NEAŢA!

Am incercat mereu să văd savoarea vieţii şi senzualitatea brizei de vară. Am încercat mereu să rămân pragmatic şi modest. Nu ştiu cât am reuşit însă un lucru e clar: am momente când aş vrea ca tu să mă ajuţi să pot face asta!

duminică, 28 noiembrie 2010

duminică, 31 octombrie 2010

Veni, vidi, vici

Cei mai mulţi ar zice că sunt prea multe schimbări. Şi prea dese.

Dar lucrurile vin şi pleacă în viaţă. Nu se întâmplă când vrei cu ardoare, când ai mai mare nevoie ci atunci când trebuie să se întâmple, când te aştepţi mai puţin. E testat, e adevărat, nu e doar un mit. Viaţa nu e un calcul matematic.

Am venit, am văzut, am învins.

Am cunoscut oameni, am învăţat lucruri, mi-am reafirmat principii, am înţeles că nu toate ideile prind contur.

Am înţeles că în profesia asta, în cadrul unui grup eşti un simplu actor. Mi-am îndeplinit un rol aici, aşa cum am putut mai bine. Şi tot aşa cum am venit eu, au venit şi vor mai veni şi alţii care vor îndeplini acelaşi rol, dar poate într-o altă partitură determinată de context, compatibilitate, răbdare... Consecinţa ar fi că oamenii se înlocuiesc unii pe alţii.

Nimic mai fals! Un om nu îl înlocuieşte pe altul. Oamenii nu sunt mărfuri. Sunt suflete, au personalitate proprie. Oamenii sunt diferiţi. Preiau activităţile unora altora, dar nu îi pot înlocui.

Am învins, am avut însă şi eşecuri.

Nu îmi pare rău de scurta incursiune. Timpul s-a scurs cu repeziciune, mi-am intrat repede în rol, am fost, acum urmează o altă poveste. O nouă poveste. O nouă provocare. Un rol nou...

miercuri, 12 mai 2010

Un detaliu. Un articol. O lucrare.

N-am sa uit senzatia pe care am simtit-o ieri. Un om plapand, simplu, intr-o sala aproape goala. Unul din cei câţiva spectatori. Am văzut oameni bine pregătiţi, idei inovatoare, modalităţi interesante de expunere a prezentărilor.

Am văzut candidaţi care priveau numai publicul.

Am văzut candidaţi care s-au bâlbâit, care au uitat de acuzativ ("care" sau "pe care"), care au avut "cel mai aparte public", care au oferit "cel mai ilustrativ caz", care au adus in discuţie persoane care "au suferit o proteză la faţă", care au observat "un licăr de speranţă" sau care au încercat într-un mod original să evidenţieze un aspect ("permiteţi să vă supun atenţia").

Am văzut candidaţi care nu au avut punct şi nici virgulă.

Am văzut participanţi care au felicitat câştigătorii, chiar dacă au muncit şi au luptat enorm pentru a fi ei înşişi în locul învingătorilor.

Am văzut un juriu care a remarcat note de subsol incomplete.

Am remarcat întrebări adresate de juriu care s-au bazat pe aprecieri dar şi întrebări care s-au bazat pe cauze din jurisprudenţa CEDO chiar dacă unele întrebări s-au repetat.

După mine, în competiţia de ieri nu există învinşi. Mi-a plăcut ce am văzut, mi-a plăcut nivelul discuţiilor şi al abordărilor. Nu m-am plictisit un minut.

Mi-au plăcut discuţiile despre libertatea creaţiei artistice si protecţia sentimentelor religioase,
mi-a plăcut determinarea cu care a fost susţinut "minorul" în aprecierea "relelor sale purtări", mi-a plăcut discursul legat de taxele de timbru pentru hotărârile de partaj, m-au pus pe gânduri discuţiile referitoare la cuantumul despăgubirilor morale acordate de instanţele româneşti prin raportare la cele acordate de CEDO, am apreciat opiniile legate de insultă şi calomnie, mi-au plăcut discuţiile legate de noţiunea de "bun", mi-au plăcut discuţiile despre justiţia constituţională dar şi actualitatea chestiunile legate de libertatea presei. Am aflat ce sunt cauzele pilot. Am primit cu entuziasm discursul referitor la interzicerea discriminării şi obligaţiile organelor de poliţie în lumina prevederilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, fiind impresionat de calitatea oratorică şi apreciind drept convingătoare prezentarea în ansamblu.

