice, oricum şi oricând. Că eşti pregătit să fii acolo sus, unde ţi-ai propus. Că ai toate armele la îndemână. Iar dacă nu eşti convins, lasa-te convins de tine. Ordonă-ţi să fii puternic. Să zbori peste mări şi ţări către obiectivul tău.
Deznodământul. Ai atins culmea cea înaltă: visul s-a îndeplinit. Bucură-te. E foarte important. Este poate momentul să fii în sfârşit vesel. Lumea e la picioarele tale. Bucura-te modest, fără să le arăţi celorlalţi că ai reuşit tu. Păstrează însă un aer de superioritate pozitivă şi lipsită de aroganţă. Priveşte cuceritor şi şarmant în jur. Învaţă să te bucuri să îţi cinsteşti reuşitele şi să ai puterea să fii fericit pentru ele. Gândeşte-te prin ce ai trecut şi ce ai îndurat. La ziua de ieri.
Concluzia. .........................................................
luni, 7 aprilie 2008
O poveste cu iaurt
Supun atenţiei un detaliu aparent nesemnificativ. Ca el însă, sunt multe. Cu ajutorul lor ne creăm universul în care trăim.
Citesc o reclamă în metrou - "Iaurtul Tnuva - păstrează gustul dragostei". Oricât încercăm să metaforizăm viaţa asta, s-o epitetăm ori s-o personificăm, să compari dragostea cu iaurtu este o chestiune de bun simţ. Păi? Dragostea are gust de iaurt? Dragostea are gust? Miroase? Cică: azi iubirea noastră are gust de borş. Dar mâine va avea gust de iaurt, va fi mai bine! Este că eşti mai vesel acum? Cât de bine miroase iaurtul. Unii mai tari în gură, se ştiu ei, ar spune: bine, bine, da reclama zice exact invers că iaurtul are gust de dragoste nu dragostea de iaurt. Dacă mă întrebi pe mine e tot una. Iubirea nu-mi pare a lactat. Însă, nu-i aşa? Iaurtul Tnuva păstrează gustul dragostei, îl conservă, îl înfrumuseţează, îi dă viaţă şi însemnătate. Creşte atracţia dintre parteneri...
Dar comparaţiile ratate de genul ăsta, reprezintă ceva natural. Ne-am obişnuit cu porcăria şi o primim cu braţele larg deschise. Da. Ai dreptate. Nu o primim cu braţele deschise, doar o acceptăm fără să ne dăm seama, o tratăm cu indiferenţă.
Să asociezi dragostea cu iaurtul este un jeg dus la extrem. E ca şi cum am asocia modestia cu mălaiu' sau generozitatea cu spanacul. Eşti sigur că merită?
Citesc o reclamă în metrou - "Iaurtul Tnuva - păstrează gustul dragostei". Oricât încercăm să metaforizăm viaţa asta, s-o epitetăm ori s-o personificăm, să compari dragostea cu iaurtu este o chestiune de bun simţ. Păi? Dragostea are gust de iaurt? Dragostea are gust? Miroase? Cică: azi iubirea noastră are gust de borş. Dar mâine va avea gust de iaurt, va fi mai bine! Este că eşti mai vesel acum? Cât de bine miroase iaurtul. Unii mai tari în gură, se ştiu ei, ar spune: bine, bine, da reclama zice exact invers că iaurtul are gust de dragoste nu dragostea de iaurt. Dacă mă întrebi pe mine e tot una. Iubirea nu-mi pare a lactat. Însă, nu-i aşa? Iaurtul Tnuva păstrează gustul dragostei, îl conservă, îl înfrumuseţează, îi dă viaţă şi însemnătate. Creşte atracţia dintre parteneri...
Dar comparaţiile ratate de genul ăsta, reprezintă ceva natural. Ne-am obişnuit cu porcăria şi o primim cu braţele larg deschise. Da. Ai dreptate. Nu o primim cu braţele deschise, doar o acceptăm fără să ne dăm seama, o tratăm cu indiferenţă.
Să asociezi dragostea cu iaurtul este un jeg dus la extrem. E ca şi cum am asocia modestia cu mălaiu' sau generozitatea cu spanacul. Eşti sigur că merită?
MS Update 07.04.2008
- Şampon cu esenţă de cocean. A.T.
- Schimbă canalu'! Ia târnăcopu şi mai sapă un canal! A.T.
- După standardele tale, eşti cheală! A.T.
- Ahile era greier! A.T.
- Canalele sunt piese! A.T.
- Ce şmecheră e biserica asta! A.T.
- Sun-o pe mamaie că e în team building! A.T.
- Fără să-ţi exagerez cred că am exagerat-o de câteva sute de ori. R.Ş.
- Sandwich cu firimituri! R.Ş.
- Disneyland e oraşul de naştere a lui Mickey Mouse! G.
- Chioşc alimentar-Glasul copilului! Denumire de magazin în Făgăraş
- Oaş City! L.V.
- Mi-e dor de sânul tău paşoptist! L.V.
- Victore vrei să-ţi dau nişte curent la telefon? I.
- Că tot e 1 aprilie - Mircea Badea e inteligent! Dobrovolschi
- Sunt o foarte bună actriţă!I.P.
- De filme porno? L.V.
- Nu ştiu că nu am jucat! I.P.
- De ce îţi trosneşte umăru'? I.P.
- Pentru că l-ai supărat! L.V.
- Nu mai printa când xeroxez eu, mă deranjează auditiv! I.P.
sâmbătă, 29 martie 2008
MemorableStatements - Update
- Anchilozarea spaţiului mioritic! [L.V.]
- Nici câinii nu vin la mine! [L.V.]
- Tu dacă ai fi câine, te-ai duce la un om ca tine? [I.P.]
- Dă-mi una! [L.V.]
- Da-i 2 dacă tot eşti în drum! [I.P.]
- Câinele ăsta e mâhnit! [I.P]
- Auzi mă Vasilină! [E.B.]
- După ce m-a călcat cineva cu nădejde în autobuz. [A.B.]
- Eu vă las la toaletă! [A.B.]
- Constipata aia? [A.B.]
- Hăituitor de interesant! [M.O.]
- Auziţi? Aveţi ceva de răeală pe la voi? [M.O.]
- Haine! [C.F.]
- Nu mai acceptăm niciun job! Poate să fie şi finanţarea lui Iisus Hristos! [L.T.L.]
- N-are nevoie! [C.F.]
- Că bani's ochiu dracului! [M.B.]
- Ce odioase sunt locurile alea de joacă de la McDonalds! [Al.G.]
- Ne dau şi chiloţi inscripţionaţi? [L.T.D.]
- Dacă era unu' la 20 de ani...Jos textila! [A.]
- Te-ai căcat oleac'! [An.G.]
- Tot respectu' pentru mama ta! [An.G.]
- Da ce mă e legea lu tactu'? Ăsta care n-a învăţat o slovă în viaţa lui! [An.G.]
- Astea's vaci din'alea mov, emancipate! [An.G.]
- Avea capu' făcut grămada! [A.I.S.]
- Sănătate, price-ul să crape! [F.P.]
- Unchimiu are tatuaj cu sirenă! [F.P.]
duminică, 9 martie 2008
- Îmi pare rău că nu am putut să beau mai mult, deşi m-am străduit! [C.M.]
- Sunteţi într-o şedinţă importantă acum? [Radu Coşarcă]
- Nu. Nu. Sunt la piaţă! [Cristian Diaconescu]
- Cred că te-am văzut în parc: erai fata cu mingea de volei şi cu părerea de rău! [L.V.]
- Stai departe de mine! [L.V.]
- De ce? Ţi-e frică că-ţi absorb fieru’? [I.P.]
- Du-te-n pizda lu’măta şi a lu’ tactu. Băgami-aş să-mi bag! [L.T.]
- Te tai, îţi iau piuitu’! [A.I.S.]
- Nişte aplauze pentru acele mişcări zglobii din funduleţu’ ei! [Maru]
- Da mă. La o emiună! [C.V.]
- Pur şi simplu ne-am lăbărţat ca băşinile! [D.D.]
- E un “V” de pământ! [I.P.]
- “I will sirvive”. Nu e ceva serios, iacătă că încă trăiesc! [M.O.]
- Păsărico adu-mi un engagement în cioc! [I.P.]
- Hai că mă doare mâna dacă o ţin mult! [C.P.]
- Nu mai pot să mai ţin bila! [C.P.]
- Împrospătezi mirosu’ dosarelor de sub fundu’ tău! [L.V.]
- Stai cu Alex că are fier de călcat! [F.P.]
- Mă gândeam de câte ori te-am refuzat când eram în practică! [S.A.]
- Nu ţi-o bagă în gură ţi-o bagă pe faţă. [C.V.]
- Sunt mulţumită de canapea! [R.S.]
- Stai să tern ceva. Tre’ să par importantă! [I.P.]
- Am tras în piept şi m-am făcut mangă! [T.S.]
- Dacă ar fi muzica mai încet s-ar auzi cum cresc muşchii pe mine. [A.S.]
- Apreciez gestu’ nu apreciez cadou’! [I.P.]
- Ai căzut în puţă cu melancolie? [F.P.]
joi, 14 februarie 2008
Happy Valentines Gay
--------------//// Prezentul articol se constituie ca un afront la adresa celor care înalţă ziua de 14 februarie la rang de sărbătoare /////----------
Oamenii ăştia caută mereu prilejuri ca să sărbătorească ceva. Indiferent că e Halloween, Valentines day etc. Sărbători importate din alte ţări.
Frapant mi se pare însă altceva. Ai avut oare răbdarea să citeşti în calendarul creştin ortodox, pe data de 14.02, să vezi ce sfinţi sunt săprbătoriţi? Probabil că nu. O ţii una şi bună cu Valentines al tău.
Cuv. Auxenţiu, Cuv. Maron, Cuv Avraam, Cuv. Filimon, Gheorghe Croitoru, Metillineanul
Va să zică nicun Sf. Valentin. Şi vorba aia, indiferent cât de credincios ai fi, ştii bine că sărbătorile corespund celor din calendar. Poate că trebuie să fii lipsit de inteligenţă să serbezi iubirea pe 14 februarie. Sau poate ai tu argumente temeinice. Dar care ar putea fi acelea? Faptul că o serbează toată prostimea din Bucureşti? Faptul că îi poţi demonstra iubitului/iubitei cât de mult o placi/iubeşti? Nu spun o noutate, dar cred că asta îi demonstrezi în fiece zi care trece. Sau aşa ar trebui.
Apoi există peste 10 zile Dragobetele. Da, e sărbătoare românească: 24.02. Şi, ca să nu te plictisesc eu, dă un click aici şi ai să vezi ce înseamnă o tradiţie.
Departe de populismul tipic românesc, mă delimitez de sărbătoarea de 14 februarie, una fără istorie şi fără tradiţie pe meleagurile autohtone. E normal ca, românii să o serbeze din moment ce sunt împroşcaţi din toate părţile cu informaţii gen tipuri de cadouri, concursuri etc.
Aşa că cinsteşte iubirea în fiecare zi şi nu o face într-o zi fără nicio semnificaţie spirituală!;)
Oamenii ăştia caută mereu prilejuri ca să sărbătorească ceva. Indiferent că e Halloween, Valentines day etc. Sărbători importate din alte ţări.
Frapant mi se pare însă altceva. Ai avut oare răbdarea să citeşti în calendarul creştin ortodox, pe data de 14.02, să vezi ce sfinţi sunt săprbătoriţi? Probabil că nu. O ţii una şi bună cu Valentines al tău.
Cuv. Auxenţiu, Cuv. Maron, Cuv Avraam, Cuv. Filimon, Gheorghe Croitoru, Metillineanul
Va să zică nicun Sf. Valentin. Şi vorba aia, indiferent cât de credincios ai fi, ştii bine că sărbătorile corespund celor din calendar. Poate că trebuie să fii lipsit de inteligenţă să serbezi iubirea pe 14 februarie. Sau poate ai tu argumente temeinice. Dar care ar putea fi acelea? Faptul că o serbează toată prostimea din Bucureşti? Faptul că îi poţi demonstra iubitului/iubitei cât de mult o placi/iubeşti? Nu spun o noutate, dar cred că asta îi demonstrezi în fiece zi care trece. Sau aşa ar trebui.
Apoi există peste 10 zile Dragobetele. Da, e sărbătoare românească: 24.02. Şi, ca să nu te plictisesc eu, dă un click aici şi ai să vezi ce înseamnă o tradiţie.
Departe de populismul tipic românesc, mă delimitez de sărbătoarea de 14 februarie, una fără istorie şi fără tradiţie pe meleagurile autohtone. E normal ca, românii să o serbeze din moment ce sunt împroşcaţi din toate părţile cu informaţii gen tipuri de cadouri, concursuri etc.
