by CaMy

Unde e tacerea...acolo e sinele


Sa reusesti sa taci, atunci cand vrei sa vorbesti...atunci cand iti doresti sa te exprimi...atunci cand trebuie sa expui, asa cum poti tu, cu cuvintele tale simple si fara nicio noima. Sa privesti doar... si sa taci, desi simti ca explodezi, cuvintele iti inunda mintea, iti tulbura gandurile si-asa usor lugubre, inima iti bate din ce in ce mai incet, pulsul palpaie sagalnic...si tu sa taci!!!
Vrei mai mult si nu prea poti, pentru ca taci...si nu te lasa. Cuvintele sunt pierdute prin flori de mucegaiuri, vor sa expulzeze undeva, la lumina, dar se intorc repede inapoi, e un arc care se joaca printre ele...
Unde se duc vorbele care...nu se duc?


Un fel de ’’ Spune NU drogurilor”

Mai mult sau mai putin copii, cu mintile usor ravasite, trupurile epuizate si sufletele incatusate… baieti si fete deopotriva…se intalnesc undeva, ce stiu eu, sa zicem ca in aer. Plutesc si toata lumea e a lor, nimeni si nimic nu mai conteaza…
Patru baietzi fumeaza un pic de has…si ce??? CARE E PROBLEMA??
Vin repede jandarmii si-i baga in duba, ii arunca acolo…da-i draq de nenorociti…sa-I ducem la galera…sa-i inchidem, niste ratati, paria ai societatii.
Pe contra-atac apar parintii copiilor…ei nu cred nimic, nu stiu nimic, odraslele lor sunt printre cei mai cuminti copii, cei mai buni la scoala mai au si cu ce….Indignare…Indurare…Se incearca multe sentimente, insa in fata Suprematiei trebuie doar sa te supui…
Haos. Toata lumea se cearta cu toata lumea…copii mesteca guma agitatati. Pe ei nu-i intreaba nimeni nimic…repede ca ne grabim…pierdem vremea pe-aici. Hai domle’…lasa-ma sa-mi iau copii acasa!! Dar ei nu mai erau de mult acolo. Absenta lor inceperea sa se simta, sa doara, sa fie apasatoare…Pluteau usor…Trebuiau sa se intalneasca cu fata de la scara 13…ea sigur e acum euforica…miroase tablia masutei din sufragerie…praf…prea mult praf pentru o fata atat de draguta, cu parul cret si cu ochii verzi , profunzi, ascunsi grotesc sub prea multa mascara , care-ti spuneau multe daca incercai sa-i intrebi.
Plangea…un telefon anonim crease toata isteria…rupsese avantul ei spre cer…sau spre abis. Nici ea nu mai era de mult acolo…Muzica din casti ascultata excesiv de tare … sireturile roz…si ochii plansi, mai ales ochii…o transpuneau…euforie…totul devea usor, dar nu suficient de facil. Nici bataia de la jegosu’ de arab de tac-su n-o mai poate atinge…lacrimile ei erau arendate deja…

Mult fum si prea mult praf…iluzii si aparente inselatoare…un pas mic spre un drum fara intoarcere…care te duce sigur catre chestia aia nasoala… care-mi ingheata sangele in vene numai cand ma gandesc…