Am apreciat prezenţa în juriu a celor trei personalităţi remarcabile, reprezentând tot atâtea tipologii de oameni.

Au fost acordate diplomele de participare. Apoi diplomele câştigătorilor. A fost momentul în care am înţeles că sunt mic. Că munca, dedicaţie, ambitie, organizarea şi putere de convingere sunt tot atâtea valori pe care tu le-ai îmbinat spre a obţine o satisfacţie de înaltă clasă.

Felicitări!

sâmbătă, 1 mai 2010

Familia Ţâş se destramă

Acest plus se regaseste in minusul pe pachet. B.A.

Amenda s-a dat pt ca stocul faptic nu bate cu cel scriptic. DM

Este marfa care s-a facut retururile..sunt. DM

Ursitoare profesionite venite tocmai de la Bucuresti,te ajuta sa transformi botezul copilului tau intr-o ceremonie unica si magica.Traditie populara romaneasca ce aduce noroc oricarui inceput de drum. Anunt

Judecător: Religia dvs?
Martor: Sunt pensionata!

Trebuie sa imi cumpar talpa! II

O sug de nu te vezi, iti dau si o limba. II.

Daca mai sunt intrebari, de parca ar fi fost...Batranetea e si ea un defect! R.B.B.

Mangai broasca si ii multumesc. CO

Ninsoarea cand ninge nu-i frig. Z

Io o sa dau si cu ciocanelu in timpul zilei! Z

Pe foame iti mai arde de sex? Z

Cand esti foarte slaba, n-ai gara, tre' sa-ti faci gaura! Z

Te opresc eu sa faci femeile fericite? Z

Mi s-a impleticit guma. Z

Sunt o familie sao o fac in 3? Sper ca nu ca nu se alege nimic! Z

S-o umplut galeata de lumina. Z

Balene cu microunde... AB

Linişte părţile! J

Faceti pantomima in sala de judecata? PP

30 de oameni au fost amendati cu sanctiuni. Antena Satelor

Asta atesta faptu' ca nu esti gay! LV

A merge pe strand...LV

Nu te lasa cumparata, esti frumoasa si ai pret!

Da el de ce a avut parte?

Si de-o fi sa mor odata, tu sa vii la cimitir sa sadesti un trandafir! Lucian Dragan

O data servetel, mereu servetel! MV

Sicrie si accesorii. VI

sâmbătă, 13 februarie 2010

Surpriza


Stire de ultima ora: S-a gasit javra lipsa la recensamant (isi facea siesta dupa o masa copiaza ignorand vietuitoarele bipede care se aflau in cautarea sa si a recompensei)...

Rezultate la recensamant: Catel lipsa



La data disparitiei avea ruj si luciu de buze de culoare cenusie de laL'Oréal Paris.

Avea ochii albastri de o gingasie rara si suav schelalaia cand ma prefaceam ca ii dau cereale la micul lui dejun.

Atentie! Ca sa raspunda la numele de Lupu trebuie sa va pitigaiati vocea subtil si sa ii zambiti frumos, ca altfel ne certam.

Hai, spor la cautare:)

joi, 4 februarie 2010

La o sezatoare pe cerdac

Greu de spus ce ar fi mai interesant - alegerile din PSD, faptul ca Andrei Ionescu nu vine la Craiova, mai mereu droflgatul mutu, sau poate, eu stiu, interesanta vanatoare de ciori din Botosani datorata inmultirii fara precedent a ciorilor. Sigur ca un subiect interesaant ar fi si incheierea perioadei de inmultire la iepuri.