Aşa că cinsteşte iubirea în fiecare zi şi nu o face într-o zi fără nicio semnificaţie spirituală!;)
miercuri, 13 februarie 2008
25.12.2007
O persoană încăpăţânată care nu lasă niciodată de la ea.
O persoană care vede numai răul şi îl ridică la rang de principiu suprem.
O persoană antisocială cu cei din jur dar şi cu ea însăşi.
O persoană care se încuie în casă şi nu vrea să vadă pe nimeni zile întregi.
Sunt câteva din trăsăturile personalităţii unei persoane la un moment dat. Viaţa însă te schimbă, te defineşte, te redefineşte. Comportamentul se raportează la situaţii dar şi la conduita celorlalţi. Belelele dar şi bucuriile sunt şi ele cauze ale redefinirii personalităţii.
Personal, îmi plac schimbările. Îmi plac oamenii în dinamica lor. Îmi place să stau deoparte şi să îi studiez. Să văd cum reacţionează în situaţii normale dar şi în situaţii limită. Să analizez şi cel mai mic gest în detaliu ca un psihopat legat de pat. Să mă bucur în egoismul meu atunci când acel cineva filat face ceva ieşit din comun, spune o glumă care nu-i pe stilul lui, ori face parte dintr-o împrejurare de situaţii care îl pune în dificultate ori din contră, într-o poziţie superioară. Din nefericire însă, nu am avut parte între prietenii mei de schimbări pozitive. Aşa încât comportamentul meu de apărare spune ”cât mai puţine schimbări cu putinţă în realitatea apropiată!”
Dar viaţa mi-a demonstrat, că mă pot bucura ca un psihopat din nou şi că oamenii se pot schimba foarte mult. Şi ce poate fi mai frumos decât să vezi o înfrumuseţare a comportamentului unei persoane faţă de tine? Poate cadourile de Crăciun de sub brad? :d
O socializare deplină, o bunătate care îşi are izvorul undeva în interiorul fiinţei, o mărinimie caldă. Dincolo de ideea de schimbare, îndrăznesc să-mi creez propria teorie. De fapt schimbarea nu-i deloc o schimbare. Pur şi simplu mecanismul propriu de apărare, unul dezvoltat, înţelege că duşmanul nu mai bate la uşă, înţelege că el nu mai există ori că nici nu a existat.
Răbdarea, Empatia, Altruismul. Suferinţa alături de cei dragi sunt „schimbările” notabile. Nu sunt doar cuvinte. Sunt lucruri care nu se uită. Sunt lucruri resimţite din plin.
Dar totul pleacă din ambiţie. Ambiţia de a mătura în picioare orice fel de candidat, orice fel de situaţie. Ambiţia de a-ţi demonstra că poţi să faci orice îţi propui şi că poţi să o faci bine. Dar cu atenţie, poate fi o sursă de deprimare în ipoteza în care nu îţi iese ceea ce-ţi propui. Dar se poate aşa ceva?!
Persoana de care vorbesc eşti tu! Ideile mele sunt o consecinţă a ceea ce am văzut eu în dinamica împrejurărilor. O mică părticică.
„Dincolo de filantropia” fariseică a Crăciunului şi a „colindelor contrafăcute”, îţi urez să te bucuri din plin de ziua asta. Da, bineînţeles, să găseşti acolo sub brad ceea ce visezi ;) Crăciun fericit!
P.S. Îmi este greu cu putinţă să identific un moment care să dea peste cap întreaga concepţie. Un singur moment de slăbiciune îmi vine în cap – dar unul atenuat de împrejurări pozitive.
Atenţie la băutură!
1. Cheeky Girls salvează planeta! Vrei să salvezi planeta? Dezbracă-te în curu' gol. [Mircea Badea]
2. Aţi pierdut răbdarea? E pe aici pe undeva, pe jos. [X]
3. Ştii ce vreau eu de la el, nu? O găleată de heroină, să îşi facă viaţa fericită! [L.V.]
4. - În pronunţare! [Judecător]
- Bine! Da nu mai îmi daţi niciun termen? Dar eu am cumpărat! [X]
5. Mi se rupe geanta...Şi câţi bani am dat pe ea...[A.D.V.]
2. Aţi pierdut răbdarea? E pe aici pe undeva, pe jos. [X]
3. Ştii ce vreau eu de la el, nu? O găleată de heroină, să îşi facă viaţa fericită! [L.V.]
4. - În pronunţare! [Judecător]
- Bine! Da nu mai îmi daţi niciun termen? Dar eu am cumpărat! [X]
5. Mi se rupe geanta...Şi câţi bani am dat pe ea...[A.D.V.]
6. Dacă asta nu e caterincă, înseamnă că s-a perimat noţiunea de caterincă. [n.r. blogul judecătorului] [L.V.]
7. Să moară Bibi dacă am înţeles ceva! [C.R.]8. Încearca să îţi imaginezi nişte vocale şi nu o să mai moara Bibi! [L.V.]
11. S-a sistat singura mea activitate. [R.S.]
18. Antecedentu’ n.r. ascendentul! [S.T.]
28. Îmi plac limbile străine şi la propriu şi la figurat! [M.P.]
luni, 11 februarie 2008
luni, 28 ianuarie 2008
Extremism, radicalitate, schimbări bruşte de opinii...
Calităţi necesare = încredere + echilibru
Motivare. îmi propun să scriu despre situaţii trăite direct sau indirect, despre situaţii lamentabile, obscure, la limită...Mă întreb care sunt calităţile pe care trebuie să le aibă un om ideal? Sau mai bine zis ce trebuie să aibă un om pentru ca el să tindă spre perfecţiune? Pentru că, la un anumit nivel toţi vrem maximum, eficientizare şi desigur perfecţiune. Îmi vei spune, bineînţeles, că nu există perfecţiune. Ştiu asta, deşi, în mediocritatea mea îmi e greu de admis. Dar, diferenţa dintre oameni o face dorinţa de a fi mai bun, mai perfecţionist. Nu întâmplător am folosit verbul a tinde. Pentru că deosebirile între oameni se fac tocmai prin faptul că unii tind mai mult decât alţii spre suprem.
Preambul. Şi totuşi, care sunt aceste calităţi?
Eu cred că baza lor este dată de 2 elemente esenţiale de la care se dezvoltă restul.
Este vorba de încredere şi echilibru. Poate că sunt 2 cuvinte pe care, acum când le citeşti, nu îţi spun mare lucru - încă 2 cuvinte alăturate de un bou care n-are ce face. Îţi propun o introspecţie. Încearca să îţi imaginezi viaţa fără cele 2 calităţi.
Încrederea. Îmagineazăţi un univers lipsit de încredere în tine. Lipsit total. Ţi-ar fi frică să ieşi pe stradă pentru că ar da maşina peste tine. Ţi-ar fi frică să joci la loto pentru că ai putea câştiga. Ţi-ar fi teamă de tine! Dar atenţie am spus încredere nu îngâmfare. Deci o încredere moderată - modestie. Asta ca să anticipez ceea ce va urma - echilibrul.
Echilibrul. E drept sună foarte abstract. Echilibrul cuprinde multe aspecte ale vieţii cotidiene. Echilibru e atunci când, ai două situaţii contradictorii şi găseşti o situaţie de mijloc. Eşti în echilibru atunci când eşti împăcat cu tine, când ai pe acel cineva lângă tine să te înţeleagă, să îl înţelegi şi să îţi amintească acel bine pe care i l-ai făcut tu, cândva...Echilibru înseamnă până una alta, câte puţin din fiecare. Este stabilitate, este linişte, este armonie, este un raport just între două situaţii contradictorii. Eşti un om cumpănit atunci când, având de ales între 2 situaţii obscure, în contradicţie, ai puterea de a alege o cale de mijloc. Din punct de vedere filozofic, teoria echilibrului presupune că, în mecanismul procesului dezvoltării, esenţială este starea de echilibru între obiectul în dezvoltare şi mediul ambiant. Este abstract, e drept. Dar poate că obiectul este omul iar mediul abiant sunt celelalte persoane cu care el, omul nostru, interacţionează. Ce zici? Pare firesc? Este o concepţie în concordanţă cu ce susţin eu. Apoi, că tot vorbim de echilibru vine o discuţie interesantă.
Un om care îşi schimbă părerea brusc, poate fi unul care tinde spre echilibru? Am trăit recent o astfel de situaţie. Am să o exprim pe scurt. Timp de 2 zile ai conturată o opinie şi peste noapte nu numai că îţi schimbi părerea dar ea este contrară total. Este vorba de o părere referitoare la o altă persoană. Adică iei o decizie inversă. Una finală, definitivă, irevocabilă. Cum vrei să îi spui. În situaţia în care acea persoană nu a greşit ceva. Dar cât de importantă poate fi importanţa anturajului? Evident, este esenţială. Dacă un om vine la tine şi te minte frumos, eşti al lui. Dacă vine altul şi este sincer şi obiectiv...la revedere. Este oare corect să nu ai dreptul la o şansă din partea aceluia care ieri îţi era prieten şi apoi, în urma unei discuţii cu un personaj din anturaj îşi schimbă părerea? Nu ar trebui să ai dreptul să ataci decizia? Nu e corect să ai ambele păreri înainte de a lua o decizie?
Şi dacă tot am ajuns aici, uite încă ceva de meditat. Dacă afli ceva ce crede cineva despre tine, dintr-o altă sursă decât interacţiunea ta proprie cu acel cineva, îl crezi şi începi să îl urăşti? Indiferent cât de sigură e sursa. Nu cauţi să înţelegi ceea ce a gândit când a zis ce a zis, nu încerci să afli punctul lui de vedere? Îi dai direct peste ochi, astfel încât să nu ştie ce l-a lovit? Pentru că, pentru el, e clar, e un lucru rău, nu ştie că tu îl cunoşti.
Procesul ăsta de introspecţie pe care ţi-l propun presupune să priveşti aceste 2 aspecte la tine şi la ceilalţi. Dar la tine nu vei fi suficient de obiectiv, doar e vorba de tine! Gândeşte-te la câteva din persoanele din jurul tău. Cât de mult li se potrivesc cele 2 calităţi? Cât de mult tind ele spre idealism? Cât sunt ei de dezechilibraţi şi de neincrezători?
Sinceritatea? Acestor două elemente li s-ar putea adăuga şi sinceritatea. Nu sunt convins că mulţi dintre voi credeţi în calitatea asta pentru idealism. Cred că aici depinde mult de la om la om şi de la personalitate la personalitate. Este însă o calitate care, raportat la mine, o spun cu toată tăria că joacă un rol esenţial în personalitatea celui cu care interacţionez.
Opinia mea? Nu e o simbioză între echilibru şi încredere. În mare parte cine e încrezător nu mai e echilibrat pentru că trece în extrema cealaltă. E ceea ce se numeşte extremism. Oamenilor le place să treacă deseori peste limită. Să împartă lucrurile în bune şi rele, în frumoase şi urâte. Şi de aia cred ca echilibrul te face să trăieşti mult, dar mai ales bine.
Ce crezi tu? Ai încredere în tine, eşti echilibrat? Ţi se întâmplă des să îţi schimbi de pe o zi pe alta total părerea? Îţi trebuie şi alte calităţi să devii ideal?
P.S. Fac un apel la înţelepciune, raţiune şi cumpătare!
Motivare. îmi propun să scriu despre situaţii trăite direct sau indirect, despre situaţii lamentabile, obscure, la limită...Mă întreb care sunt calităţile pe care trebuie să le aibă un om ideal? Sau mai bine zis ce trebuie să aibă un om pentru ca el să tindă spre perfecţiune? Pentru că, la un anumit nivel toţi vrem maximum, eficientizare şi desigur perfecţiune. Îmi vei spune, bineînţeles, că nu există perfecţiune. Ştiu asta, deşi, în mediocritatea mea îmi e greu de admis. Dar, diferenţa dintre oameni o face dorinţa de a fi mai bun, mai perfecţionist. Nu întâmplător am folosit verbul a tinde. Pentru că deosebirile între oameni se fac tocmai prin faptul că unii tind mai mult decât alţii spre suprem.
Preambul. Şi totuşi, care sunt aceste calităţi?
Eu cred că baza lor este dată de 2 elemente esenţiale de la care se dezvoltă restul.
Este vorba de încredere şi echilibru. Poate că sunt 2 cuvinte pe care, acum când le citeşti, nu îţi spun mare lucru - încă 2 cuvinte alăturate de un bou care n-are ce face. Îţi propun o introspecţie. Încearca să îţi imaginezi viaţa fără cele 2 calităţi.
Încrederea. Îmagineazăţi un univers lipsit de încredere în tine. Lipsit total. Ţi-ar fi frică să ieşi pe stradă pentru că ar da maşina peste tine. Ţi-ar fi frică să joci la loto pentru că ai putea câştiga. Ţi-ar fi teamă de tine! Dar atenţie am spus încredere nu îngâmfare. Deci o încredere moderată - modestie. Asta ca să anticipez ceea ce va urma - echilibrul.
