Scrutând zarea cu porcuşorul

Şi acum când scriu aceste rânduri înstărite, la ora 4 şi jumătate un porcuşor de guineea moare înghiţit de apele mării învolburate sau înspumate (cum vă place mai mult, uneori sunt sinonime da nu mereu că e păcat). Trag nădejde că era oricum în vârstă şi vremea lui se apropia.

Trec pe lângă terasa cu vedere la cimitir şi ajung în scara blocului cu care împărtăşesc cu vecinii un loc din clădire. Ţin cu dinţii de chei ca să evit să le scap iar în puţul de la lift. Reuşesc. Obţin o victorie copleşitoare. Zâmbesc halucinant şi îmi savurez victoria împreună cu faraonii subsolurilor.

Intru pe uşă şi telecomanda era în zadar. Aruncată pe masă cu uşiţa de la baterii deschisă şi fără una din baterii. Îmi iau răgaz câte clipe să înţeleg fenomenul: de ce m-ar lăsa cineva fără o baterie de la telecomanda mea? Televizoul e stins din butonul de pe el. Nu încerc să găsesc răspunsuri căci e zadarnic. În fond, dă-o dracului dă baterie, dă-l colo şea şi pă televizor, se crede el mai breaz ca mine? Na că pot trăi şi fără tine mizilicule ieftin!

Nici ştiuleţii de porumb nu mai sunt atât de afânaţi ca pe vremuri. Ceva se întâmplă, cred că totul pleacă de la porcuşorul de guineea cel singuratic din apele mării. A produs un dezechilibru în fauna interpeisagistică. În fond, de ce nu am face şi noi o Asociaţie a porcilor de guineea ucişi la datorie? Un sindicat, o sectă care are ca suprem - porcuşorul de guineea! Am putea strânge chiar fonduri prin Fundaţia de întreţinere a porcuşorilor de guineea.

Dar e noapte şi e târziu. Nu mai e mult până o să cânte cocoşul la 5:14 minute şi 10 secunde. Doar rage la ore fixe. Şi apoi e manelele de dimineaţă de la vecinul de la 5(mai bine zis vecini că sunt vreo 7 insi in 3 camere) şi trebuie să mă trezesc să îl acopăr pe Maestrul de Aur, Adişor cel diafan, Copilul cu polen şi Nicuşor cel cu buzele.