Una peste alta, constat ca e si asta un mod implicit de pastrare a legaturii cu oamenii. Ca deh, daca viata asta iti rezerva atat de putin timp in compania celor apropiati, putem incerca si noua viziune despre viitor - internetul ca mijloc de asigurare a orice iti doresti

Poate ca ar trebui sa incep si eu sa uzez de cuvinte destepte gen focusare, sau slujba in loc de loc de munca, sa ma recomand nu sa ma numesc, sa trimit sageti otravite nu sa contrazic.

In schimb raman mereu acelasi, nu epatez ca sotii Prigoana, nu sunt urata precum monica sau adi bahmu, nu ma imbrac asa gros precum divele de pe prima pagina din playboy, nu sunt la fel de fluent din punct de vedere academic precum nikita si nici nu spun atatea si atatea lucruri interesante pe minut precum 3xD. Imi pastrez distanta fata de viata corecta de cuplu a lui Mandruta si ma precizez ca almanahele erea contrafacute pe goagle.

Ma pastrez discret in spatele blocului, mereu cu samanta la indemana pentru a profita de inflacararea cu care se mananca bataie, ori pentru a ma delecta la un matura pe jos cu unul din vecini. Un spatiu in care vrei sa adulmeci mirosul de fier ruginit (desprins parca din covoarele de frunze ruginii de pe vremuri), simti atractia fata de rujul aprins care depaseste limita buzelor precum si funinginea de la ochi care da sa nu se limiteze la zona pleoapelor atingand pometii obrajilor imbujorati.

Stiu, v-ar fi interesat mai mult povestea domnului Bercea Mondialul... Ma iertati trebuie sa o umplu de sange pe cateaua vecinilor care imi provoaca emotie la fiecare latrat prin invaluire.

Multa sanatate va doresc in continuare,
Cu dezarmonie,
Hamiltonianul neperturbat

joi, 28 ianuarie 2010

Astfel cum v-am obisnuit in ultima vreme, si postarea asta vine tot de la bordul unui tren de calatori de pe ruta Craiova - Bucuresti. Sigur nu despre tren este povestea...

Se facea ca se zice ca justitia e oarba. Si nu vreau sa plictisesc cu teoria asta inapta a fi implementata in acest colt ascuns al lumii. Totusi, am vazut de curand acea statuieta, care infatiseaza ideea de justitie nepatata si cinstitita. Iar s la ochi, statueta cu pricina este legata statueta e legata la ochi, vrand sa semnifice faptul ca justitia nu vede oamenii, vede situatiile... judecata este impartiala. Va sa zica judeca fapte nu oameni cu aceeasi masura.

Sigur ca ar fi frumos ca teoria sa se suprapuna peste practica, dar...

Momentul T1.Se facea ca se pronunta o hotarare in recurs intr-un dosar, sa zicem favorabila mie.

Momentul T2.Peste ceva timp, intr-un al doilea dosar, avand aceleasi parti, o situatie juridica identica, aceeasi instanta, dar alt complet (cu exceptia unui singur judecator) pronunta situatia diametral opusa.

Pana la momentul T2 erau simple alegatii pe care, credeam eu, le fac avocatii, ca sa justifice un eventual litigiu pierdut.

Este oare drept, impartial si echitabil ca doua complete diferite cu o exceptie sa pronunte doua hotarari contradictorii cu privire la aceeasi problema de drept?

Si acum, brusc incep sa ii inteleg pe acei avocati care depun mai multe cereri identice la aceeasi instanta ca sa se asigure ca prind un anumit complet.

Concluzia e ca si judecatorul e om, supus greselii, insa care din complete a pronuntat solutia corecta. Complicam si mai mult problema daca adaugam ca in ambele dosare judecatorul comun si-a pastrat opinia iar hotararea a fost adoptata cu majoritate de voturi, existand de fiecare data cate o opinie separata?