Echilibrul. E drept sună foarte abstract. Echilibrul cuprinde multe aspecte ale vieţii cotidiene. Echilibru e atunci când, ai două situaţii contradictorii şi găseşti o situaţie de mijloc. Eşti în echilibru atunci când eşti împăcat cu tine, când ai pe acel cineva lângă tine să te înţeleagă, să îl înţelegi şi să îţi amintească acel bine pe care i l-ai făcut tu, cândva...Echilibru înseamnă până una alta, câte puţin din fiecare. Este stabilitate, este linişte, este armonie, este un raport just între două situaţii contradictorii. Eşti un om cumpănit atunci când, având de ales între 2 situaţii obscure, în contradicţie, ai puterea de a alege o cale de mijloc. Din punct de vedere filozofic, teoria echilibrului presupune că, în mecanismul procesului dezvoltării, esenţială este starea de echilibru între obiectul în dezvoltare şi mediul ambiant. Este abstract, e drept. Dar poate că obiectul este omul iar mediul abiant sunt celelalte persoane cu care el, omul nostru, interacţionează. Ce zici? Pare firesc? Este o concepţie în concordanţă cu ce susţin eu. Apoi, că tot vorbim de echilibru vine o discuţie interesantă.
Un om care îşi schimbă părerea brusc, poate fi unul care tinde spre echilibru? Am trăit recent o astfel de situaţie. Am să o exprim pe scurt. Timp de 2 zile ai conturată o opinie şi peste noapte nu numai că îţi schimbi părerea dar ea este contrară total. Este vorba de o părere referitoare la o altă persoană. Adică iei o decizie inversă. Una finală, definitivă, irevocabilă. Cum vrei să îi spui. În situaţia în care acea persoană nu a greşit ceva. Dar cât de importantă poate fi importanţa anturajului? Evident, este esenţială. Dacă un om vine la tine şi te minte frumos, eşti al lui. Dacă vine altul şi este sincer şi obiectiv...la revedere. Este oare corect să nu ai dreptul la o şansă din partea aceluia care ieri îţi era prieten şi apoi, în urma unei discuţii cu un personaj din anturaj îşi schimbă părerea? Nu ar trebui să ai dreptul să ataci decizia? Nu e corect să ai ambele păreri înainte de a lua o decizie?
Şi dacă tot am ajuns aici, uite încă ceva de meditat. Dacă afli ceva ce crede cineva despre tine, dintr-o altă sursă decât interacţiunea ta proprie cu acel cineva, îl crezi şi începi să îl urăşti? Indiferent cât de sigură e sursa. Nu cauţi să înţelegi ceea ce a gândit când a zis ce a zis, nu încerci să afli punctul lui de vedere? Îi dai direct peste ochi, astfel încât să nu ştie ce l-a lovit? Pentru că, pentru el, e clar, e un lucru rău, nu ştie că tu îl cunoşti.
Procesul ăsta de introspecţie pe care ţi-l propun presupune să priveşti aceste 2 aspecte la tine şi la ceilalţi. Dar la tine nu vei fi suficient de obiectiv, doar e vorba de tine! Gândeşte-te la câteva din persoanele din jurul tău. Cât de mult li se potrivesc cele 2 calităţi? Cât de mult tind ele spre idealism? Cât sunt ei de dezechilibraţi şi de neincrezători?
Sinceritatea? Acestor două elemente li s-ar putea adăuga şi sinceritatea. Nu sunt convins că mulţi dintre voi credeţi în calitatea asta pentru idealism. Cred că aici depinde mult de la om la om şi de la personalitate la personalitate. Este însă o calitate care, raportat la mine, o spun cu toată tăria că joacă un rol esenţial în personalitatea celui cu care interacţionez.
Opinia mea? Nu e o simbioză între echilibru şi încredere. În mare parte cine e încrezător nu mai e echilibrat pentru că trece în extrema cealaltă. E ceea ce se numeşte extremism. Oamenilor le place să treacă deseori peste limită. Să împartă lucrurile în bune şi rele, în frumoase şi urâte. Şi de aia cred ca echilibrul te face să trăieşti mult, dar mai ales bine.
Ce crezi tu? Ai încredere în tine, eşti echilibrat? Ţi se întâmplă des să îţi schimbi de pe o zi pe alta total părerea? Îţi trebuie şi alte calităţi să devii ideal?
P.S. Fac un apel la înţelepciune, raţiune şi cumpătare!
duminică, 27 ianuarie 2008
CV Marean Vanghele
Nimic nu poate fi mai frumos şi mai senzual decât... un documentar despre Marean pe un fundal antologic: Simply the best şi We are the champions!
duminică, 20 ianuarie 2008
1. Am impresia că stai cu Liviu pentru că îi place de Adi! [F.P.]
2. Care e ping-pongu'? Ăla cu mingea aia mică? [C.P.]
3. Ce-ţi face mocheta? De ce te-ai inundat? [C.V.(f)]
4. Am scos-o afară că trebuia să iasă! [n.r. C.P.M.] [C.P.]
5. Am cercopitat mai repede ca calu'! [L.V.]
6. Am adunat-o pe noua colegă de cameră şi am făcut şedinţă. Am adunat-o pentru că era împrăştiată. [A.B.]
7. Îmi cer scuze de dumneavoastră cine sunteţi? Sunteţi mama domnului expert? Şi nu ştiţi numărul de telefon al fiului dumneavoastră? [A.I.S.]
8. Nu sunt claustrofobică! [I.P.]
9. Mă găsiţi pe blog! [E.B.]
10. Tu pe unde stai? [E.U.]
Eventual o să o iau pe străduţa asta! [R.Ş.]
11. Se face anual: ţi le unge, ţi le gâdilă! [n.r. service termopane] [C.F.]
12. Decatlon 40 Km în genunchi! [O.D.]
13. La peştele răsturnat! [n.r. taie crapu] [A.S.]
14. Şi eu am râs cu voi. Păcat că m-am udat!
15. Rezumatu ăsta de maşină? [n.r. Smart] [A.B.]
16. Kapiemgi! [n.r. K.P.M.G.] [centralista de la taxi]
17. Cine era? [M.O.]
Număr necunoscut! [A.R.]
Scria număr necunoscut? [M.O.]
Nu. Scria un număr! [A.R.]
18. Aaa baftă frate. Am uitat că ai examen. Vedeam că te uitai lung la mine când ai plecat dar nu stiam ce astepti :) [C.D.]
19. One way to find out! [A.S.]
Da. Bagi mâna în priză şi citeşti pe contor! [L.V.]
20. Auzi dar in referat ai scris chiar la subiect aşa sau ai mai bătut câmpii? [E.U.]
Ooo. Da cât am bătut la ei. A fost o luptă cruntă! [L.V.]
21. E o curcă avortată în cupotorul cu microparticule, faţă de monument ostoit! [L.V.]
22. Iar citeşti mă din din DEX, ca popa din biblie? [A.S.]
Nu mă, curvă sădită în grădină! [L.V.]
23. Sunt rari rata'ii care scriu dă dreptul de autor în dreptul comunitar!
24. Irina Logout! [n.r. Irina Loghin]
2. Care e ping-pongu'? Ăla cu mingea aia mică? [C.P.]
3. Ce-ţi face mocheta? De ce te-ai inundat? [C.V.(f)]
4. Am scos-o afară că trebuia să iasă! [n.r. C.P.M.] [C.P.]
5. Am cercopitat mai repede ca calu'! [L.V.]
6. Am adunat-o pe noua colegă de cameră şi am făcut şedinţă. Am adunat-o pentru că era împrăştiată. [A.B.]
7. Îmi cer scuze de dumneavoastră cine sunteţi? Sunteţi mama domnului expert? Şi nu ştiţi numărul de telefon al fiului dumneavoastră? [A.I.S.]
8. Nu sunt claustrofobică! [I.P.]
9. Mă găsiţi pe blog! [E.B.]
10. Tu pe unde stai? [E.U.]
Eventual o să o iau pe străduţa asta! [R.Ş.]
11. Se face anual: ţi le unge, ţi le gâdilă! [n.r. service termopane] [C.F.]
12. Decatlon 40 Km în genunchi! [O.D.]
13. La peştele răsturnat! [n.r. taie crapu] [A.S.]
14. Şi eu am râs cu voi. Păcat că m-am udat!
15. Rezumatu ăsta de maşină? [n.r. Smart] [A.B.]
16. Kapiemgi! [n.r. K.P.M.G.] [centralista de la taxi]
17. Cine era? [M.O.]
Număr necunoscut! [A.R.]
Scria număr necunoscut? [M.O.]
Nu. Scria un număr! [A.R.]
18. Aaa baftă frate. Am uitat că ai examen. Vedeam că te uitai lung la mine când ai plecat dar nu stiam ce astepti :) [C.D.]
19. One way to find out! [A.S.]
Da. Bagi mâna în priză şi citeşti pe contor! [L.V.]
20. Auzi dar in referat ai scris chiar la subiect aşa sau ai mai bătut câmpii? [E.U.]
Ooo. Da cât am bătut la ei. A fost o luptă cruntă! [L.V.]
21. E o curcă avortată în cupotorul cu microparticule, faţă de monument ostoit! [L.V.]
22. Iar citeşti mă din din DEX, ca popa din biblie? [A.S.]
Nu mă, curvă sădită în grădină! [L.V.]
23. Sunt rari rata'ii care scriu dă dreptul de autor în dreptul comunitar!
24. Irina Logout! [n.r. Irina Loghin]
sâmbătă, 19 ianuarie 2008
Apogeul prostiei
La Poştă. 19.01.2008. Vreau să ridic un colet. În spatele meu o doamnă. Dialog între Poştăriţă şi doamna respectivă:
- Al dumneavoatră e coletul ăla cu mâncare?
- Da!
- S-a stricat şi miroase. Da ce e în el? Carne?
- Da, carne!!!!
- Trimiteţi carne prin Poştă???
- Păi mi-o trimite de 15 ani, dar de fiecare dată ajungea în 2 zile. Niciodată nu a făcut 6 zile!
- Eu sunt şi avocată! Şi e vina dumneavoastră: dacă prestaţi un serviciu vă asumaţi riscurile!
Şi de aici ceartă ca la uşa cortului. Un pasaj extras ca din filmele cu proşti. Să trimiţi carne prin poştă e un exemplu de om cu un ridicat simţ al umorului. Dar sigur că oamenii au o cantitate mare de creativitate şi aici nu cred că, noi românii stăm prost. Până la urmă, în ţara asta se fură capace de canal şi, bineînţeles şine de tren.
Apoi să te cerţi cu poştăriţa că ţi-a ajuns ţie coletu' mai târziu ca în alţi ani e un alt semn de inteligenţă care l-ar surclasa până şi pe Einstein. Că vorba aia, poştăriţa aia a cărat carnea ta cu maşina din Botoşani până în Bucureşti! Iată un aspect pe care îl întâlnesc la fiecare pas. Nu te cerţi cu femeia de serviciu că primaru' nu ţi-a semnat un act ori cu registratorul de la Primărie pentru că lucrarea ta nu a fost terminată. Oamenii uită mereu că trebuie să se adreseze direct celui care l-a neglijat. Acela este personajul asupra căruia ar trebui să se răsfrângă înjurăturile;)
Şi totuşi să TRIMIŢI CARNE PRIN POŞTĂ...................................................Şi vorba aia unii o fac de 15 ani:|
- Al dumneavoatră e coletul ăla cu mâncare?
- Da!
- S-a stricat şi miroase. Da ce e în el? Carne?
- Da, carne!!!!
- Trimiteţi carne prin Poştă???
- Păi mi-o trimite de 15 ani, dar de fiecare dată ajungea în 2 zile. Niciodată nu a făcut 6 zile!
- Eu sunt şi avocată! Şi e vina dumneavoastră: dacă prestaţi un serviciu vă asumaţi riscurile!
Şi de aici ceartă ca la uşa cortului. Un pasaj extras ca din filmele cu proşti. Să trimiţi carne prin poştă e un exemplu de om cu un ridicat simţ al umorului. Dar sigur că oamenii au o cantitate mare de creativitate şi aici nu cred că, noi românii stăm prost. Până la urmă, în ţara asta se fură capace de canal şi, bineînţeles şine de tren.
