
Te bat pantofii? Esti involburat de tensiunea acumulata la nivel cortical? Te simti obosit? Ai talpi groase, scolturoase?
Bine ai venit la noi!
Te servim cu sare si trifoi!
Pamfil Gene-Apasate
Sa nu ma intrebati de alte amanunte pentru ca nu vreau sa intru in miezul problemei. Asta este treaba organelor in drept, a legiuitorilor. Sa-i lasam sa isi faca datoria. Pana atunci, prezumtia de nevinovatie, intr-un stat de drept trebuie sa isi faca datoria...
Patru "calculatoristi" se intalnesc la o bere. Unul incepe sa povesteasca:
- Am agatat aseara o tipa beton. Am dus-o acasa.
noului meu calculator... Este brusc intrerupt de ceilalti, in cor:
- Aha! Ce calculator ti-ai luat?
Cât poţi lupta pentru ea? Cât merită să încerci să o obţii? Care e momentul la care trebuie să ştii că trebuie să te opreşti?
Din păcate însă aşa cum a fost creată iubirea pentru a fi supremul, ea necesită două manifestări de voinţă. Adică trebuie să fie împărtăşită de ambele persoane. Cât este de corect? De ce nu poţi fi vesel pentru că acel cineva nu te iubeşte ori nu te iubeşte îndeajuns? Una din marile greşeli ale celui care a conceput viaţa. Însă uneori trebuie să ne mai uităm şi în ograda noastră, la greşelile noastre. Practic, în iubirea-împărtăşită un rol esenţial îl joacă soarta, norocul. Dacă nu e să fie împărtăşită, nu e. Pur şi simplu. Degeaba îţi faci procese de conştiinţă. Nu eşti tu vinovat şi gata. Deznădejdea există însă.
Dar ce faci când ea îţi întoarce spatele? Începi să îţi pui întrebări: Cu ce am greşit eu? Ce trebuia să fac? De ce nu a mers? Robbie ar zice că nu trebuie să ai regrete. Dar poţi să nu ai atunci când ştii că ai pierdut cel mai de preţ lucru pe care ţi-l poate oferi viaţa? Cred că trebuie să te lupţi cu toată fiinţa ta şi cu toate rezervele de energie pentru ceea ce contează în viaţă. E uşor să zici că treci mai departe, că uiţi tot. Nu merge aşa. Omul nu e conceput aşa. El trece prin toate stările posibile. E firesc. Unii rezistă alţii cad. Mai cazi, te mai ridici…Eu nu pot să reuşesc să trec peste asta. Mai bine zis nu vreau. Mă încăpăţânez să cred că există mereu o şansă.
După aceste multe nereuşite în dragoste începi să te întrebi dacă merită în continuare să cauţi dragostea, dacă ea chiar există cu adevărat. Pentru că până una alta te ocoleşte sistematic. Şi te uiţi mereu cu invidie la un cuplu de îndrăgostiţi care nu se sfiesc să îşi arate ataşamentul unul faţă de altul în public. Pentru toţi cei care credeţi că iubirea nu există vă spun că eu am experimentat-o şi merită a fi trăită. Există însă ce-i drept e ascunsă. Trebuie să o cauţi sau trebuie să te lupţi pentru ea. Să ajungi la 60 de ani alături de iubirea ta şi să o mai iubeşti încă, e un lucru greu de realizat. Să împărtăşeşti iubirea cu cineva drag, să ai un copil cu persoana iubită, să îţi vezi copilul ca pe un rod al iubirii tale.
Duminica Floriilor sau intrarea Domnului în Ierusalim este sărbătoarea ca vesteşte venirea Paştelui. Este ziua în care Iisus a a fost întâmpinat cu frunze de palmier de către discipoli şi de către lucitorii Ierusalimului. Se pare că, în trecut, sărbătoare ar fi fost dedicată zeiţei romane a florilor, Flora, creştinii suprapunând această sărbătoare – intrarea Domnului în Iersualim. Asemenea crenguţelor de măslin cu care Iisus a fost primit în Ierusalim, tot astfel, în duminica de Florii, creştinii duc ramuri de salcie la biserică spre a fi sfinţite şi apoi aduse acasă şi puse deasupra icoanelor. Semnificaţia creştinã a acestei zile este una foarte puternicã, reprezentãri ale lui Hristos intrând în oraş cãlare pe un mãgar întâlnindu-se frecvent în picturã.