As spune ca pe mine, care vin de acolo nu ma mira. Dar pe omul de rand sa nu il debusoleze, sa nu il aiureasca. Nu il nedreptateste?

si da, incep sa inteleg ca nici judecatorii nu sunt roboti, iar un judecator care a judecat o pricina identica nu poate fi recuzat.

In rest e multa vorba si ar fi bine sa facem economie, ca, deh, ii criza!

p.s. justitia e oarba cand vrea ea, sau mao bine zis cand vor cei ce o compun!

joi, 14 ianuarie 2010

Cea mai frumoasa senzatie

Vreau sa va impartasesc momente unice,magice, entuziasmante despre senzatia ultimilor ani...

In atatia ani de la infiintare, compania asta nu a daruit calatorilor-clienti... un veceu curat, un aer respirabil. Bunul simt ne ocoleste din nou, ceea ce primeaza fiind dispretul, lugubrul. Bine ati venit in tren!

Mi sa pare patetic sa calatoresti 8 ceasuri in imputiciunea pusa la dispozitie de cfr in schimbul a peste un milion de lei.

Insalubru, jegos, pestilential, ruginit...urat...si e totusi rapid!

$entimentul de exercitare a toaletei piere in acest peisaj revoltator prin simpla atingere a usii. Urmeaza apoi o incursiune in contractarea de boli fara drept de alegere. Nu poate fi vorba de utilizarea in conditii defectuoase a veceului (veceu pentru ca toaleta este un alt loc, unul ingrijit) de catre persoana de dinainte. Pur si simplu, in schimbul unor tarife ingrijorator de mari ti se da cu material fecalier pe la nas - asta asa ca sa nu iti lipseasca cheful de a merge la teatru, dineu sau intalnire etc.

Notiunea de hartie igienica s-a pierdut in negura vremii, apa curge cu tzaraita, parca dinadins, incat, sa fi nevoit sa atingi infectia impropriu denumita chiuveta daca indraznesti sa te speli pe maini cu un neghinita de sapun jegos.

Ma straduiesc sa gasesc un lucru pozitiv in asta si nu gasesc. Ma intreb, cum ar trebui sa calatoresc in conditii decente (nu cer mai mult) din Resita in Bucuresti? Ca sa nu mai spun ca intre cele doua orase nu exista decat un tren de legatura, noaptea! Si pentru a intregi peisajul, ca sa nu il iei pe cel de noaptea trebuie sa mergi cu personalul pana in Caransebes! Un personal dezolant din toate punctele de vedere. Din pacate mult mai dezolant decat rapidul de care vorbeam mai devreme. Oare cineva chiar face curat? De as avea alt mijloc de transport...

Mi-e sincer sila de jegul asta,
Sa-ti fie rusine, Dinu Patriciu!

P.S. Cum telefonul mobil ma anunta cum ca as fi intrat in Serbia (asta desi la imbarcarea in acest tren al groazei, cu greu denumibil - mijloc de transport) nu imi ramane decat sa imi imaginez o atare situatie...

O ştiţi p'asta nu??

O ştiţi p'asta nu??

NU CIORDIŢI PUBELE PLINE

NU CIORDIŢI PUBELE PLINE

Cafeneaua actorilor

Cafeneaua actorilor

Un frigider legat

Un frigider legat

O chiuvetă pentru o baie modernă

O chiuvetă pentru o baie modernă

Hua

Hua

Hey amigo

Hey amigo

Live

Live

Apropo de frig

Apropo de frig

Protest

Protest

Pasiune sau hobby? Prietenii stiu de ce...

Pasiune sau hobby? Prietenii stiu de ce...

Pasiune sau hobby 2

Pasiune sau hobby 2

Ochelari trişti

Ochelari trişti
Credeai că numai oamenii pot fi trişti? Ţeapă!!!!

Videanu rocks

Videanu rocks

Mormânt pentru Oltcit

Mormânt pentru Oltcit

Super oferta

Super oferta

:)

:)

O, da...

O, da...

Flacăra iubirii

Flacăra iubirii
Powered By Blogger