Apoi să te cerţi cu poştăriţa că ţi-a ajuns ţie coletu' mai târziu ca în alţi ani e un alt semn de inteligenţă care l-ar surclasa până şi pe Einstein. Că vorba aia, poştăriţa aia a cărat carnea ta cu maşina din Botoşani până în Bucureşti! Iată un aspect pe care îl întâlnesc la fiecare pas. Nu te cerţi cu femeia de serviciu că primaru' nu ţi-a semnat un act ori cu registratorul de la Primărie pentru că lucrarea ta nu a fost terminată. Oamenii uită mereu că trebuie să se adreseze direct celui care l-a neglijat. Acela este personajul asupra căruia ar trebui să se răsfrângă înjurăturile;)
Şi totuşi să TRIMIŢI CARNE PRIN POŞTĂ...................................................Şi vorba aia unii o fac de 15 ani:|
miercuri, 16 ianuarie 2008
http://www.220.ro/Femeia_la_volan-41950.html
Linkul prezintă realitatea astfel cum este ea în anul 2008. O secvenţă reală şi tristă de viaţă: p femeie la volan care...
marți, 15 ianuarie 2008
Şi totuşi...e Valerian Stan
Nu ştiu dacă domnul Valerian Stan a dat search pe google şi a citit opinia mea Trădare să fie, dar să o ştim şi noi cu privire la Decizia Curţii Constituţionale, însă, aseară, la Sinteza zilei el a atras atenţia asupra contradicţiilor din decizia sus-menţionată.
Aşadar, în lumea în care trăim doar o persoană cu notorietate a fost în stare să citească o decizie. Pentru că nu presupune să ai cunoştinţe juridice. Trebuie doar să ştii să citeşti şi să înţelegi ceva din asta. Cu alte cuvinte, nu avem jurnalişti ci numai specimene care ştiu să ia, per se, ştirile de pe agenţiile de presă şi apoi să le comenteze. Tocilari să le zicem. Nu vor să îşi pună mintea la contribuţie. Nici vorbă de documentare!!!!
Apoi, între parlamentari în special există o serie de persoane cu studii juridice. Chiar nici unul nu a sesizat contradicţia? Cu atât mai mult cu cât nu cred că trebuie să te afli de o parte a baricadei sau de alta din punct de vedere politic ca să ai interesul să evidenţiezi asta...
Oricum, felicitări domnule Valerian Stan. Vă declar al doilea om de valoare, în ordine cronologică după Cătălin Tolontan.
În rest, aplicăm motto-ul lui Mircea Badea.
Aşadar, în lumea în care trăim doar o persoană cu notorietate a fost în stare să citească o decizie. Pentru că nu presupune să ai cunoştinţe juridice. Trebuie doar să ştii să citeşti şi să înţelegi ceva din asta. Cu alte cuvinte, nu avem jurnalişti ci numai specimene care ştiu să ia, per se, ştirile de pe agenţiile de presă şi apoi să le comenteze. Tocilari să le zicem. Nu vor să îşi pună mintea la contribuţie. Nici vorbă de documentare!!!!
Apoi, între parlamentari în special există o serie de persoane cu studii juridice. Chiar nici unul nu a sesizat contradicţia? Cu atât mai mult cu cât nu cred că trebuie să te afli de o parte a baricadei sau de alta din punct de vedere politic ca să ai interesul să evidenţiezi asta...
Oricum, felicitări domnule Valerian Stan. Vă declar al doilea om de valoare, în ordine cronologică după Cătălin Tolontan.
În rest, aplicăm motto-ul lui Mircea Badea.
duminică, 13 ianuarie 2008
Trădare să fie, dar să o ştim şi noi
Înainte de a fi o dispută politică ori juridica, ea este o dispută a unor argumente delăsătoare. Este vorba de controversa privind emiterea decretului de numire în funcţie a ministrului justiţiei de către Preşedinte.
Există o decizie a Curţii Constituţionale nr. 356/2007 care aparent ar trebui să soluţioneze incertitudinea. Decizia poate fi găsită pe site-ul Curţii constituţionale www.ccr.ro
Sintetic, decizia spune următoarele:
" Preşedintele României nu are drept de veto faţă de propunerea primului-ministru, ci are dreptul de a verifica corespunderea pentru funcţie a candidatului şi poate cere primului-ministru o altă propunere de candidat la funcţie. În toate cazurile respingerea candidaturii trebuie să fie motivată.
În exercitarea atribuţiilor prevăzute de art.85 alin.(2) din Constituţie, Preşedintele României nu are un drept de veto, dar poate cere primului-ministru să renunţe la propunerea făcută, atunci când constată că persoana propusă nu îndeplineşte condiţiile legale pentru exercitarea funcţiei de membru al Guvernului. "
Cu alte cuvinte Preşedintele nu poate să nu semneze decretul de numire dar are dreptul să ceară Preşedintelui altă propunere. Şi ca să ne afunde şi mai mult în mămol, Curtea mai adaugă că respingerea candidaturii trebuie motivată!!!!!
Păi frate, ori e obligat să emită decretul ori nu! Nu există soluţie de compromis.
Asta spune multe despre o instituţie esenţială în România şi despre cum îşi fac unii treaba...
Apoi, o părere personală:
De ce naiba ar trebui să fie obligat să semneze Preşedintele decretul, deşi nu e de acord cu el???? Ce rost are? E un nonsens, o tâmpenie, o cretinătate legislativă. Nu ar trebui să existe obligaţia asta. Iar explicaţia raţiunii pentru care intră în obligaţia preşedintelui e de-a dreptul bizară: "pentru a asigura solemnitatea numirilor, dată fiind importanţa acelei funcţii [...]. [Obligaţia] nu-l face parte la luarea deciziei [n.r. pe Preşedinte]". Şi ăsta e un citat. Să obligi 2 persoane care nu sunt de acord să fie "de acordul uneia din ele" e o tâmpenie. O mare tâmpenie.
Ce părere ai tu?
Există o decizie a Curţii Constituţionale nr. 356/2007 care aparent ar trebui să soluţioneze incertitudinea. Decizia poate fi găsită pe site-ul Curţii constituţionale www.ccr.ro
Sintetic, decizia spune următoarele:
" Preşedintele României nu are drept de veto faţă de propunerea primului-ministru, ci are dreptul de a verifica corespunderea pentru funcţie a candidatului şi poate cere primului-ministru o altă propunere de candidat la funcţie. În toate cazurile respingerea candidaturii trebuie să fie motivată.
În exercitarea atribuţiilor prevăzute de art.85 alin.(2) din Constituţie, Preşedintele României nu are un drept de veto, dar poate cere primului-ministru să renunţe la propunerea făcută, atunci când constată că persoana propusă nu îndeplineşte condiţiile legale pentru exercitarea funcţiei de membru al Guvernului. "
Cu alte cuvinte Preşedintele nu poate să nu semneze decretul de numire dar are dreptul să ceară Preşedintelui altă propunere. Şi ca să ne afunde şi mai mult în mămol, Curtea mai adaugă că respingerea candidaturii trebuie motivată!!!!!
Păi frate, ori e obligat să emită decretul ori nu! Nu există soluţie de compromis.
Asta spune multe despre o instituţie esenţială în România şi despre cum îşi fac unii treaba...
Apoi, o părere personală:
De ce naiba ar trebui să fie obligat să semneze Preşedintele decretul, deşi nu e de acord cu el???? Ce rost are? E un nonsens, o tâmpenie, o cretinătate legislativă. Nu ar trebui să existe obligaţia asta. Iar explicaţia raţiunii pentru care intră în obligaţia preşedintelui e de-a dreptul bizară: "pentru a asigura solemnitatea numirilor, dată fiind importanţa acelei funcţii [...]. [Obligaţia] nu-l face parte la luarea deciziei [n.r. pe Preşedinte]". Şi ăsta e un citat. Să obligi 2 persoane care nu sunt de acord să fie "de acordul uneia din ele" e o tâmpenie. O mare tâmpenie.
Ce părere ai tu?
marți, 25 decembrie 2007
OAMENI DE VALOARE
A sosit momentul să începem să apreciem oamenii de valoare. Pe cât posibil voi încerca să aduc în prim plan o parte dintre ei.
În ziua de Crăciun unul din aceştia a reuşit să facă un gest aplaudabil: să facă un cadou de Crăciun o carte celor care îi trimit un mail. Nu contează ce carte e, cât costă ea sau ce valoare are ea. Este vorba de un suflet mare, o personalitate nepromovată, un om de valoare.
Frumos, felicitări! Am crezut că “10 pentru România” prezintă încredere şi valoare. M-am înşelat când am văzzut că actorul Dinică este pe locul 8 sau 9 iar actorul Arşinel este pe locul 1. Şi cred că aplauzele nu pot fi comandate. De asemenea m-a deranjat faptul că în top nu şi-a făcut apariţia jurnalistul Cătălin Tolontan. Sunt mulţi consumatori de sport în România - asta e o informaţie nu o opinie - dar din păcate astea’s vremurile tulburi pe care le trăim. Să fi fost eşantionul de persoane ales într-un mod greşit? Nu mai contează asta. În inima mea împărţiţi primul loc alături de Cristian Tudor Popescu. Numai bine şi sper să trageţi în continuare Gazeta după dvs. Crăciun fericit, pentru că împlinit cred că este! Numai bine!
P.S. Este vorba de Cătălin Tolontan, jurnalist al Gazetei Sporturilor. Felicitări!
În ziua de Crăciun unul din aceştia a reuşit să facă un gest aplaudabil: să facă un cadou de Crăciun o carte celor care îi trimit un mail. Nu contează ce carte e, cât costă ea sau ce valoare are ea. Este vorba de un suflet mare, o personalitate nepromovată, un om de valoare.
Frumos, felicitări! Am crezut că “10 pentru România” prezintă încredere şi valoare. M-am înşelat când am văzzut că actorul Dinică este pe locul 8 sau 9 iar actorul Arşinel este pe locul 1. Şi cred că aplauzele nu pot fi comandate. De asemenea m-a deranjat faptul că în top nu şi-a făcut apariţia jurnalistul Cătălin Tolontan. Sunt mulţi consumatori de sport în România - asta e o informaţie nu o opinie - dar din păcate astea’s vremurile tulburi pe care le trăim. Să fi fost eşantionul de persoane ales într-un mod greşit? Nu mai contează asta. În inima mea împărţiţi primul loc alături de Cristian Tudor Popescu. Numai bine şi sper să trageţi în continuare Gazeta după dvs. Crăciun fericit, pentru că împlinit cred că este! Numai bine!
P.S. Este vorba de Cătălin Tolontan, jurnalist al Gazetei Sporturilor. Felicitări!
luni, 24 decembrie 2007
IDEI DE MOŞ AJUN
Crăciunul este, înainte de toate o sărbătoare demitizată, o sărbătoare care supravieţuieşte numai pentru că există în calendar şi pentru că prin chiar acest fapt există concedii, vacanţe, etc. adică există o perioadă de relaş. Va să zică sărbătoarea Crăciunului este de fapt o simplă perioadă de respiro. Nu este o perioadă în care să te gândeşti la cei în necaz, la greşelile trecutului ori la frumos. Este însă, cel mai probabil, momenul în care te gândeşti la cozonaci, la friptură, la ciocolată şi bineînţeles, supremul Crăciunului - cadourile pe care le vei primi - pentru că, nu-i aşa, e de la sine-înţeles că ai fost cuminte şi că meriţi ce-i mai bun.
Spiritul Crăciunului nu mai e prezent de mult timp. A pierit uşor, uşor, pe măsură ce viaţa a adăugat anii. Apoi dacă nu ninge, poate exista acel spirit străvechi al Crăciunului? Cum mai ajung renii lui Moş Crăciun? Acum avem brazi artificali ori construiţi din fier. Avem colinde contrafăcute. Avem Moşi Crăciuni contrafăcuţi.
Cât mi-aş dori să retrăiesc momentele trecute în care îl aşteptam pe moşu', în care dimineaţa primul lucru pe care îl doream era să ajung să văd ce-i sub brad pentru mine...Să colind...Să mă dau cu sania...
Timpuri demult apuse. Trăim în prezent şi încercăm să remitificăm Crăciunul.
Este însă momentul adevărului. Momentul în care vezi cu adevărat câtă bucurie ai dăruit. Vei fi răspătit de moş pe măsura ta. Nu uita că sub brad trebuie să se găsească, după chipul şi asemănarea ta. Trebuie să fie proporţional cu binele făcut de tine. Ceea ce e depăşeşte, e prisosul. Nu îl meriţi, nu e al tău, nu trebuie să profiţi de el!
E Crăciunul, e vremea în care vei vedea cu adevărat dacă ai făcut şi puţin bine. E vremea lui, e vremea moşului!
E vremea să cuantifici ceea ce ai făcut bun!
E vremea să fii mai recunoscător, mai liniştit ca oricând.
E vremea să doreşti binele celor ce nu ţi-au dorit binele.
E vremea să fii mai frumos în interior decât este frumeţea ta în exterior.
E vremea să te bucuri cu ceea ce ai.
E vremea împlinirilor.
E vremea să îi răsplăteşti, măcar la nivel simbolic pe cei care sunt pentru tine - familie -.
E vremea să renunţi să mai arunci cu noroi, măcar o perioadă...[ştiu că e greu]
E vremea să mergi în Casa Bărbosului să îi mulţumeşti pentru mâna de ajutor pe care ţi-a acordat-o atunci când aveai mai mare nevoie de ea.