Lucruri pe care le ştiţi. Nimic nou sub soare. Putem însă fii aşa cum trebuie săptămâna asta ? Putem fii mai buni, mai înţelegători, mai altruişti ? Putem fii sufleteşte mai frumoşi ? Sau mai bine zis, vrem asta ? Putem să nu-i mai vorbim pe la spate măcar pentru 6 zile pe ceilalţi ? Putem să îi iertăm pe cei care ne-au greşit ? Putem să trecem măcar cinci minute pe la biserică ?
Am putea noi, măcar să încercăm ?
O persoană încăpăţânată care nu lasă niciodată de la ea.
O persoană care vede numai răul şi îl ridică la rang de principiu suprem.
O persoană antisocială cu cei din jur dar şi cu ea însăşi.
O persoană care se încuie în casă şi nu vrea să vadă pe nimeni zile întregi.
Sunt câteva din trăsăturile personalităţii unei persoane la un moment dat. Viaţa însă te schimbă, te defineşte, te redefineşte. Comportamentul se raportează la situaţii dar şi la conduita celorlalţi. Belelele dar şi bucuriile sunt şi ele cauze ale redefinirii personalităţii.
Personal, îmi plac schimbările. Îmi plac oamenii în dinamica lor. Îmi place să stau deoparte şi să îi studiez. Să văd cum reacţionează în situaţii normale dar şi în situaţii limită. Să analizez şi cel mai mic gest în detaliu ca un psihopat legat de pat. Să mă bucur în egoismul meu atunci când acel cineva filat face ceva ieşit din comun, spune o glumă care nu-i pe stilul lui, ori face parte dintr-o împrejurare de situaţii care îl pune în dificultate ori din contră, într-o poziţie superioară. Din nefericire însă, nu am avut parte între prietenii mei de schimbări pozitive. Aşa încât comportamentul meu de apărare spune ”cât mai puţine schimbări cu putinţă în realitatea apropiată!”
Dar viaţa mi-a demonstrat, că mă pot bucura ca un psihopat din nou şi că oamenii se pot schimba foarte mult. Şi ce poate fi mai frumos decât să vezi o înfrumuseţare a comportamentului unei persoane faţă de tine? Poate cadourile de Crăciun de sub brad? :d
O socializare deplină, o bunătate care îşi are izvorul undeva în interiorul fiinţei, o mărinimie caldă. Dincolo de ideea de schimbare, îndrăznesc să-mi creez propria teorie. De fapt schimbarea nu-i deloc o schimbare. Pur şi simplu mecanismul propriu de apărare, unul dezvoltat, înţelege că duşmanul nu mai bate la uşă, înţelege că el nu mai există ori că nici nu a existat.
Răbdarea, Empatia, Altruismul. Suferinţa alături de cei dragi sunt „schimbările” notabile. Nu sunt doar cuvinte. Sunt lucruri care nu se uită. Sunt lucruri resimţite din plin.
Dar totul pleacă din ambiţie. Ambiţia de a mătura în picioare orice fel de candidat, orice fel de situaţie. Ambiţia de a-ţi demonstra că poţi să faci orice îţi propui şi că poţi să o faci bine. Dar cu atenţie, poate fi o sursă de deprimare în ipoteza în care nu îţi iese ceea ce-ţi propui. Dar se poate aşa ceva?!
Persoana de care vorbesc eşti tu! Ideile mele sunt o consecinţă a ceea ce am văzut eu în dinamica împrejurărilor. O mică părticică.
„Dincolo de filantropia” fariseică a Crăciunului şi a „colindelor contrafăcute”, îţi urez să te bucuri din plin de ziua asta. Da, bineînţeles, să găseşti acolo sub brad ceea ce visezi ;) Crăciun fericit!
P.S. Îmi este greu cu putinţă să identific un moment care să dea peste cap întreaga concepţie. Un singur moment de slăbiciune îmi vine în cap – dar unul atenuat de împrejurări pozitive.
Atenţie la băutură!