E vremea să le mulţumeşti tuturor celor care au făcut ceva pentru tine.
E vremea să fii mai bun!
Numai bine împreună cu cei dragi. Să găseşti sub brad ceea ce meriţi şi dacă e în plus să nu uiţi că nu-i al tău. Crăciun fericit!
P.S. Este ceva din ceea ce e bolduit la care să te gândeşti?
Spiritul Crăciunului nu mai e prezent de mult timp. A pierit uşor, uşor, pe măsură ce viaţa a adăugat anii. Apoi dacă nu ninge, poate exista acel spirit străvechi al Crăciunului? Cum mai ajung renii lui Moş Crăciun? Acum avem brazi artificali ori construiţi din fier. Avem colinde contrafăcute. Avem Moşi Crăciuni contrafăcuţi.
Cât mi-aş dori să retrăiesc momentele trecute în care îl aşteptam pe moşu', în care dimineaţa primul lucru pe care îl doream era să ajung să văd ce-i sub brad pentru mine...Să colind...Să mă dau cu sania...
Timpuri demult apuse. Trăim în prezent şi încercăm să remitificăm Crăciunul.
Este însă momentul adevărului. Momentul în care vezi cu adevărat câtă bucurie ai dăruit. Vei fi răspătit de moş pe măsura ta. Nu uita că sub brad trebuie să se găsească, după chipul şi asemănarea ta. Trebuie să fie proporţional cu binele făcut de tine. Ceea ce e depăşeşte, e prisosul. Nu îl meriţi, nu e al tău, nu trebuie să profiţi de el!
E Crăciunul, e vremea în care vei vedea cu adevărat dacă ai făcut şi puţin bine. E vremea lui, e vremea moşului!
E vremea să cuantifici ceea ce ai făcut bun!
E vremea să fii mai recunoscător, mai liniştit ca oricând.
E vremea să doreşti binele celor ce nu ţi-au dorit binele.
E vremea să fii mai frumos în interior decât este frumeţea ta în exterior.
E vremea să te bucuri cu ceea ce ai.
E vremea împlinirilor.
E vremea să îi răsplăteşti, măcar la nivel simbolic pe cei care sunt pentru tine - familie -.
E vremea să renunţi să mai arunci cu noroi, măcar o perioadă...[ştiu că e greu]
E vremea să mergi în Casa Bărbosului să îi mulţumeşti pentru mâna de ajutor pe care ţi-a acordat-o atunci când aveai mai mare nevoie de ea.
E vremea să le mulţumeşti tuturor celor care au făcut ceva pentru tine.
E vremea să fii mai bun!
Numai bine împreună cu cei dragi. Să găseşti sub brad ceea ce meriţi şi dacă e în plus să nu uiţi că nu-i al tău. Crăciun fericit!
P.S. Este ceva din ceea ce e bolduit la care să te gândeşti?
sâmbătă, 22 decembrie 2007
604800 DE SECUNDE. NEDREPTATEA ÎNDREPTATĂ?
A venit şi clipa cea mare. Tristeţea a fost alungată. Situaţia a luat turnura mult aşteptată. S-a făcut dreptate. Stresul a trecut. Viaţa îşi urmează cursul firesc în sfârşit.
Asta ar fi normal să scriu acum nu?
Ei nu am să scriu asta pentru că nu e aşa. Este doar o tristă consolare. Nedreptatea nu ar fi trebuit să existe iar nenorocitu' nu trebuia să fie incompetent. Asta trebuia să fie premisa!!! Este inacceptabil să ajungi să te bucuri pentru ceva ce ar fi trebuit să se întâmple într-un anumit moment, dar se produce la o distanţă gigantică, după producerea unei leziuni psihologice. O distanţă de o săptămână, 7 zile, 168 de ore, 10800 de minute, 604800 de secunde imense, lungi, interminabile...Cine îmi poate şterge nopţile nedormite, neliniştea, neuronii stinşi, sentimentul de nedreptate, privirile celor din jur, gândurile negre ... Cine îi sancţionează pe ăia care au creat situaţia în sine? Sunt exact aceleaşi întrebări care nu au un răspuns care să îmi dea satisfacţie. Răspunsul este acelaşi: nimeni. Descalificarea nenorocitului care a punctat prima dată reprezintă un mare zero. El nu va păţi nimic, va trăi mereu cu sufletu' împăcat şi cu banii în cont.
Repunerea în situaţia anterioară este numai un principiu de drept şi rămâne la stadiul ăsta. În psihologie niciodată nu se aplică. Rămâi cu sechele de la fiecare nereuşită. Ele nu dispar în mod robotic. Sănătatea se şubrezeşte din cauza fiecărei nedreptăţi, dezamăgiri, tulburări, boli, mai mult, sau mai puţin în funcţie de intensitatea ei asupra organismului tău.
Confirmarea că nu ştim să reacţionăm în situaţii limite s-a concretizat din nou. Au fost persoane care nu au reacţionat în niciun fel la vestea nereuşitei, dar care au reacţionat imediat după aflarea soluţionării favorabile. Altele nici măcar nu au reacţionat. Pentru că nu ştiau cum să o facă. Personal cred că ar trebui introduse astfel de cursuri în şcoli în care să se prezinte alternativele unor situaţii limită. Ar trebui să existe cursuri care să te înveţe să dai primul ajutor, căci, nu-i suficient ca ele să fie cunoscute numai de cei care urmează cursurile şcolilor de şoferi. Ei nu sunt singurii care trebuie să cunoască aceste aspecte.
Trebuie însă să mulţumesc tututor celor care au fost alături, indiferent de modul lor de manifestare. Asta mi-a dat puterea necesară subzistenţei pe parcursul unei săptămâni de calvar. Este întradevăr o lecţie, astfel cum spunea cineva pe blog, însă nu numai pentru mine ci pentru noi toţi. Sunt convins că o să ne întâlnim mereu cu nedreptăţi pe parcursul vieţii, însă eu pot considera că am câştigat experienţă dar mai mult decât orice, mi-am dovedit că răbdarea poate face totul. Rămân însă la părerea că nu doresc nimănui să treacă vreodată printr-o astfel de situaţie în care viitorul să arate atât de sumbru!
Apoi este neputinţa de a te bucura. Nu mai ştim să ne bucurăm! Sau poate că nu este vorba de a "şti" ci de "forţa de a te bucura". Trăind un calvar, o nelinişte, o suferinţă nu-i uşor să devii brusc vesel. Necesită timp să se vindece durerea. În cazul de faţă era însă o simplă confirmare a unei situaţii obiectiv favorabile. O confirmare care ar fi putut să nu vină şi să distrugă un destin. Nimic nu era exclus. Se pare însă că incompetenţa a fost înlăturată măcar la un nivel minimal.
Acum urmează redobândirea încrederii dar mai ales a liniştii sufleteşti. Şi bineînţeles refacerea psihologică.
Aşa cum spuneam de sănătate că îi simţi valoarea în momentul în care eşti bolnav, tot astfel pot spune că prietenia îşi consumă preţuirea ei adevărată în momentele limită. În momentul în care te-ai vindecat de boală, uiţi ceea ce presupune ea. Nu acelaşi lucru pot spuune însă de prietenie. Cei care sunt alături de tine la greu sunt cei în care poţi pune bază. Şi ei sunt în cazul meu mulţi şi asta nu poate decât să mă facă să mă simt mândru!
MULŢUMESC!
Numai bine...
Asta ar fi normal să scriu acum nu?
Ei nu am să scriu asta pentru că nu e aşa. Este doar o tristă consolare. Nedreptatea nu ar fi trebuit să existe iar nenorocitu' nu trebuia să fie incompetent. Asta trebuia să fie premisa!!! Este inacceptabil să ajungi să te bucuri pentru ceva ce ar fi trebuit să se întâmple într-un anumit moment, dar se produce la o distanţă gigantică, după producerea unei leziuni psihologice. O distanţă de o săptămână, 7 zile, 168 de ore, 10800 de minute, 604800 de secunde imense, lungi, interminabile...Cine îmi poate şterge nopţile nedormite, neliniştea, neuronii stinşi, sentimentul de nedreptate, privirile celor din jur, gândurile negre ... Cine îi sancţionează pe ăia care au creat situaţia în sine? Sunt exact aceleaşi întrebări care nu au un răspuns care să îmi dea satisfacţie. Răspunsul este acelaşi: nimeni. Descalificarea nenorocitului care a punctat prima dată reprezintă un mare zero. El nu va păţi nimic, va trăi mereu cu sufletu' împăcat şi cu banii în cont.
Repunerea în situaţia anterioară este numai un principiu de drept şi rămâne la stadiul ăsta. În psihologie niciodată nu se aplică. Rămâi cu sechele de la fiecare nereuşită. Ele nu dispar în mod robotic. Sănătatea se şubrezeşte din cauza fiecărei nedreptăţi, dezamăgiri, tulburări, boli, mai mult, sau mai puţin în funcţie de intensitatea ei asupra organismului tău.
Confirmarea că nu ştim să reacţionăm în situaţii limite s-a concretizat din nou. Au fost persoane care nu au reacţionat în niciun fel la vestea nereuşitei, dar care au reacţionat imediat după aflarea soluţionării favorabile. Altele nici măcar nu au reacţionat. Pentru că nu ştiau cum să o facă. Personal cred că ar trebui introduse astfel de cursuri în şcoli în care să se prezinte alternativele unor situaţii limită. Ar trebui să existe cursuri care să te înveţe să dai primul ajutor, căci, nu-i suficient ca ele să fie cunoscute numai de cei care urmează cursurile şcolilor de şoferi. Ei nu sunt singurii care trebuie să cunoască aceste aspecte.
Trebuie însă să mulţumesc tututor celor care au fost alături, indiferent de modul lor de manifestare. Asta mi-a dat puterea necesară subzistenţei pe parcursul unei săptămâni de calvar. Este întradevăr o lecţie, astfel cum spunea cineva pe blog, însă nu numai pentru mine ci pentru noi toţi. Sunt convins că o să ne întâlnim mereu cu nedreptăţi pe parcursul vieţii, însă eu pot considera că am câştigat experienţă dar mai mult decât orice, mi-am dovedit că răbdarea poate face totul. Rămân însă la părerea că nu doresc nimănui să treacă vreodată printr-o astfel de situaţie în care viitorul să arate atât de sumbru!
Apoi este neputinţa de a te bucura. Nu mai ştim să ne bucurăm! Sau poate că nu este vorba de a "şti" ci de "forţa de a te bucura". Trăind un calvar, o nelinişte, o suferinţă nu-i uşor să devii brusc vesel. Necesită timp să se vindece durerea. În cazul de faţă era însă o simplă confirmare a unei situaţii obiectiv favorabile. O confirmare care ar fi putut să nu vină şi să distrugă un destin. Nimic nu era exclus. Se pare însă că incompetenţa a fost înlăturată măcar la un nivel minimal.
Acum urmează redobândirea încrederii dar mai ales a liniştii sufleteşti. Şi bineînţeles refacerea psihologică.
Aşa cum spuneam de sănătate că îi simţi valoarea în momentul în care eşti bolnav, tot astfel pot spune că prietenia îşi consumă preţuirea ei adevărată în momentele limită. În momentul în care te-ai vindecat de boală, uiţi ceea ce presupune ea. Nu acelaşi lucru pot spuune însă de prietenie. Cei care sunt alături de tine la greu sunt cei în care poţi pune bază. Şi ei sunt în cazul meu mulţi şi asta nu poate decât să mă facă să mă simt mândru!
MULŢUMESC!
Numai bine...
OBIECTUL DISCUŢIEI
Blogurile sunt concepute pentru a reda o imagine asupra unor informaţii, care, pentru conştiinţa celui care are calitatea de autor, prezintă o oarecare însemnătate. Asta nu presupune că informaţia este neapărat obiectivă ori subiectivă, deşi tendinţa este ca titularul blogului să îşi pună amprenta asupra lor şi să le modeleze după propria convingere.
Apoi, specific blogului, este posibilitatea de a comenta articolul respectiv. În esenţă înseamnă că cititorul are facultatea de a-şi prezenta opinia sa cu privire la informaţia prezentată în articol: să spună că e de acord sau nu şi, eventual să îşi motiveze opinia vizavi de articol.
Există însă o serie de persoane care folosesc posibilitatea de a comenta articolele în alte scopuri iar principalul este acela de a contracara părerile altor persoane care au comentat articolul respectiv. Practic, persoana în cauză, comentează părerea unei alte persoane şi nu articolul respectiv.
Am avut deunăzi ocazia să observ o astfel de inadvertenţă pe blogul meu. O persoană dezamăgită de un articol, a comentat articolul respectiv în această manieră, contracarând o altă părere a unui "comentator" şi nicidecum informaţia mea exprimată în articol, respectiv întrebarea adresată.
Din discuţia purtată cu persoana respectivă, reieşea în mod indubitabil greşeala mea în a prezenta o situaţie primejdioasă pentru acel cineva care era subiectul acelui articol.
Apoi eu i-am sugerat să îşi spună opinia pe blog, pentru a putea fi cunoscută şi deci opozablilă oricărei persoane care o citeşte.
Consecinţa? Critica este adresată unei alte persoane decât mie => dezacord cu acea persoană => concordanţă cu articolul meu!!! Aceasta este interpretarea logică. Este o simplă remarcă obiectivă.
Pe de altă parte însă constat că, zi de zi trăim într-o lume care se distanţează frecvent de conceptul de pragmatism în limbaj. Şi aici mă refer strict la obiectul discuţiei.
Mi se întâmplă frecvent să constat că plec de la o anumită discuţie cu o persoană şi se ajunge în cu totul altă parte.
În cazul de faţă cred că este vorba de asta. E vorba de frustrarea în sine că am publicat acel articol şi o lipsă de apărare în a mi se opune. Motiv pentru care, discuţia s-a extins cu privire la alte aspecte.
Este o modalitate extrem de interesantă de comunicare, pentru că nu-i aşa, nu se cade să recunoşti că cineva are dreptate! Şi atunci, recurgi la alte aspecte care tind să te favorizeze măcar pe moment.
Însă depărtarea de obiectul discuţiei este un aspect extrem de complex. El pleacă în mod cert de la neputinţa de a te apăra vizavi de o anumită situaţie defavorabilă ţie, motiv pentru care explorezi noi teritorii în care TU eşti stăpânul. Este acea dorinţă de a-ţi demonstra că eşti puternic în acel alt domeniu şi încerci să extinzi asta. Interlocutorul tău va incerca şi el, la rândul său să te contracareze în acest alt domeniu. Iar în momentul ăsta, ai câştigat. L-ai adus pe teren minat. E terenul tău, tu îi eşti superior, iar discuţia în sine devine mai mult decât egală: îţi devine ţie favorabilă!
Este poate un scenariu paranoic, al unui om care trăieşte pe alte meleaguri şi care doarme într-o cămăruţă în care cămaşa se închide la spate.
Este însă un fragment de viaţă trăită. Un episod care se repetă des.
Trebuie să învăţăm să recunoaştem când alţii au dreptate. Trebuie să învăţăm să nu ne mai ascundem în spatele cuvintelor. Trebuie să învăţăm să renunţăm la propriul orgoliu. Trebuie să învăţăm să nu luăm totul personal! Da, se poate să nu ai mereu dreptate.
Poate că nu am surprins adevărata argumentaţie pentru care are loc depărtarea de obiectul discuţiei însă esenţial este că ea se produce. Ce putem face noi pentru ca ea să nu mai aibă loc?
Apoi, specific blogului, este posibilitatea de a comenta articolul respectiv. În esenţă înseamnă că cititorul are facultatea de a-şi prezenta opinia sa cu privire la informaţia prezentată în articol: să spună că e de acord sau nu şi, eventual să îşi motiveze opinia vizavi de articol.
Există însă o serie de persoane care folosesc posibilitatea de a comenta articolele în alte scopuri iar principalul este acela de a contracara părerile altor persoane care au comentat articolul respectiv. Practic, persoana în cauză, comentează părerea unei alte persoane şi nu articolul respectiv.
Am avut deunăzi ocazia să observ o astfel de inadvertenţă pe blogul meu. O persoană dezamăgită de un articol, a comentat articolul respectiv în această manieră, contracarând o altă părere a unui "comentator" şi nicidecum informaţia mea exprimată în articol, respectiv întrebarea adresată.
Din discuţia purtată cu persoana respectivă, reieşea în mod indubitabil greşeala mea în a prezenta o situaţie primejdioasă pentru acel cineva care era subiectul acelui articol.
Apoi eu i-am sugerat să îşi spună opinia pe blog, pentru a putea fi cunoscută şi deci opozablilă oricărei persoane care o citeşte.
Consecinţa? Critica este adresată unei alte persoane decât mie => dezacord cu acea persoană => concordanţă cu articolul meu!!! Aceasta este interpretarea logică. Este o simplă remarcă obiectivă.
Pe de altă parte însă constat că, zi de zi trăim într-o lume care se distanţează frecvent de conceptul de pragmatism în limbaj. Şi aici mă refer strict la obiectul discuţiei.
Mi se întâmplă frecvent să constat că plec de la o anumită discuţie cu o persoană şi se ajunge în cu totul altă parte.
În cazul de faţă cred că este vorba de asta. E vorba de frustrarea în sine că am publicat acel articol şi o lipsă de apărare în a mi se opune. Motiv pentru care, discuţia s-a extins cu privire la alte aspecte.
Este o modalitate extrem de interesantă de comunicare, pentru că nu-i aşa, nu se cade să recunoşti că cineva are dreptate! Şi atunci, recurgi la alte aspecte care tind să te favorizeze măcar pe moment.
Însă depărtarea de obiectul discuţiei este un aspect extrem de complex. El pleacă în mod cert de la neputinţa de a te apăra vizavi de o anumită situaţie defavorabilă ţie, motiv pentru care explorezi noi teritorii în care TU eşti stăpânul. Este acea dorinţă de a-ţi demonstra că eşti puternic în acel alt domeniu şi încerci să extinzi asta. Interlocutorul tău va incerca şi el, la rândul său să te contracareze în acest alt domeniu. Iar în momentul ăsta, ai câştigat. L-ai adus pe teren minat. E terenul tău, tu îi eşti superior, iar discuţia în sine devine mai mult decât egală: îţi devine ţie favorabilă!
Este poate un scenariu paranoic, al unui om care trăieşte pe alte meleaguri şi care doarme într-o cămăruţă în care cămaşa se închide la spate.
Este însă un fragment de viaţă trăită. Un episod care se repetă des.
Trebuie să învăţăm să recunoaştem când alţii au dreptate. Trebuie să învăţăm să nu ne mai ascundem în spatele cuvintelor. Trebuie să învăţăm să renunţăm la propriul orgoliu. Trebuie să învăţăm să nu luăm totul personal! Da, se poate să nu ai mereu dreptate.
Poate că nu am surprins adevărata argumentaţie pentru care are loc depărtarea de obiectul discuţiei însă esenţial este că ea se produce. Ce putem face noi pentru ca ea să nu mai aibă loc?
sâmbătă, 15 decembrie 2007
CRUNTA ŞI DUREROASA AŞTEPTARE
Ţi s-a întâmplat vreodată să simţi cât de greu trec zilele, orele, minutele, secundele? Să le numeri, să vrei să te gândeşti la altceva decât ce se va întâmpla după acel moment şi să nu poţi? Cu siguranţă! Ai strângerea de inimă. Şti că acela este momentul în care lucrurile vor lua o turnură pozitivă ori negativă. Încerci să îţi imaginezi viitorul în ambele ipoteze dar şi reacţiile tale. Mergi până acolo încât epuizezi toate variantele posibile!
Nu ştii dacă ai voie să te bucurii sau nu, nu ştii dacă te manifeşti prea mult... Practic, nu ştii nimic! Şi asta bineînţeles că te omoară.
Apoi este frica pentru ceea ce va urma. Contradicţia dintre a dori să vezi rezultatul şi frica de a-l vedea, frica de a întâmpina dezamăgirea. Conflictul din mintea ta este unul actual, unul care nu cunoaşte o rezolvare. Vrei ca aşteptarea să fie curmată, însă numai dacă finalul este fericit: nu ştii însă dacă acesta va fi sau nu aşa.
Când aştepţi ceva, nu poţi să te concentrezi la un alt lucru. Nu ai cum. Mintea ta fuge mereu către aceleaşi scenarii, către ceea ce va să vie.
Aşteptare....Dar de unde atâta răbdare?
Nu ştii dacă ai voie să te bucurii sau nu, nu ştii dacă te manifeşti prea mult... Practic, nu ştii nimic! Şi asta bineînţeles că te omoară.
Apoi este frica pentru ceea ce va urma. Contradicţia dintre a dori să vezi rezultatul şi frica de a-l vedea, frica de a întâmpina dezamăgirea. Conflictul din mintea ta este unul actual, unul care nu cunoaşte o rezolvare. Vrei ca aşteptarea să fie curmată, însă numai dacă finalul este fericit: nu ştii însă dacă acesta va fi sau nu aşa.
Când aştepţi ceva, nu poţi să te concentrezi la un alt lucru. Nu ai cum. Mintea ta fuge mereu către aceleaşi scenarii, către ceea ce va să vie.
Aşteptare....Dar de unde atâta răbdare?
vineri, 14 decembrie 2007
S.M.
- Fratele meu nu e genul meu
- Vai, liviu, ce mi-e dor de voi, pentru că ne distram, râdeam ca proştii!
- Trebuie să scrii şi perla profesorului de internaţional comercial! [n.r. internaţional privat]
C.C.
- Deci subiectele de la ex se pot afla, ăstia nu le trag la sorti? Nu le ştiu, şi oricum dacă le-aş şti probabil că ar fi alea incorecte care nu se dau!
- Unde afisezi perlele? În piaţa publică! La peretele ruşinii publice!
- Dai la pedale ca să intre netu în încapere? [L.V.] Mai rău îl aduc cu mâna mea!
C.Ţ.
- Str Opcina Mare! Cristina [nr. Obcina]
- Aoleu, deja mi s-a ridicat părul pe mine ..pe careîl mai am!
- A venit de la sine [n.r. flegma]
- De ce nu te schimbi aici? De ce te formalizez? Ce ai de ascuns? Ne cunoaştem de atâta timp…
- La mine pe birou tot zarva e!
- Astăzi n-am poală că’s în pantaloni!
- De toţi banii mi-am luat ciorapi!
miercuri, 12 decembrie 2007
A.S.I.
- Tu în ce stadiu esti mă cu învăţatul, dormitul... Neschimbat frate!
- De ce nu vrei să faci poză? Din considerente estetice.
- În 10 ani o să avem toţi păsărica mare.
- Băi nu mai am ce să mănânc la noapte.
- O suspsăşi!
- Are trusă de Moş Crăciun!
TÂRÂTURILE CARE SCHIMBĂ IERARHIILE LA EXAMENUL DE LA BAROU!
Ipoteza. Există în lumea asta oameni care pot decide soarta altora, care pot nenoroci, pot descuraja iar partea cu descurajatu' e lucrul cel mai grav. O parte din aceştia e reprezentată de cei care primesc bani pentru că desfăşoară o activitate de notare a unei lucrări la un examen pe baza unui barem prestabilit. Să corectezi o lucrare în calitate de profesor e legal, logic şi firesc. Jegul intervine în momentul în care suntem în prezenţa unor persoane incapabile de a aprecia în mod obiectiv şi departe de şantajismele tipice profesiei pentru care se susţine testarea.
Toată lumea ştie că examenul de la barou este un test între abilitatea de a copia cât mai mult şi capacitatea de a descoperi o metodă mai simplă şi mai eficientă. Unii folosesc coduri, alţii fiţuici, alţii hands-free. Unii chiar scot materialele pe masă cu o lene exagerată şi stau cu mâinile în cap de plictiseală.
În acest peisaj dezolant, un rol esenţial îl are nenorocitu' care corectează. Concret, nesimţirea apare în momentul în care, un om care primeşte bani că dă note, notează 4 lucrări a 4 persoane care au lucrat în comun cu note diferite. Şi mai grav este când diferenţa este de aproape 2 puncte. Carevasăzică, nenorocitul are 4 bareme diferite!!!!!!!!Inacceptabil pentru un asemenea nivel. Diferenţa poate fi de 0.25, 0.5, 0.75. Corect, se poate...dar 1-2 puncte este incredibil. Uite un exemplu de a corecta 4 lucrări identice, evident fără a da nume.
Va să zică 4 oameni care au scris acelaşi lucru, la aceleaşi materii, la acelaşi examen, la aceeaşi oră şi aceeaşi zi şi pot lua note diferite :| O, da.... se poate. A se vedea diferenţa de la 5 la 6.5 respectiv de la 7.5 la 9.5. Da, pentru acelaşi lucru. Un singur profesor şi-a păstrat echidistanţa. Unul din 4 a corectat la fel - a se vedea disciplina 4 - nota 9 toate 4 persoanele!!!!!!!! Unul din 4 îşi face meseria corect şi ia bani în deplină legalitate - o proporţie înfiorătoare.[25%!!!!!]
Posibile explicaţii.
1. Prostia ca lipsă de obiectivitate. No comment.
2. Indiferenţa. Banii vin, de ce să îmi mai dau silinţa?
3. Birocraţia. Corectezi la cine trebuie lejer încât să iasă notă babană iar la restul strict pe barem.
4. Beţia/boala. Greu de crezut.
5. Incompetenţa. E din punctul meu de vedere adevăratul motiv. E greu de conceput că un profesor universitar nu e în stare să corecteze echidistant 4 lucrări identice. E practic meseria pentru care a luptat o viaţă întreagă şi pentru care ia bani!!!!
Finalitatea.
Întotdeauna există varianta contestării notării lucrării. Care va fi decizia finală? Lucrurile sunt simple. Dacă în primă fază e un pic mai greu de favorizat o anumită persoană, având în vedere că avem de-a face cu un colţ unde se află numele sigilat (greu, dar nu de neconceput), în faza a doua lucrurile se schimbă. Bineînţeles că favorizările nu vor bate la ochi, asta e clar. Adică un 5 va fi 6 sau 6.25, niciodată 10. Şi asta e grav pentru unu care a făcut de 10 şi a luat 8 din incompetenţa nenorocitului, căci bineînţeles nu îi va da 10, pentru că, nu-i aşa, ei se apără între ei şi, mai presus de orice apără interesul conceptului de Barou.
Ce se întâmplă însă în ipoteza în care cel care corectează contestaţia este şi mai incalificat profesional? Răspunsul e simplu: Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul.
Cum plătesc cei care greşesc? Vasăzică un profesor care face o gafă de 2 puncte îşi ia salariul în continuare întreg, nu riscă sancţiuni disciplinare, nu e tras la răspundere de nimeni? Da, e justiţia chiar şi în materie de admitere la Barou, aşadar justiţia care îi aşteaptă pe cei care au promovat examenul în profesia lor. Un bun exemplu despre cum stă treaba în instanţă.
Nu cred că aceste lucruri se vor schimba vreodată. Sunt dezgustat total de aceşti complexaţi în lanţ pentru că nu este numai vina lor ci şi a celor care le-au acordat dreptul să îndeplinească această misiune.
Aceste persoane sunt TÂRÂTURI şi trebuie tratate ca atare. Restul e poveste. Este însă una jenantă despre viitorul justiţiei în România.
Felicitări tuturor celor care au reuşit cu brio şi baftă în tot ceea ce v-aţi propus!
Aştept soluţionarea contestaţiilor şi voi reveni cu opinii...
Toată lumea ştie că examenul de la barou este un test între abilitatea de a copia cât mai mult şi capacitatea de a descoperi o metodă mai simplă şi mai eficientă. Unii folosesc coduri, alţii fiţuici, alţii hands-free. Unii chiar scot materialele pe masă cu o lene exagerată şi stau cu mâinile în cap de plictiseală.
În acest peisaj dezolant, un rol esenţial îl are nenorocitu' care corectează. Concret, nesimţirea apare în momentul în care, un om care primeşte bani că dă note, notează 4 lucrări a 4 persoane care au lucrat în comun cu note diferite. Şi mai grav este când diferenţa este de aproape 2 puncte. Carevasăzică, nenorocitul are 4 bareme diferite!!!!!!!!Inacceptabil pentru un asemenea nivel. Diferenţa poate fi de 0.25, 0.5, 0.75. Corect, se poate...dar 1-2 puncte este incredibil. Uite un exemplu de a corecta 4 lucrări identice, evident fără a da nume.
| Nume | Disciplina1 | Disciplina2 | Disciplina 3 | Disciplina 4 | Media | Calificativul | |||
| X | 7.75 | 5 | 9 | 7.5 | 7.31 | RESPINS | |||
| Y | 7.25 | 6.5 | 9 | 9.5 | 8.06 | ADMIS | |||
| Z | 7 | 6 | 9 | 8 | 7.5 | ADMIS | |||
| W | 7 | 6 | 9 | 9.5 | 7.87 | ADMIS |
Va să zică 4 oameni care au scris acelaşi lucru, la aceleaşi materii, la acelaşi examen, la aceeaşi oră şi aceeaşi zi şi pot lua note diferite :| O, da.... se poate. A se vedea diferenţa de la 5 la 6.5 respectiv de la 7.5 la 9.5. Da, pentru acelaşi lucru. Un singur profesor şi-a păstrat echidistanţa. Unul din 4 a corectat la fel - a se vedea disciplina 4 - nota 9 toate 4 persoanele!!!!!!!! Unul din 4 îşi face meseria corect şi ia bani în deplină legalitate - o proporţie înfiorătoare.[25%!!!!!]
Posibile explicaţii.
1. Prostia ca lipsă de obiectivitate. No comment.
2. Indiferenţa. Banii vin, de ce să îmi mai dau silinţa?
3. Birocraţia. Corectezi la cine trebuie lejer încât să iasă notă babană iar la restul strict pe barem.
4. Beţia/boala. Greu de crezut.
5. Incompetenţa. E din punctul meu de vedere adevăratul motiv. E greu de conceput că un profesor universitar nu e în stare să corecteze echidistant 4 lucrări identice. E practic meseria pentru care a luptat o viaţă întreagă şi pentru care ia bani!!!!
Finalitatea.
Întotdeauna există varianta contestării notării lucrării. Care va fi decizia finală? Lucrurile sunt simple. Dacă în primă fază e un pic mai greu de favorizat o anumită persoană, având în vedere că avem de-a face cu un colţ unde se află numele sigilat (greu, dar nu de neconceput), în faza a doua lucrurile se schimbă. Bineînţeles că favorizările nu vor bate la ochi, asta e clar. Adică un 5 va fi 6 sau 6.25, niciodată 10. Şi asta e grav pentru unu care a făcut de 10 şi a luat 8 din incompetenţa nenorocitului, căci bineînţeles nu îi va da 10, pentru că, nu-i aşa, ei se apără între ei şi, mai presus de orice apără interesul conceptului de Barou.
Ce se întâmplă însă în ipoteza în care cel care corectează contestaţia este şi mai incalificat profesional? Răspunsul e simplu: Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul.
Cum plătesc cei care greşesc? Vasăzică un profesor care face o gafă de 2 puncte îşi ia salariul în continuare întreg, nu riscă sancţiuni disciplinare, nu e tras la răspundere de nimeni? Da, e justiţia chiar şi în materie de admitere la Barou, aşadar justiţia care îi aşteaptă pe cei care au promovat examenul în profesia lor. Un bun exemplu despre cum stă treaba în instanţă.
Nu cred că aceste lucruri se vor schimba vreodată. Sunt dezgustat total de aceşti complexaţi în lanţ pentru că nu este numai vina lor ci şi a celor care le-au acordat dreptul să îndeplinească această misiune.
Aceste persoane sunt TÂRÂTURI şi trebuie tratate ca atare. Restul e poveste. Este însă una jenantă despre viitorul justiţiei în România.
Felicitări tuturor celor care au reuşit cu brio şi baftă în tot ceea ce v-aţi propus!
Aştept soluţionarea contestaţiilor şi voi reveni cu opinii...
luni, 10 decembrie 2007
GÂNDURI
Nimeni nu ştie povestea din spatele dezdădejdii. Oamenii stau şi-i judecă pe alţii. Îi bârfesc prin prisma necazurilor lor. Şi nu am să mă feresc vreodată să recunosc faptul că am facut-o şi eu, însă nu cu intenţia vădită de a lovi un om aflat la pământ. Este decenţa pe care mi-am permis-o mereu. Disconfortul pe care ţi-l produce o nereuşită lasă urme adânci. Nimeni nu va înţelege cu adevărat ce este în sufletul tău, răceala cu care te privesc cei din jur dar şi neîncrederea lor în a-ţi spune îmi pare rău, hai la o cafea. Lipsa asta de reacţie la unii oameni face parte din zestrea săracă pe care o avem noi, în materie de apropiere în raport cu semenii: nu ştim să ne purtăm în situaţii limită.
E ca momentul în care te îmbolnăveşti: atunci e momentul suprem în care preţuieşti cu adevărat sănătatea, e momentul în care ai da orice să te reîntorci la viaţa ta dinainte, una care capătă, subit, o dimensiune gigantică în contradicţie cu prăfuiala cu care o vedeai înainte. La fel este şi în cazul unei nereuşite, poate, paradoxal chiar mai rău. Sentimentul de culpabilizare, de nelinişte pentru modul în care ai tratat situaţia, de nedreptate, atinge cote paroxiste. Şi stările sufleteşti nu se opresc aici. Urmează, depărtarea de oameni, deprimarea, exilarea de realitate şi eterna întrebare: "de ce mi se întâmplă tocmai mie?" De ce? Păi pentru că ai fost mai slab, pentru că nu ai ştiut cum să te ţii în frâu, pentru că nu ai ştiut să te antrenezi mai bine, pentru că eşti coruptibil şi pentru că trebuia să fii tu ăla! Ştiu că vrei să loveşti, să urli, să te răzvrăteşti dar.... gândeşte-te: e o situaţie ireversibilă? Mai e o şansă? Este vina ta cu adevărat ori este numai starea ta de spirit deprimată şi pulsează către absurd? S-a încheiat cu adevărat viaţa ori numai un capitol al ei. Obişnuiesc să spun mereu că viaţa e un şir neîntrerupt de suferinţe. Şi aşa e. Însă ele te călesc, uşor, uşor până când te maturizezi şi vezi totul cu un calm generat de neputinţă în faţa valului triumfător.
Apoi este neputinţa de a face ceva. Faptul producător de consecinţe nefaste a avut loc iar tu vrei să schimbi ceva. Constaţi că nu ai ce şi asta face ca pulsul să urce. Apoi este deznădăjduirea care îi încearcă pe ceilalţi raportată la nereuşita ta. Faptul că le-ai înşelat aşteptările te dărâmă, căci, nu-i aşa, construcţia este finalizată, şi începe încetul cu încetul să fie şi demolată cu lovituri aprige. Vrei să schimbi ce a fost greşit într-o tentativă de a-ţi demonstra că poţi să fii altfel şi că numai ei te-au perceput în mod greşit. Sunt însă sentimente mult amplificate de o stare de fundal critică, firească. Să nu uităm posibila reacţie pozitivă a celorlalţi care au reuşit, care impietează. Şi nu pentru reuşita lor ci pentră că nu ai fost şi tu la fel de bun ca ei.
Oameni dezamăgiţi de tine, au fost şi vor fi mereu. Ooamenii adevăraţi vor fi mereu mai puţini. Oamenii adevăraţi sunt cei care nu sunt dezamagiţi de tine ci de situaţie. Oamenii adevăraţi sunt cei care nu îţi reproşează ci îţi aduc aminte că eşti inima lor. Oamenii adevăraţi sunt cei care dau, nu cei care cer. Oamenii adevăraţi sunt alături de tine. Ei te sună, ei vin la tine, ei sunt la necaz cu tine. Dar tu nu îi vrei. În primă fază îi goneşti, vrei să suferi în linişte, să îţi lingi rănile fiindcă eşti trufaş şi nu vrei să fii văzut rănit!
Sunt pe o corabie în derivă, în bătaia valurilor. Tot ce am dobândit este pe cale să se prefacă în scrum în câteva momente. Dar cei care mă fac să trăiesc, să zâmbesc, să îmi aduc aminte că i-am făcut să se simtă bine sunt alături şi, fireşte în inima mea. Iar ăsta este privilegiul meu. Nu ştiu dacă numai prietenii, dar şi cei din jurul meu mi-au demostrat odată în plus că temporalitatea poate fi învinsă. Mai mult ireversibilitatea e şi ea de ţinut în frâu atunci când are cine să îţi arate şi jumătatea cealaltă. Pentru că ea există, trebuie însă numai răspicat exprimată; şi prin cuvinte simple şi măiestre.
Uneori îţi faci scenarii, te gândeşti cât de mult a contat o secundă, că puteai să mai pui o virgulă sau pur şi simplu că ai fost neputincios. Alteori reuşeşti să te deconectezi. Şi atunci primeşti un telefon. E un prieten drag care vrea să îţi amintească că ai făcut schimb de geci cu un necunoscut la ultima ta mahmureală...şi că îi pare rău de suferinţa ta. Iar tu îţi reaminteşti de furtună şi de răcoarea din suflet! Dar bucuria că el chiar crede în tine, îţi dă aripi, te face mai puternic, mai încrezător. Stimulul uman este cu adevărat de nedesluşit...Forţa mobilizatoare e în puterea cuvântului şi a încrederii pe care ţi-o conferă modalitatea de exteriorizare. Cum poate un om să îţi schimbe o întreagă stare de fapt? Uite un mister.
Dar viaţa îşi reia treptat cursul firesc, făgaşul normal, pentru că bunele şi relele sunt faţete ale aceleiaşi abstracţiuni: viaţa. Rămâne însă groaza, disperarea, răceala cu care te-ai simţit privit de unii în imaginaţia ta paranoică, neîncrederea în forţele proprii, toate acestea însă sunt răni adânci care lasă urme mai mult ori mai puţin vizibile. Să ai puterea să îi mulţumeşti cuiva că a fost alături de tine într-o situaţie grea este încă unul din lucrurile pe care şcoala vieţii le trece pe planul doi. Pentru că am în mână arma asta, a mulţumirii, am să o utilizez în cadrul convenţional, pentru că nu-i aşa, e mult mai uşor decât dacă ai recunoaşte, într-un cadru formal, uitându-te în ochii acelei persoane, cât bine ţi-a făcut: sunt mândru că eşti alături de mine în momentele pe care mi le-am făcut singur grele şi vreau să îţi mulţumesc că ţi-a ieşit!
P.S. Mi-am propus să scriu exact ce simt, exact ce trăiesc, fără a exagera. Sunt simple sentimente care mă încearcă şi nu explicaţiile lor psihologice.
Şi totuşi "de ce mi se întâmplă tocmai mie?"
E ca momentul în care te îmbolnăveşti: atunci e momentul suprem în care preţuieşti cu adevărat sănătatea, e momentul în care ai da orice să te reîntorci la viaţa ta dinainte, una care capătă, subit, o dimensiune gigantică în contradicţie cu prăfuiala cu care o vedeai înainte. La fel este şi în cazul unei nereuşite, poate, paradoxal chiar mai rău. Sentimentul de culpabilizare, de nelinişte pentru modul în care ai tratat situaţia, de nedreptate, atinge cote paroxiste. Şi stările sufleteşti nu se opresc aici. Urmează, depărtarea de oameni, deprimarea, exilarea de realitate şi eterna întrebare: "de ce mi se întâmplă tocmai mie?" De ce? Păi pentru că ai fost mai slab, pentru că nu ai ştiut cum să te ţii în frâu, pentru că nu ai ştiut să te antrenezi mai bine, pentru că eşti coruptibil şi pentru că trebuia să fii tu ăla! Ştiu că vrei să loveşti, să urli, să te răzvrăteşti dar.... gândeşte-te: e o situaţie ireversibilă? Mai e o şansă? Este vina ta cu adevărat ori este numai starea ta de spirit deprimată şi pulsează către absurd? S-a încheiat cu adevărat viaţa ori numai un capitol al ei. Obişnuiesc să spun mereu că viaţa e un şir neîntrerupt de suferinţe. Şi aşa e. Însă ele te călesc, uşor, uşor până când te maturizezi şi vezi totul cu un calm generat de neputinţă în faţa valului triumfător.
Apoi este neputinţa de a face ceva. Faptul producător de consecinţe nefaste a avut loc iar tu vrei să schimbi ceva. Constaţi că nu ai ce şi asta face ca pulsul să urce. Apoi este deznădăjduirea care îi încearcă pe ceilalţi raportată la nereuşita ta. Faptul că le-ai înşelat aşteptările te dărâmă, căci, nu-i aşa, construcţia este finalizată, şi începe încetul cu încetul să fie şi demolată cu lovituri aprige. Vrei să schimbi ce a fost greşit într-o tentativă de a-ţi demonstra că poţi să fii altfel şi că numai ei te-au perceput în mod greşit. Sunt însă sentimente mult amplificate de o stare de fundal critică, firească. Să nu uităm posibila reacţie pozitivă a celorlalţi care au reuşit, care impietează. Şi nu pentru reuşita lor ci pentră că nu ai fost şi tu la fel de bun ca ei.
Oameni dezamăgiţi de tine, au fost şi vor fi mereu. Ooamenii adevăraţi vor fi mereu mai puţini. Oamenii adevăraţi sunt cei care nu sunt dezamagiţi de tine ci de situaţie. Oamenii adevăraţi sunt cei care nu îţi reproşează ci îţi aduc aminte că eşti inima lor. Oamenii adevăraţi sunt cei care dau, nu cei care cer. Oamenii adevăraţi sunt alături de tine. Ei te sună, ei vin la tine, ei sunt la necaz cu tine. Dar tu nu îi vrei. În primă fază îi goneşti, vrei să suferi în linişte, să îţi lingi rănile fiindcă eşti trufaş şi nu vrei să fii văzut rănit!
Sunt pe o corabie în derivă, în bătaia valurilor. Tot ce am dobândit este pe cale să se prefacă în scrum în câteva momente. Dar cei care mă fac să trăiesc, să zâmbesc, să îmi aduc aminte că i-am făcut să se simtă bine sunt alături şi, fireşte în inima mea. Iar ăsta este privilegiul meu. Nu ştiu dacă numai prietenii, dar şi cei din jurul meu mi-au demostrat odată în plus că temporalitatea poate fi învinsă. Mai mult ireversibilitatea e şi ea de ţinut în frâu atunci când are cine să îţi arate şi jumătatea cealaltă. Pentru că ea există, trebuie însă numai răspicat exprimată; şi prin cuvinte simple şi măiestre.
Uneori îţi faci scenarii, te gândeşti cât de mult a contat o secundă, că puteai să mai pui o virgulă sau pur şi simplu că ai fost neputincios. Alteori reuşeşti să te deconectezi. Şi atunci primeşti un telefon. E un prieten drag care vrea să îţi amintească că ai făcut schimb de geci cu un necunoscut la ultima ta mahmureală...şi că îi pare rău de suferinţa ta. Iar tu îţi reaminteşti de furtună şi de răcoarea din suflet! Dar bucuria că el chiar crede în tine, îţi dă aripi, te face mai puternic, mai încrezător. Stimulul uman este cu adevărat de nedesluşit...Forţa mobilizatoare e în puterea cuvântului şi a încrederii pe care ţi-o conferă modalitatea de exteriorizare. Cum poate un om să îţi schimbe o întreagă stare de fapt? Uite un mister.
Dar viaţa îşi reia treptat cursul firesc, făgaşul normal, pentru că bunele şi relele sunt faţete ale aceleiaşi abstracţiuni: viaţa. Rămâne însă groaza, disperarea, răceala cu care te-ai simţit privit de unii în imaginaţia ta paranoică, neîncrederea în forţele proprii, toate acestea însă sunt răni adânci care lasă urme mai mult ori mai puţin vizibile. Să ai puterea să îi mulţumeşti cuiva că a fost alături de tine într-o situaţie grea este încă unul din lucrurile pe care şcoala vieţii le trece pe planul doi. Pentru că am în mână arma asta, a mulţumirii, am să o utilizez în cadrul convenţional, pentru că nu-i aşa, e mult mai uşor decât dacă ai recunoaşte, într-un cadru formal, uitându-te în ochii acelei persoane, cât bine ţi-a făcut: sunt mândru că eşti alături de mine în momentele pe care mi le-am făcut singur grele şi vreau să îţi mulţumesc că ţi-a ieşit!
P.S. Mi-am propus să scriu exact ce simt, exact ce trăiesc, fără a exagera. Sunt simple sentimente care mă încearcă şi nu explicaţiile lor psihologice.
Şi totuşi "de ce mi se întâmplă tocmai mie?"
duminică, 9 decembrie 2007
I.G.
- E destul de nasol pentru celelate state care au rupt relaţiile!
- Avem nişte pelicani şi nişte zone umede!
A.Ci.
- Pierd un concediu întreg pentru o examinare orală!
- Acolo veţi vedea catastrofele juridice româneşti!
- Dacă ocupaţi clădirea Guvernului nu o puteţi uzucapa!
- Săcăleanu s-a evaporat şi el!
- Pot fi internaţi numai dacă muşcă pe stradă!
- Cea nouă e pe ţeavă! [legea nouă a contenciosului administrativ]
- Legea asta e sora legii nr.....
- Dacă donez statului colecţia mea de pantofi...
A.B.(m)
- Se vor organiza orgii între persoane de acelaşi sex şi tombole cu premii substanţiale în tricouri cu Guţă şi brichete cu Gigi Becali!
- Vând poze cu mine înconjurat de oameni cul. 5 euro poza!
L.M.
- Când textele intră în coliziune...
- Nimeni nu se poate obliga să fie genial!
- Intestinele maşinii!
- Trăznăi juridice!
- Legiuitorul nostru se resemnează, se repliază...
- Radio de compact disk!
- Purceluşu' Dosia era în conflict cu purceluşu' Rex!
- Haide Steaua!
- Drepturile sunt ca şi motocicleta!
C.G.P
- Muzeu' Şuţu!
- Io mă plictisesc după juma' de oră!
- Ai mâncat...ai băut ciorbă de varză?
- Îmi plac băieţii care miros a alcool!
L.L.
- Vă reparaţi telefonul mobil în timpul orei mele?
- Aici nu e lumină...sau preferaţi o stare de penumbră?
- Vă uitaţi cu duşmănie la ce am scris pe tablă, aţi înţeles?
G.Ş.
- S-ar putea să reziste la intemperii! [n.r. prezervativele]
- Aţi accesat căsuţa poştală! [n.r. căsuţa vocală]
- Nu contează cât de lungă şi mică e dacă nu se loveşte de nimic în părţi.
- Dacă tu te lauzi că în loc de obiectu' muncii ai ţâţe şi altceva...
E.C.
- Mă frec de tine ca să mă încălzesc!
- Să moară vecinu' să-i iau capra!
- Care e diferenţa dintre spovedanie şi împărtăşani?
M.I.
- BAritologie! [Politologie]
- Nu am mai ameţit, încep să mă obişnuiesc cu băutura.
- Mai închideţi voi din parantezele mele.
- Cine a perezentat balul nostru? E unul cu N...Ramon Cotizo!
- Tu îţi rumegi ideile?
- Are cercei în adidaşi!
- Dă-i un cap în gură! [n.r. către C.D.]
- Da' poţi să improvizezi chiloţi!
PERLE LA TESTE
- Modul de reacţionare a statului.
- Norma juridică dă o mână de ajutor statului.
- Normele juridice sunt infrangibile! [n.r. irefragabile]
- Normele juridice care discriminează în funcţie de culoare...
- Normele penale au menirea de a-l favoriza pe infractor.
- Dacă sistemul romano-germanic e mai puţin prăfuit, cel anglo-saxon e oarecum mai ancorat în trecut!
Gh. I.
- În India populaţia e alcătuită mai mult din cămile decât din oameni!
- Păi ce mama măsii?
- Dumnezeu le-a zis lui Adam şi Evei: veniţi aici că ştiu ce aţi făcut...ăştia 2 săreau gardu'!
- Există opinii foarte contradictorii!
- Găozităţile astea care apar!
- O s-o studiem ora anterioară!
- Ştiţi carte până la genunchiul broaştei...ştiţi, broasca nu are genunchi!
- N-aveţi Constituţii, sunteţi fii ploii!
- De frică aveţi Constituţia la voi că dacă din conştienţă nu...
- Te-ai căsătorit, te-ai nenorocit pe viaţă. În Irlanda nu poţi divorţa!
- Pă scaunu' ăsta să stai tu!
- Ăsta nu ştie ce e alineatu'! E un număr în paranteze!
- Cred că o fac pe undeva da nu ştiu pe unde! [discuţia]
- Sunt la curs nea Costică! Vorbim după ora 5!
- Ăştia vorbesc de common law, parcă vorbesc de sarmale!
- Se recuperează cu Monica! [cursul]
S.C.
- Domnu decan e expirat!
- Lucrarea asta arată cu urechi!
- Se lasă margine la foaie!
- Nu se poate pentru promovare să vii cu bombe d'astea!
- Ori n-aţi învăţat bine ori aveţi gâtu' prea scurt că n-aţi copiat bine!
D.V.
- Prietenul nostru de un semestru, pretorul!
- Păi ce? Vine profesorul la curs şi spune: Dragi studenţi, eu nu m-am pregătit?
- Cum au putut face monstruozitatea de a veni la seminar dacă nu au învăţat?
D.O.
- Mi-a plăcut excesul de mişcare de la Seara seriei!
- Mă scuzaţi da tre' să-mi butonez telefonul să scap de sunete.
- Şi când începea să tacă nu se mai oprea.
- Mâna era sigilată! [n.r. mâna era bandajată iar bandajul sigilat]
N.P.
- Defrişarea cunoştinţelor!
- Ţărm al preocupărilor mele...
- Specificitatea obiectului...
- Vine să atesteze...
- Fascicol de relaţii...
- Cei mai apţi.
- Dulcea repetabilă plăcere! [n.r. despre prezenţa an de an la deschiderea anului universitar]
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
O ştiţi p'asta nu??
.jpg)
NU CIORDIŢI PUBELE PLINE
.jpg)
Cafeneaua actorilor
.jpg)
Un frigider legat
.jpg)
O chiuvetă pentru o baie modernă
.jpg)
Hua
.jpg)
Hey amigo
.jpg)
Live
.jpg)
Apropo de frig
.jpg)
Protest
.jpg)
Pasiune sau hobby? Prietenii stiu de ce...
.jpg)
Pasiune sau hobby 2
.jpg)
Ochelari trişti
.jpg)
Credeai că numai oamenii pot fi trişti? Ţeapă!!!!
Videanu rocks
.jpg)
Mormânt pentru Oltcit
.jpg)
Super oferta
.jpg)
:)
.jpg)
O, da...
.jpg)
Flacăra iubirii
.jpg)
